Revista:

Samaria: popas la Fântâna lui Iacov

FANTANA LUI IACOV

De când am păşit pentru întâia oară pe pământul binecuvântat al Ţării Sfinte, am ştiut că mă voi întoarce aici, iar şi iar… şi aşa a fost. De fiecare dată îmi doresc să descopăr locuri deosebite, neînscrise în circuitul turistic şi asta pentru că acolo, departe de forfota cotidiană, poţi zăbovi îndelung doar tu cu Dumnezeu. Un astfel de loc este şi biserica grec‑ortodoxă din Nablus, capitala Samariei, acolo unde, după ce te răcoreşti cu apă din Fântâna lui Iacov şi te închini la racla cu moaştele Sfântului Filumen, nu‑ţi vine să crezi că duhul Ortodoxiei este atât de viu într‑un loc cu o populaţie predominant musulmană.

Mânăstirea care ţâşneşte dintr‑o oază în inima Nablusului

Am pornit la drum într‑o dimineaţă cu soare şi nori, iar dincolo de mirosul dulce‑amărui al măslinilor în floare, fiecare creştin era frământat de o mulţime de semne de întrebare.

La aproximativ 60 de kilometri distanţă de Ierusalim, se află ţinutul deosebit al Samariei, un loc în care vieţuitorii locului au o coloratură etnică extrem de variată. În localitatea nablus, care este astăzi capitala Samariei, pelerinii care vin să se închine trebuie să fi e foarte vigilenţi, aceasta nefiind o destinaţie recomandată pelerinajelor creştine, datorită permanentelor tensiuni dintre palestinieni şi evrei.

Fiind întemeiată în preajma anului 880 î. Hr., Samaria era la vremea aceea capitala regatului de nord al Ţării Sfinte, iar populaţia cetăţii era una extrem de variată, atât în privinţa naţiilor, cât şi a raselor umane. Pe la sfârşitul secolului al 19‑lea, Patriarhia Ierusalimului a cumpărat terenul pe care încă se mai păstrau temeliile unei vechi bazilici şi a început construcţia unui nou edificiu, de mari proporţii, într‑un loc de o frumuseţe aparte, înconjurat de verdeaţă. Din lipsă de fonduri, lucrările s‑au oprit în timpul Primului Război Mondial, fiind continuate şi finalizate mult mai târziu. Astăzi, biserica tronează ca o regină, la capătul unor trepte ce duc într‑o oază cu multă verdeaţă şi flori dintre cele mai felurite.

Aici S‑a întâlnit Iisus cu femeia samarineancă

Aşa cum aflăm din Geneză (33, 19), Patriarhul Iacov, considerat părintele poporului  evreu, s‑a aşezat în acest loc, împreună cu soţiile şi cei 12 fii ai săi, cumpărându‑şi aici un loc pentru cort şi aducându‑şi turmele pe pământul fertil al Sichemului. În locul acela a săpat şi fântâna din care aveau să bea atât cei ai casei, cât şi animalele familiei.

Fântâna îşi are taina ei, legată de întâlnirea dintre iisus Hristos şi femeia samarineancă. Samarinenii care au vieţuit aici în vremea Mântuitorului erau consideraţi eretici, datorită faptului că începuseră să nu mai accepte religia iudaică. Mari frământări au avut loc în sensul acesta. La acea vreme, însă, în drumul Său din Ierusalim spre Galileea, pe când trecea prin Samaria, Mântuitorul Hristos S‑a întâlnit cu femeia samarineancă tocmai la Fântâna lui Iacov. Acest prilej este unul esenţial, de întărire a credinţei că el este mesia, Fiul lui Dumnezeu.

Fântâna Bir es-Samarieh vegheată de Sfânta Fotini

Şi astăzi, oamenii locului sunt foarte diferiţi, de la etnie şi cultură până la religie. Arabii din Samaria numesc Fântâna lui Iacov Bires‑Samarieh. indiferent de etnie, locuitorii Samariei venerează acest loc, încă din vremea nomazilor, care obişnuiau să aibă propriile surse de apă, pentru a nu fi dependenţi de comunităţile alături de care îşi aşezau corturile.

Fântâna lui Iacov, aşezată pe pământul cumpărat de la fiii Heveul (neamul emmor), era unanim recunoscută ca apa cea mai de preţ a acelui ţinut, motiv pentru care Taina Sfântului Botez se săvârşea întotdeauna cu apă din această fântână. Apa cea vie şi binecuvântată se află la o adâncime de 35 de metri, fiind adusă la suprafaţă cu o găleată, trasă de o funie, cu ajutorul unui scripete. Lângă fântână, veghează permanent un călugăr grec, care ne‑a ospătat şi pe noi cu apă proaspătă, aşa cum îi întâmpină pe toţi cei care se încumetă să ajungă până aici.

În momentul în care Dumnezeu m‑a învrednicit să ajung acolo, în locul acela se bucurau de apa cea tămăduitoare creştini din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Cu toate astea, parcă ne cunoşteam dintotdeauna, atât de calde şi limpezi erau privirile tuturor. La plecare, am luat şi un ulcior cu apă din Fântâna lui Iacov, apă pe care o voi dărui celor aflaţi în suferinţă, întru tămăduirea trupească şi sufletească.

Impresionanta biserică din piatră, care adăposteşte Fântâna lui Iacov, datează din anul 1998, fiind ridicată pe vechile temelii creştine de părintele Iustinos, egumenul mânăstirii. Această fântână, venerată de creştinii din întreaga lume, este închinată Sfintei Fotini, femeia samarineancă, ce dăruieşte celor care ajung în aceste locuri ale Samariei prilejul de a gusta din apa mântuirii.

Sfântul Mucenic Filumen de la Nablus

În partea de Sud a bazilicii se află un paraclis închinat Sfântului mucenic Filumen. Cum stai cu faţa către Sfântul altar, în partea dreaptă se află racla cu moaştele sfântului, pentru ca de pe peretele din stânga al altarului să te privească blând, dintr‑o frescă mărginită de flori naturale, chipul cald al Sfântului Filumen.

Acesta s‑a născut în anul 1913, în Cipru, iar la numai 14 ani avea să îmbrace haina monahală. A venit la Ierusalim împreună cu fratele său de sânge, în câţiva ani devenind membru al comunităţii Sfântului Mormânt. Mult mai târziu, în anul 1979, i s‑a încredinţat supravegherea mânăstirii Fântâna lui Iacov din Samaria. În anul în care arhimandritul Filumen a împlinit 66 de ani, într‑o zi ploioasă de toamnă târzie, acesta îşi pusese epitrahilul spre a începe slujba Vecerniei, când un grup de răufăcători a năvălit în biserică, năpustindu‑se asupra slujitorului Domnului şi, luând un topor, au despicat trupul sfântului sub forma unei cruci. Dar nenorocirea nu s‑a oprit aici, ucigaşii continuând cu profanarea bisericii în cel mai înspăimântător chip. Autorităţile israeliene, deşi au început investigaţiile imediat după nenorocirea din Samaria, nu au reuşit nici până azi să dea de urma vinovaţilor.

Sfântul Filumen a fost canonizat la numai cinci ani de la mucenicia sa, moaştele dovedindu‑se a fi nestricăcioase şi frumos mirositoare. Cei care ajung să se închine la racla în care se păstrează întregul trup al sfântului dobândesc sănătate grabnică şi multe minuni întru mântuirea sufletului.

Mariana BORLOVEANU