Revista:

Ierusalim Mânăstirea Eleon la sărbătoarea Înălţării Domnului

Untitled

Creştinii din întreaga lume îşi doresc să ajungă măcar o dată în viaţă la unul dintre locurile de închinare ce poartă binecuvântarea Înălţării Mântuitorului. Un astfel de loc este şi cel de pe Muntele Măslinilor, acolo unde sărbătoarea Înălţării Domnului păstrează aceeaşi lumină a veşnicei Învieri, lumină care sporeşte semnificaţia spirituală a locurilor străjuite de măslini în floare. Nu departe de Capela Înălţării Domnului, în obştea de la Eleon, vieţuieşte cea mai vârstnică măicuţă a acestui aşezământ monahal, maica Salomeea, şi tot acolo a avut loc şi prima călugărie a unei măicuţe românce, Doroteia, de la care avem câteva mărturii inedite.

Muntele Măslinilor – un loc venerat de creştini

Un popas pe Muntele Măslinilor înseamnă a fi pregătit pentru o încărcătură spirituală deosebită, acesta fiind unul dintre cele mai cunoscute locuri biblice ale Ţării Sfinte. Nesfârşitele plantaţii de măslin, mai ales acum, când inflorescenţele acestora emană un miros suav, vin să întregească peisajul divin. Încărcătura emoţională a locului este
dată însă de lăcaşurile de închinare, în preajma cărora Iisus Hristos a petrecut cea mai mare perioadă de timp de‑a lungul misiunii Sale în Ierusalim. Pe când Se afla pe aceste meleaguri, Mântuitorul era însoţit de ucenicii Săi, cu care a stat o vreme în Betania, iar în drumul Său spre şi dinspre vechea cetate a traversat Muntele Măslinilor. Pe povârnişul dealului, în Grădina Ghetsimani, a fost luat prizonier, iar locul acesta este unic pentru pelerinul care retrăieşte drumul făcut de paşii Mântuitorului. Acesta este însă doar unul din locurile venerate de creştini.
În scurtul popas făcut în acest loc ales, am privit cu ochii minţii spre fiecare colţişor în care Mântuitorul ar fi putut lăsa o urmă a trecerii Sale pe aici. Iar măslinii aceia, sfâşiaţi de miile de ani care au curs peste ei, stau mărturie fiecărui gând. Grădina Ghetsimani, al cărei mesaj biblic ne impresionează şi ne îndeamnă la rugăciune în locul în care Însuşi Mântuitorul S‑a rugat, este înconjurată de biserici care aparţin creştinilor din diferite locuri ale lumii. Turlele aurite ale bisericii ruse îşi coboară lumina precum o mângâiere peste Grota şi Mormântul Maicii Domnului, pentru ca pe culmea Eleonului să strălucească cele două lăcaşuri de închinare în chiar locul Înălţării Domnul nostru
Iisus Hristos.

Capela Înălţării Domnului preluată de la musulmani

Ştiind că acela este adevăratul loc în care Mântuitorul S‑a Înălţat, încă de la intrarea în curtea destul de mică a capelei ai senzaţia că până şi lumina este aici mai intensă, mai limpede şi asta datorită pereţilor octogonali ai sfântului lăcaş. Când am ajuns în curtea pavată cu lespezi de piatră a capelei nu ştiam dacă mai întâi trebuie să mă închin în semn de cinstire a acelui loc sacru sau să mă minunez de simplitatea unui loc atât de căutat de toţi creştinii. Pereţii exteriori sunt decoraţi cu arce şi coloane subţiri de marmură de Carrara de inspiraţie musulmană, coloane care sprijină capiteluri din secolele al 11‑lea şi al 12‑lea. Acestea sunt bogat împodobite cu ramuri şi flori, împletite
în motive dintre cele mai diverse. Deşi nu este menţionată în Coran, Înălţarea la Cer este recunoscută şi în islamism.
Capela a fost folosită pe post de moschee mai multe sute de ani. Între timp, musulmanii devenind posesorii de drept ai lăcaşului de pe Muntele Măslinilor, au ridicat alături de capelă o moschee şi un minaret. În capelă se păstrează şi astăzi drept mărturie o piatră care are imprimată o urmă de picior despre care Tradiţia spune că aparţine Însuşi Mântuitorului. Până la un moment dat, pelerinilor li se permitea ca la plecare să ia cu ei şi o bucăţică de piatră. Multe au fost relatările legate de acest loc binecuvântat, dar cea mai impresionantă mărturie este aceea a unui pelerin care a ajuns pe Muntele Măslinilor în anul 680, pe nume Arculf, care descria capela din acest loc într‑un mod pe cât de simplu, pe atât de special: „O clădire rotundă deschisă spre cer, cu trei uşi‑portal pe latura sudică a acesteia. Seara se aprindeau cele opt lămpi care se aflau în ferestrele de pe latura dinspre Ierusalim”. Am trăit şi noi sentimentul deschiderii spre cer, pentru ca înserarea să ne binecuvânteze cu clipe unice, pregătiţi fiind să primim mângâierea divină a luminilor cu totul speciale.

Katolikon‑ul este de o frumuseţe aparte

Mânăstirea Eleon cu hramul Înălţarea Domnului este punctul terminus al pelerinilor din întreaga lume. Biserica rusească Înălţarea  Domnului se află în satul arăbesc A‑Tur, fiind foarte uşor de zărit, chiar de la baza Muntelui Măslinilor, datorită unui turn în care se află clopotniţa şi care are aproximativ 65 de metri. Aici este locul de slujire numit katolikon (biserica principală), fiind de importanţă majoră pentru aşezământ.

În prezent, terenul sfintei mânăstiri măsoară peste 50.000 de metri pătraţi, fiind înconjurat de un zid de un kilometru şi jumătate. Imensa livadă de măslini a mânăstirii asigură obştii monahale de aici necesarul de ulei şi de fructe de măslin pentru întreaga perioadă a anului. Fiind zidită pe ruinele bisericii din secolul al 4‑lea înălţată de Sfânta Elena, Biserica Eleonului este ca o regină înveşmântată în alb, vălul ei arhitectonic fiind o continuare a impresionantelor mozaicuri şi coloane păstrate de la prima biserică creştină. În incinta bisericii, un altar de o frumuseţe aparte veghează sub duhul de pace al icoanelor şi sfintelor moaşte la care creştinii vin să se închine. Harul este însă întregit de alte două paraclise: Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, care încă mai păstrează fragmente din pardoseala cu mozaicuri seculare, şi cel de‑al doilea paraclis, închinat Sfântului Filaret cel Milostiv.

Maica Salomeea: 91 de ani

Despre obştea Mânăstirii Eleon am aflat lucruri inedite de la două măicuţe pe care le‑am întâlnit plimbându‑se pe sub măslinii din preajma bisericii. Maica Doroteia este foarte deschisă şi se bucură ori de câte ori românii noştri ajung în acele locuri. De la ea am aflat lucruri interesante legate de cea mai vârstnică maică a mânăstirii: „Maica Salomeea este româncă. La cei 91 de ani, este cea mai bătrână măicuţă din obştea de aici. A intrat în mânăstire de copilă, pe la vreo 13 ani, la Vladimireşti, apoi, în perioada Decretului 400, ca toată lumea monahală din România, a trecut printr‑o perioadă foarte grea. O vreme a lucrat în Bucureşti, dar dorul de mânăstire a readus‑o într‑un aşezământ monastic din apropiere, la Mânăstirea Pasărea. Acolo a rămas până în anul 1978, când a făcut o călătorie în Ţara Sfântă, unde o găsiţi şi astăzi. Din ziua aceea maica Salomeea nu a mai fost niciodată în România”, ne‑a destăinuit maica Doroteia. Aşa am aflat că în obştea de la Eleon vieţuiesc acum măicuţe venite din toate colţurile lumii, din Europa, din America şi chiar din Australia. Mânăstirea fiind rusească, cele mai multe maici sunt din Rusia şi din Ucraina, dar şi din România.

Prima călugărie a unei românce la Eleon – maica Doroteia

Bucuria noastră a fost cu atât mai mare cu cât maica Doroteia avea în acele zile o trăire cu totul specială: „M‑aţi prins într‑una din cele mai frumoase zile din viaţa mea şi asta pentru că săptămâna aceasta am avut călugăria. Am avut un parcurs duhovnicesc foarte frumos, intrând ca soră de mânăstire în anul 1990, la Mânăstirea Râmeţ, în România, iar în anul 1998 am venit la Eleon, unde după 12 ani am fost rasoforită, respectiv în 2003. După 25 de ani de când făceam primii paşi în lumea monahală, Bunul Dumnezeu a rânduit să primesc un asemenea dar de mare preţ – călugăria. Vă spuneam la începutul discuţiei noastre că m‑aţi întâlnit într‑un moment unic al vieţii mele şi asta pentru că ieri, după trei zile şi trei nopţi de stat în biserică, m‑au scos din mantie. Călugăria este ceva înălţător oriunde în lume, dar nu vă imaginaţi ce înseamnă să trăieşti harul călugăriei aici, în inima Ţării Sfinte! Dacă cineva m‑ar întreba ce‑mi mai doresc acum, după atâta trăire, după atâta frumuseţe, după atâta lumină harică, aş avea un singur răspuns: Dacă s‑ar putea, să mă mai călugăresc o dată! Bineînţeles că nu este cu putinţă, dar sentimentul a fost atât de profund încât aş mai dori să‑l retrăiesc”. Maica Doroteia este una din cele cincizeci de vieţuitoare din obştea de pe Muntele Măslinilor (dintre care zece sunt din România) şi totodată prima micuţă româncă ce a fost călugărită la Eleon. Din acest motiv Îi dă slavă lui Dumnezeu pentru această deosebită binecuvântare: „Mă consider un om binecuvântat şi împlinit. Din ziua în care am ajuns aici am trăit sentimentul că Dumnezeu, în nemărginita Lui bunătate, m‑a ales să vieţuiesc în cel mai binecuvântat loc de pe pământ. De fapt acest simţământ m‑a însoţit încă de la Râmeţ, când dintr‑o obşte de peste 100 de maici, maica stareţă m‑a trimis pe mine cu ascultare aici. Iniţial am fost trimisă pentru a ajuta la strană, după care am rămas pentru totdeauna. Fără îndoială, Măicuţa Domnului a mijlocit în lucrarea aceasta”.
Mariana BORLOVEANU