Revista:

Roman Braga, un rug aprins al credinţei la 93 de ani

Untitled

Basarabean de origine, Părintele Roman Braga s‑a născut la 2 aprilie 1922 în localitatea Codriţa, judeţul Lăpuşna. În satul natal face clasele primare, iar la frageda vârstă de 12 ani intră ca frate în obştea de la Mânăstirea Căldăruşani, în apropiere de Bucureşti. După numai un an urmează cursurile Seminarului Teologic de la Cernica şi după anul 1940, când acesta se desfiinţează, îşi va continua studiile mai întâi la Seminarul Central din Bucureşti, iar ultimul an îl va absolvi la Seminarul Teologic din Chişinău, în anul 1943. Se va întoarce la Bucureşti pentru a‑şi continua studiile la Facultatea de Litere şi Filosofie şi la Seminarul Pedagogic „Titu Maiorescu”, iar în 1947 absolvă Facultatea de Teologie din Bucureşti cu menţiunea Magna cum laudae. Din această perioadă a studenţiei (1943‑1947) provin acuzaţiile pe care comuniştii i le‑au adus, că ar fi avut legături cu Mişcarea Legionară, cu Rugul Aprins sau ATOS (Asociaţia Tineretului Ortodox Studenţesc). A urmat pentru tânăruldreptcredincios Roman Braga o grea perioadă de cruce şi mucenicie în închisorile comuniste.

 

Pronia lui Dumnezeu

În ziua de 2 aprilie a.c., la Facultatea de Teologie din Bucureşti a avut loc lansarea unei cărţi scrise de către Alexandru Mironescu, unul dintre seniorii de la Rugul Aprins, o inteligenţă fenomenală şi un om de o probitate morală excepţională, ce s‑a sacrificat pentru Dumnezeu şi pentru ideile şi valorile pur ortodoxe ce se promovau în cadrul Rugului Aprins, făcând ani grei de temniţă comunistă. În cadrul acestei lansări de carte s‑a organizat şi o masă rotundă la care s‑a vorbit despre această deosebită mişcare românească spirituală, evocându‑se nume sonore ce au făcut parte din Rugul Aprins, printre care şi Părintele arhimandrit Roman Braga. Tot în această zi de 2 aprilie, Părintele Nicolae Bordaşiu, cel care i‑a fost Părintelui Braga prieten şi coleg de cameră la căminul studenţesc, a primit o scrisoare din America de la un vechi camarad de celulă de la Aiud, Dl Dumitru Perceli, pe care‑l rugase cu câteva luni în urmă să se intereseze ce mai face şi cum se simte Roman Braga.

Părintele Nicolae Bordaşiu a avut multe încercări de a‑l prinde la telefon pe Roman Braga, dar de fiecare dată maica stareţă de la Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Michigan îi spunea că părintele nu se simte bine şi nu poate vorbi la telefon. Dumnezeu a rânduit ca după câteva încercări, în această zi de 2 aprilie să răspundă maica stareţă cu mult entuziasm, recunoscându‑i vocea şi spunându‑i că părintele se simte astăzi foarte bine şi poate vorbi la telefon. Mare bucurie a fost când cei doi colegi de bancă şi de cămin de altă dată,prieteni nedespărţiţi, s‑au auzit după foarte mulţi ani. În această minunată zi în care Părintele Roman împlinea venerabila vârstă de 93 de ani, Bunul Dumnezeu a vrut să lege o seamă de evenimente modeste, dar pline de  împlinire şi duh dumnezeiesc, dăruindu‑i mult‑încercatului Roman Braga dragostea Lui şi rânduindu‑i clipe de inegalabilă bucurie acolo în America, unde cu ajutorul lui Dumnezeu a pus temelia unei frumoase mânăstiri româneşti de maici.

Anii studenţiei, Rugul Aprins şi ATOS

Anii de studenţie au fost plini de Dumnezeu şi de credinţă, în primul rând pentru că tânărul Roman Braga a ştiut să se înconjoare de colegi ce aveau aceleaşi frământări şi căutări spirituale ca şi el. Fie că vorbim despre tânărul Leonida Plămădeală, viitorul Mitropolit Antonie al Ardealului, fie că vorbim despre Nicolae Bordaşiu, viitorul preot profesor şi paroh al bisericii Sfântul Silvestru, fie că vorbim despre tânărul Traian Balea, viitor medic în Franţa, fie că vorbim de despre Stelian Manolache, viitorul mare duhovnic Dometie de la Râmeţ, Dumnezeu i‑a rânduit un cerc de prieteni, chiar dacă în acea vreme nici măcar nu bănuia, format din viitoare elite româneşti şi vârfuri ale Ortodoxiei. Pe vremea când cei de mai sus erau studenţi, majoritatea la Facultatea de Teologie, lumea se afla în Al Doilea Război Mondial, iar la facultate veneau foarte puţini studenţi pentru că majoritatea erau încorporaţi în şcolile militare sau în unităţi de luptă de pe front. Unii dintre aceştia veneau la facultate doar pentru a‑şi susţine examenele. Aşa se întâmpla şi cu Roman Braga, care avea pe atunci gradul de plutonier TR, fiind încorporat la o unitate militară de infanterie de la Medgidia.

Când a venit sfârşitul războiului din 23 august 1944, tânărul Roman a fost demobilizat şi ca student la Teologie, a venit să locuiască în Bucureşti la cămin. Gândul lui la slujirea lui Dumnezeu şi la călugărie a fost prezent în toată viaţa lui pentru că a avut numeroase exemple chiar în familie. Mama sa şi o soră cu numele de Benedicta (licenţiată în Ştiinţe Naturale) erau maici la Mânăstirea Văratec, iar un frate pe nume Andronic era călugăr la Mânăstirea Căldăruşani. Roman de la 12 ani a mers la mănăstire, unde a şi făcut seminarul teologic. Îl iubea din toată inima pe Dumnezeu şi dorea cu ardoare să îşi dăruiască întreaga viaţă şi activitate Lui. Printr‑un concurs de împrejurări şi alături fiind de cercul special de prieteni din căminul de la Radu Vodă, unde era Internatul Teologic, au început să‑şi pună problema cum ar putea fi de folos şi să se implice în viaţa studenţească pentru a o influenţa în mod pozitiv. Mai ales în lupta împotriva AR LUS (Asociaţia Română pentru Legături cu Uniunea Sovietică), o formă deghizată a comunismului de a‑i atrage pe români de partea lor. Aşa că Roman Braga, alături de Nicolae Bordaşiu, Stelian Manolache, Leonida Plămădeală şi alţii, au înfiinţat ATOS. Mai târziu, directorul executiv de la Oficiul Universitar pe nume Mioc Damaschin, un om cu puternic simţ patriotic, le‑a facilitat şi studenţilor de la Teologie obţinerea mai multor locuri în căminele de stat. Astfel au ajuns să locuiască în aceeaşi cameră trei studenţi: Roman Braga, Nicolae Bordaşiu şi Gheorghe Domoşneanu. În această cameră se organizau întâlniri cu ceilalţi studenţi şi se puneau la cale diferite acţiuni de conştientizare a studenţilor asupra pericolului ce începuse să‑şi arate colţii – comunismul. Colegi de facultate avea, pe lângă cei mai sus enumeraţi, pe viitorul Părinte Grigorie Băbuş, viitorul Patriarh al României Părintele Teoctist, viitorul Episcop Roman Ialomiţeanu, Ion Purcărea – viitor protopop de Iaşi, cu care Roman Braga a fost coleg la Seminarul Teologic de la Cernica, iar acum coleg de facultate. Mergea adesea la Cernica de care rămăsese legat sufleteşte şi unde îi cunoştea pe toţi călugării din obşte. Aici l‑a cunoscut pe Mitropolitul Neculai de Rostov, care era însoţit de un grup de călugări. Printre aceşti smeriţi monahi se număra şi cel care avea să fie mentorul spiritual al Rugului Aprins, Părintele Ivan Kulîghin, sau cum aveau studenţii să‑l numească – Ioan cel străin. L‑a întâlnit la slujba din biserica Sfântul Lazăr din cimitirul Mânăstirii Cernica.

Roman Braga, împreună cu Stelian Manolache, Nicolae Bordaşiu, Leonida Plămădeală şi alţi colegi, unii de la alte facultăţi, cum au fost Nae Nicolau, Gheorghe Calciu, Traian Balea, Dan Grigorescu, Gheorghe Macarie, Toma Victor, au început să frecventeze din ce în ce mai des întâlnirile de la Mânăstirea Antim, iar acolo aveau să‑l reîntâlnească pe Părintele Ioan Kulîghin. Prin aceste întâlniri ale Rugului Aprins ei au ajuns să trăiască viaţa religioasă mai intens, mergând în fiecare duminică după‑amiaza la întâlnirile din biblioteca Mânăstirii Antim, dar şi marţea, când se întâlnea grupul de tineri al Rugului Aprins.

Prima arestare pe care avea să o sufere Părintele Roman Braga a survenit în anul 1947, când nu începuseră încă valurile de arestări din ţară. Era în timpul sesiunii de examene din luna mai când poliţia l‑a aşteptat chiar la facultate pentru a‑l ridica pe motiv că împreună cu membri ai ATOS a răspândit manifeste împotriva sărbătoririi zilei de 1 Mai, care din nefericire în acel an se suprapunea cu Săptămâna Patimilor Mântuitorului. Prin acele manifeste ei încercau să‑i influenţeze pe tineri să nu participe la acele manifestări, ci să meargă la biserică la slujbele închinate Domnului. Urcând treptele facultăţii, Roman Braga împreună cu Nicolae Bordaşiu, apropiatul lui prieten şi cu un coleg de la Facultatea de Farmacie pe nume Mateescu, s‑au întâlnit cu Părintele Angelescu, secretarul Facultăţii de Teologie. Când i‑a văzut, s‑a oprit şi i‑a aşteptat în capătul scărilor. I‑a făcut un semn discret tânărului student Nicolae Bordaşiu şi i‑a comunicat că nu mai are ce căuta la facultate pentru că este căutat de poliţie şi el şi Roman Braga, iar dacă vor să scape de arestare să nu mai vină la facultate. Poliţia venise să întrebe unde locuiau. A fost un şoc deosebit şi întorcându‑se la cei doi colegi le‑a spus că el, împreună cu dragul lui prieten Roman, sunt căutaţi de poliţie. Atunci a fost clipa ultimă a întâlnirii lor. După acest moment, nu s‑au mai văzut până la eliberarea din anul 1964. Părintele Nicolae Bordaşiu a devenit fugar timp de 7 ani, iar apoi a mai executat 9 ani de închisoare, iar Părintele Roman Braga a ales arestarea. La procesul la care a fost supus, comuniştii i‑au „fabricat” vina de a fi colaborat cu Mişcarea Legionară şi au spus că ar fi ajutat un legionar. A primit o sentinţă de 5 ani închisoare în această primă condamnare, pe care a executat‑o în calvarul reeducării de la Piteşti şi apoi a fost mutat la munca silnică de la Canal. A fost eliberat în 1954 şi apoi arestat din nou în anul 1959 şi condamnat un an mai târziu pentru apartenenţa sa la Rugul Aprins. A primit o sentinţă de 18 ani de temniţă grea şi a fost eliberat în anul 1964, odată cu Decretul 411 din 1964 privind graţierea deţinuţilor politici.

Astăzi, din numeroasele rânduri ale extraordinarului fenomen creştin‑ortodox al Rugului Aprins al Maicii Domnului au mai rămas în viaţă cei mai tineri participanţi. Mai exact trei prieteni: Părintele arhimandrit Roman Braga, în vârstă de 93 de ani, Părintele Nicolae Bordaşiu, care anul acesta va împlini pe 22 mai vârsta de 91 ani, şi medicul Traian Balea, în vârstă de 91 de ani şi care se află la Paris. Rugul a rămas aprins astăzi în puţine inimi, dar din ce în ce mai mulţi tineri află despre acest fenomen naţional şi despre vieţile unor eroi păstrători ai credinţei strămoşeşti de la Mânăstirea Antim cum au fost: Părintele Daniil de la Rarău, Sofian Boghiu, Gheorghe Calciu, Ivan Kulîghin,
Adrian Făgeţeanu, Benedict Ghiuş, Roman Braga, Arsenie Papacioc, Nicolae Bordaşiu, Felix Dubneac, Alexandru Mironescu, Bartolomeu Valeriu Anania, Arsenie Boca, Grigorie Băbuş, Gheorghe Dabija, Paul Constantinescu, Nichifor Crainic şi mulţi alţii. Jertfelnice suflete pentru credinţa în Dumnezeu şi în valorile creştine.
Să nu contenim cu harnice inimi a învăţa de la ei ce este dragostea şi să păstrăm viu în sufletul neamului nostru mult încercat Rugul Aprins şi memoria celor ce în temniţe au dezrobit de patimi şi păcate sufletul românesc. Datori ne‑am făcut prin jertfa lor să călcăm drept şi neclătinaţi pe drumul Evangheliei spre Hristos, Lumina Lumii. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

 
Laurenţiu COSMOIU