Lumea credintei nr. 5 (130), mai 2014

LC 130 mic-1BIG

EDITORIAL  –  A PUTEA ALEGE E O ȘANSĂ

Cel mai de preţ dar pe care Dumnezeu l-a pus înainte omului e libertatea. Valoarea şi virtuţile libertăţii, roadele ei – bine lucrate – sunt cu adevărat un dar dumnezeiesc! Nimic bun nu vine din teroare, din limitarea arbitrară, din ciuntirea ideologică sau economică a proiectului numit OM – în toate deplinătăţile fiinţei sale. Sau, mai grav, atunci când se instalează idolatria de partid şi de stat faţă de alte persoane, ca în dictaturile recente, e o adevărată catastrofă. Pentru ieşirea din catastrofă au luptat în munţi partizanii, pentru atenuarea catastrofei au rezistat mărturisitorii în puşcării, pentru ieşirea la lumină (adică la libertate deplină) au murit tinerii acum 24 de ani… Orbitoare e lumina libertăţii! E o adevărată binecuvântare. Căci nici oamenii nu pot fi iubiţi şi nici Dumnezeu nu poate fi cinstit în teroare. Teroarea falsifică grosolan realitatea, raporturile între semeni. Dictatura se războieşte, plină de gelozie, cu Dumnezeu; se luptă cu El ca de la egal la egal. Ce viaţă strâmbă e asta, ce poate ieşi bun din această mistificare la scara unei întregi societăţi, plină de neîncredere şi delaţiune?

Desigur, mulţi dintre noi ne întrebăm, trăind pe pielea noastră „libertatea românească“ a ultimului sfert de veac, dacă e mai bine aşa. Nu e grozav – e limpede, şi sunt multe de făcut. De fapt, România e ţara în care totul trebuie luat, permanent, de la capăt – nu te plictiseşti niciodată. E ţara în care totul e de făcut. Dar chiar şi aşa, atmosfera socială e respirabilă, ambianţa credinţei libere e resimţită pretutindeni, iar până şi înjurătura, cârteala sau protestul sunt slobode şi ele… Cum s-ar spune, avem libertate!

Răzvan BUCUROIU

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Prietenii nostri de la Inmedio au dezvoltat cateva servicii interesante:  puteti sa va abonati la alerta pentru revista Lumea Credinței,  puteti vedea in ce magazine Inmedio este disponibila aceasta si chiar o puteti rezerva in magazinul preferat. Toate serviciile sunt disponibile aici http://inmedio.ro/categorii/hobby-uri/420-lumea-credintei-romania
Articole asociate: