Lumea Credinței nr. 5 (166), mai 2017

coperta LC 166_mai 2017

EDITORIAL  – AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL?

Da, se pare că a început, dar e altfel decât până acum. Arma lui ultra‑tehnologizată este demografia.

Un război tăcut şi plăcut, de o parte şi de cealaltă: şi pentru cei care fac, şi pentru cei care nu fac copii. Fiecare are temeiul său, rezultatul însă duce la o singură şi sigură tabără victorioasă. Iar asta se va simţi în timp, printr‑o situaţie devenită ireversibilă, dar nu chiar acum, nu peste un an sau doi. Peste o generaţie, maximum două. Dar nu mai mult…

Traversam Piaţa Unirii, mai zilele trecute. Nefiind grăbit, priveam lumea cu ochi generos şi amuzat. Profilul, genomul majoritar, zdrobitor majoritar, era unul european. Oameni deschişi la culoare, străvezii (de slabi, mai ales tinerele fete), creştini veseli, lipsiţi de căutătură tulbure ori de feţe jucând în ape mohorâte. Imediat adusu‑mi‑am aminte de un decembrie parizian, când bunul Dumnezeu a făcut să ningă cu fulgi mari peste Paris. Eram pe Champs‑Elysée, mă plimbam la ora amiezii printre căsuţele târgului de „Crăciun”. Şi deodată am realizat faptul că eram singurul humanoid deschis la ten şi, mai mult ca sigur, singurul creştin de pe toată acea arteră plină cu vânzători ambulanţi sau public amestecat, cu toţii de provenienţă nord sau central‑africană, ori asiatică. Haina mă vădea că nu era de nuntă pariziană, eram un strop de culoare spălăcită pe un şevalet monocrom, în culori severe, sobre. Ca să evit confuzia mentală la care eram predispus, caut repede un reper cunoscut şi‑l găsesc: Arcul de Triumf! Triumf… care triumf? ce mai reprezintă acum acel „triumf”?

Sub aspect strict antropologic şi sociologic, refuzul nostru, al ocupanţilor de acum ai spaţiului european, de a face copii va duce, ireversibil, la o altă dominantă a populaţiei, atât ca apartenenţă etnică şi (mai ales) religioasă. Noi, creştinii, suntem cei mai „globalişti” credincioşi ai planetei, în sensul că nu excludem pe nimeni de la Marea Întâlnire, de la Psalmi, Euharistie şi Pelerinaj, de la ospăţul credinţei şi al bunei‑dispoziţii comunitare. Noi suntem cei deschişi! Aşa ne‑a învăţat şi Hristos să ne purtăm: cu nobleţe, cu omenie, cu încredere în celălalt. Dar ce te faci când „celălalt” te aruncă în aer, în ziua de Florii, în propria‑ţi biserică, cu butelia de gaz plină de cuie, sfârtecând copilaşi, ucigând femei sau asasinând bătrâni venerabili? Cum trebuie să te porţi, atunci?

Soluţia o furnizează tot un evreu… creştinat: „Nicăieri şi niciodată nu ne‑a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fi m buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi”. Aşa ne grăia Nicolae Steinhardt, monahul rohian, în plină ocupaţie bolşevică, când amestecul dintre bine şi rău era foarte toxic şi aproape imposibil de evitat. Dar noi astăzi, liberi fiind, cum facem asta?

Răzvan BUCUROIU

Articole asociate: