Revista:

Biserica Sfântul Nicolae din Budeşti-Josani; Credinţa, în lemn şi în zale – de Laurențiu Cosmoiu

BUDEȘTI 01

 

În inima Maramureşului, undeva la aproximativ 30 de km sud de Sighetu Marmaţiei, pe drumul judeţean 186B, la poalele Munţilor Gutâi, se află localitatea Budeşti. Această mândră aşezare, cu autentică istorie şi viu zbucium de luptă pentru păstrarea tradiţiilor şi credinţei creştin-ortodoxe, găzduieşte o adevărată perlă a unei salbe unice de biserici şi mănăstiri româneşti ce şi-au căpătat, pe bună dreptate, locul în Patrimoniul Mondial UNESCO .

Biserica din Budeşti-Josani, ce poartă încă de la începuturile ei (anul 1643) hramul Sfântului Ierarh Nicolae, este o biserică ce a fost considerată la acea vreme grandioasă, construită din lemn şi ctitorită chiar de către localnici.

Turnul ei măsoară 26 de metri în înălţime, fiind unic în trecut, prin faptul că era marcat de jur-împrejur de alte 4 turnuleţe mai mici. Acest aspect avea o semnificaţie foarte importantă. Aceea că acolo, exista un Sfat al bătrânilor şi Curte de Judecată unde se dispunea inclusiv pedeapsa cu moartea, pentru faptele foarte grave cum ar fi crima sau trădarea. Lungimea bisericii este de dimensiuni apreciabile, comparativ cu alte lăcaşe ortodoxe ale vremii, măsurând 18 metri, iar lăţimea 8 metri. Interiorul este compus din cele trei săli bisericeşti tradiţionale, respectiv spre răsărit absida altarului, urmată de naos şi pronaos.

BUDEȘTI 02Pe 30 martie 1998, în timpul Postului Sfintelor Paşti, profesorul Mihai Tepei din Budeşti, în timp ce tăia lemne, descoperă o Sfântă Cruce care era imprimată perfect în lemn. Butucul nu s-a lăsat spart altfel, nici cu drujba şi nici cu toporul, lăsând să iasă la iveală acest sfânt simbol creştin şi pe care îl putem admira în prezent în vitrina din dreapta catapetesmei.

Un alt lucru inedit al acestei bijuterii arhitectonice româneşti, este o mică fereastră ce păstrează, încă de la începuturile ei, geamul din sticlă de cuarţ, observându- se autenticitatea lui prin imperfecţiunile procesului de fabricare de atunci.

Acest frumos lăcaş de cult maramureşan este un simbol al neclintirii, de-a lungul a sute de ani, al valorilor şi tradiţiilor locale, în primul rând prin pictura pe care o regăsim la interior. Fie că vorbim despre pictura murală, fie că vorbim despre cele 35 de icoane prezente, acestea au fost realizate stilistic după tradiţia locului, pe sticlă şi lemn, în cea mai mare parte de către pictorul Alexandru Ponehalschi, zis şi Alexa Zugravul din Berbeşti, în anul 1762. Măiestria realizării lor şi frumuseţea, sunt puse în evidenţă, prin numărul mare de sfinţi şi scene biblice reprezentate. BUDEȘTI 03Interesant este şi faptul că unele icoane, sunt pictate pe ambele părţi. Pictura murală este compusă din scene ce sunt despărţite prin linii de culoare. Aceste picturi bisericeşti sunt realizate imitând parcă figurile miniaturale ale manuscriselor vechi, culorile păstrându-se şi în prezent vii şi luminoase, într-o perfectă armonie cu mult-prezentul lemn. Tot între icoanele de aici, există una care este mult mai veche, din secolul 15, ce îl reprezintă pe Sf. Ioan Botezătorul. Într-o inscripţie în slavonă, pe unul din colţurile icoanei stă scris că ”această sfântă icoană s-a făcut de mult greşitul Gheorghe”. Pictura absidei, de deasupra altarului, este pictată în stil baroc, pe la începutul secolului 19 de către Ioan Opriş.

Un real pericol pe care îl aveau de înfruntat la acea vreme localnicii maramureşeni era invazia hoardelor tătare. Prin acestea, sute de biserici au fost incendiate, devastate şi jefuite. Multiplele incursiuni barbare au dus în final la marea bătălie din 1717. Aşa se întâmplă că în biserica din Josani, Pintea Viteazul îşi dăruieşte spre păstrare cămaşa de zale şi coiful, pe care le-a purtat într-unul din războaiele la care a luat parte împotriva tătarilor, pentru a rămâne ca o mărturie a jertfei aduse, asemeni Cămăşii Mântuitorului Hristos.

BUDEȘTI 07Trebuie amintit faptul că în vremea construirii acestui locaş de cult, principe maghiar în Transilvania era György Rákóczi I, iar locuitorii de atunci ai întregului principat erau împărţiţi în clase şi caste. Oamenii erau clasificaţi şi separaţi extrem de riguros, după criterii politice şi feudale, dar mai ales după naţionalitate sau confesiune religioasă. Bisericile româneşti din anumite districte au fost transferate de sub mitropolia de care aparţineau de drept şi supuse jurisdicţiei superintendentului reformat unguresc. Aceasta era o formă de presiune, exercitată asupra parohiilor româneşti de a renunţa la dreapta credinţă sau pur şi simplu de confiscare mascată a lăcaşelor ortodoxe.

