Revista:

Procesiunea cu moaştele Sfinţilor Brâncoveni – de Laurenţiu Cosmoiu

Pe 21 mai, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, după liturghia arhierească de pe esplanada Dealului Patriarhiei, a avut loc la Bucureşti – începând cu ora 15:00 – Procesiunea solemnă a moaştelor Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. Procesiunea a mers pe un traseu care a vrut să refacă identic, în aproape aceiaşi paşi şi cu aceleaşi puncte de oprire şi închinare, procesiunea de exact acum 80 de ani, din anul 1934.
procesiune 01

După deshumarea lor şi analiza atentă făcută de celebrii profesori Mina Minovici şi Francisc Rainer, urmate de certificarea apartenenţei lor, sfintele moaşte au fost purtate de la Catedrala Patriarhală la Biserca Sf. Gheorghe cel Nou, unde se află mormântul marelui domnitor. Racla a fost făcută dintr- un stejar multisecular, tăiat de pe una dintre fostele proprietăţi ale marelui voievod. Cu alte cuvinte, un stejar sădit şi îngrijit chiar de sfântul martir, în lemnul căruia avea să fie purtat, cu mare cinste, pe străzile Bucureştiului interbelic. Iată ce aflăm de la un martor ocular, părintele profesor Nicolae Şerbănescu: ,,În seara zilei de duminică, 20 mai 1934, sicriul cu osemintele Brâncoveanului a fost luat din Biserica Sfîntul Gheorghe cel Nou, adus şi aşezat în paraclisul patriarhal din Bucureşti. Aici, în aceeaşi seară de ajun a praznicului Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după ce s-a slujit vecernia, s-a făcut priveghere de toată noaptea, luîndu-se aminte la evangheliceştile citiri. A doua zi, luni 21 mai 1934, după Sf. Liturghie, care s-a slujit mai devreme, la patriarhie, fiind de faţă capul de atunci al ţării, Carol al II-lea cu membri ai familiei sale, Sfatul ţării, înalţi ierarhi, clerici, monahi şi foarte mulţi credincioşi, s-a oficiat parastas pentru Constantin Vodă Brâncoveanu şi neamul lui cel adormit. La sfârşit a vorbit patriarhul Miron. După cuvîntul său s-a format o impresionantă procesiune, cu nimic mai prejos ca cele din Bizanţul imperial de altădată, la care, ca elev din ultima clasă de seminar am fost de faţă…”

procesiune 02

Aşa a fost atunci. La evenimentul de acum au participat Patriarhul Daniel şi o mulţime de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, sute de preoţi şi diaconi, monahi şi monahii, împreună cu mii de pelerini veniţi de pe întreg cuprinsul ţării (şi nu numai), pentru a cinsti memoria celui care şi-a dat viaţa pentru credinţa creştin-ortodoxă şi neatârnarea ţării.

procesiune 03

Coloana pelerinilor se întindea în centrul Bucureştiului pe cel puţin 1 kilometru, iar prapurii, odăjdiile şi cântările religioase au creat o atmosferă vibrantă, aşa cum demult bucureştenii nu au mai văzut. Interesant a fost faptul că Sfinţia Sa Varsanufie Prahoveanul a străbătut pe jos, la pas, distanţele în mijlocul pelerinilor, ceea ce a sporit mult entuziasmul oamenilor, al forţelor de ordine dar a şi calmat nervii şoferilor care stând la cozi mari, neştiind ce se întâmplă, dădeau pe alocuri semne de nerăbdare… Oricum, traficul în acea zi a fost tulburat şi de vizita lui Joe Biden, vicepreşedintele american, dar convoiul procesiunii a avut o demnitate şi o măreţie care ne-a făcut mândri că trăim în acest oraş al credinţei vii, pline de sfinte moaşte şi de semne la tot pasul ale istoriei măreţe făcute de conducătorii creştini.

procesiune 04

Sfinţii Martiri Constantin Brâncoveanu şi fiii săi Constantin, Ştefan, Radu, Matei, împreună cu Sfetnicul Ianache Văcărescu au fost prinşi de turci şi închişi vreme de 4 luni la înfricoşătoarea închisoare Edicule („A celor 7 turnuri”). După multe cazne şi felurite ameninţări, au fost purtaţi mai apoi prin Constantinopol (Istanbul) pe data de 15 august 1714, ca nişte răufăcători în lanţuri şi-n zdrenţe, spre locul de execuţie, chiar de ziua Adormirii Maicii Domnului şi totodată, când domnitorul împlinea vârsta de 60 de ani. Deşi li s-a propus într-un mod perfid să-şi scape vieţile (sultanul Ahmed al III-lea oferindu-le răscumpărarea tronului Ţării Româneşti pe 20.000 de pungi cu galbeni) şi renunţarea la credinţa strămoşească prin trecerea la religia musulmană, au preferat să moară.

Aşa au vrut să dea exemplu de stăruinţă şi iubire de Hristos şi neam. Libertatea şi credinţa nu se pot negocia sau cumpăra, ele există sau nu. Fără existenţa lor în condiţii fireşti, cultivate şi crescute în fiinţa lăuntrică şi perpetuate de la o generaţie la alta, oricare neam este pierdut.

procesiune 05

Însă aşa cum au fost umiliţi pe uliţele Istanbului, purtaţi între suliţele şi iataganele şalvaragiilor, tot aşa noi acum i-am purtat pe braţe, pe la ctitoriile lor sau ale familiei lor (vezi biserica Domniţa Bălaşa), la Universitate – unde a fost cinstit ca un domn luminat, ca un voievod al culturii române – apoi la locul său de odihnă, la kilometrul zero al României, la biserica Sfântul Gheorghe, ctitoria lui multiubită. Da, acolo este şi monumentul (piatra) care marchează kilometrul zero, adică punctul de referinţă de unde încep toate măsurătorile distanţelor pe teritoriul României. Să fie această vecinătate providenţială, între sfintele moaşte şi punctul referenţial al ţării? Să fie pulsaţia harului aşezată „întâmplător” chiar în acest loc? Sau locul a fost cerut – ca referenţial – de prezenţa sfintelor moaşte?!

procesiune 06

Oricum, mă încăpăţînez să cred că tot sacrificiul Sfinţilor noştri Martiri şi Voievozi nu a fost în zadar. Avem datoria de a transmite mai departe valorile şi trecutul neamului nostru într- un mod responsabil. Putem să fim mândri de istoria noastră şi să nu o dăm uitării. În continuare las imaginile să vorbească…

Text & foto
Laurenţiu Cosmoiu

procesiune 07

 

 

procesiune 08

procesiune 09

procesiune 10