Pe la sfârşitul secolului 17 în armata austriacă a Împăratului Leopold I, se afla tânărul Grigore Pintea, fiul unor mici nobili valahi din Măgoaja (Ţara Lăpuşului), cel ce avea mai târziu să se răzvrătească împotriva grofilor maghiari şi a politicii lui Leopold I, pentru măsurile fiscale foarte dure pe care le impuneau. Cei care nu puteau să-şi plătească feudele, erau torturaţi şi ucişi. Datorită persecuţiilor şi a sărăciei forţate, românii erau cei mai afectaţi, fiind clasa cea mai de jos. Aceste măsuri dure, aproape imposibil de satisfăcut din partea ţăranilor, duceau la execuţii prin spânzurare şi torturi dintre cele mai dure. Pintea Viteazul decide să se răscoale împotriva nedreptăţilor sociale, nemaiputând să vadă chinurile la care erau supuşi cei de un neam cu el, astfel devenind în scurt timp un simbol de nesupunere şi libertate al Maramureşului. Această amplă mişcare de rezistenţă la care el participă, se concretizează în lupta cunoscută sub numele de răscoala curuţilor. În anul 1703, armata lui Pintea mai avea să cucerească cetatea Baia Mare şi astfel întregul Maramureş devenea liber. În luna august, oraşul era încă sub asediu, pregătinduse strategia atacului final. Fiind atras mişeleşte într-o ambuscadă, Pintea este împuşcat mortal pe 14 august lângă poarta de sud a oraşului, în apropiere de locul numit Bastionul Măcelarilor.

Biserica Sf. Nicolae din Josani parcă încearcă să ne vorbească prin valorile pe care le include şi vine ca un răspuns creştin-ortodox, al oamenilor de rând, la vremurile tulburi de secol 17 prin care românii din Maramureş şi, de fapt întreaga Transilvanie, treceau. Un răspuns ferm, dar paşnic, împotriva persecuţiilor la care erau supuşi de grofi, pentru a-şi uita limba şi credinţa ortodoxă.

Această biserică a rezistat multor încercări de-a lungul a aproape patru secole împreună cu credincioşii de aici, într-un nedespărţit crez în Mântuitorul Hristos. În tot acest timp clopotele şi icoanele n-au încetat să plângă pentru români şi jertfa lor, pentru Dreapta Credinţă şi pentru libertate.

În Maramureş Crucea a rămas acolo sus, neclintită şi nebiruită, arătând smerit, prin micile lăcaşe ortodoxe, că Iisus Hristos este veşnic viu prin iubirea faţă de noi. EL este exemplul suprem pe care, iată, strămoşii noştri asemeni lui Pintea Viteazul, neobosit l-au urmat, mergând până la sacrificiul de sine. Ei au transmis fără clintire valorile şi tradiţiile creştine prin îngăduinţă şi toleranţă, dar şi prin luptă pentru adevăr şi libertate.

BUDEȘTI 05Mult sânge românesc a trebuit să curgă în Maramureş şi întreaga Transilvanie de-a lungul a aproape o mie de ani de ocupaţie abuzivă şi persecuţie a austro-ungarilor. Românii au ştiut în cele mai aprige condiţii să lupte şi să-şi păstreze limba,credinţa, şi tradiţiile, chiar dacă li se maghiarizau forţat numele, şcolile de limbă română erau intezise sau nobilii români din Transilvania erau decăzuţi din drepturi şi chiar închişi, pentru că nu vroiau să treacă la altă confesiune religioasă.

După tot acest zbucium milenar pentru libertate al românilor din Maramureş, ceea ce iese la iveală în mod firesc şi cu adevărată smerenie, cea care i-a ţinut în jurul ei vii pe români, este Biserica Ortodoxă. Aceasta este răspunsul maramureşan la agresiunile, sacrificiul şi suferinţele vremurilor mai vechi sau mai noi.

Fie că vorbim despre erezia şi păgânismul din vremurile demult apuse ale imperiilor şi ocupaţiilor abuzive, fie că vorbim despre hidoasa fiară a ateismului comunist ce a venit cu noi metode de îngenunchere a credinţei, fie că vorbim despre actualul tip de societate secularizată impusă printr-un alt fel de ateism, mai perfid şi alunecos, agresiv şi uniformizat, ai noştri buni români răspund prin post şi nevoinţă, prin înălţarea de biserici, prin simplitate, prin sărbătoare şi bucurie, prin port naţional şi unitatea familiei.

La Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Budeşti- Josani, la fiecare mare prăznuire, localnicii încă îşi îmbracă straiele tradiţionale şi se adună ca o întreagă familie, pentru a-L slăvi pe Dumnezeu şi totodată pentru a sărbători, aşa cum au moştenit ei de la străbunii lor, biruinţa prin dragoste şi tradiţie creştină.

Laurenţiu Cosmoiu