Revista:

Ein Karem, biserica Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul

Untitled

Nu departe de Ierusalim, o aşezare care la o primă vedere te duce cu gândul la oazele de verdeaţă din munţii noştri este Ein Karem. Deşi localitatea se află la doar 10 kilometri de Ierusalim, contrastul reliefului este foarte mare. Din zona colinară fertilă, cu multe flori şi multă verdeaţă, se întrezăreşte o imensitate a Iudeii ce pare fără sfârşit. Pe lângă profunzimea spirituală a locului, în acest colţ de lume te trezeşti într‑o stare de meditaţie care predispune la rugăciune, dar şi la visare. Deşi acesta este un aşezământ evreiesc, se păstrează vie mărturia unei puternice comunităţi de creştini, de la care au rămas în jur de şapte lăcaşuri de închinare. Am reuşit să vizitez doar trei dintre acestea: mânăstirea ridicată chiar pe locul în care s‑a născut Sfântul Ioan Botezătorul, Biserica Vizitării, unde s‑au întâlnit Fecioara Maria şi Elisabeta, şi Mânăstirea Sfântului Ioan din Pustiu. Traversând străduţele străjuite de flori şi finic, am aflat de la Părintele David, care ne însoţea, că numele Ein Karem se datorează tocmai vegetaţiei abundente din zonă, semnificaţia acesteia comportând însă mai multe variante: „Izvorul Karem‑ului”, „Izvorul viei”, „Izvorul cu apă multă”.

 

Bazilica Naşterii Înaintemergătorului Ioan

Pe locul casei preotului Zaharia, tatăl Sfântului Ioan, se află astăzi o impresionantă biserică din piatră, o construcţie destul de nouă, care datează de la sfârşitul secolului al 19‑lea, aceasta fiind parte a Mânăstirii catolice Sfântul Ioan Botezătorul. Biserica este foarte înaltă, fiind compartimentată în mai multe încăperi: cripta în care s‑a născut Înaintemergătorul Domnului, biserica din secolul al 12‑lea, Capela Martirilor, cu morminte din secolul al 5‑lea, Capela de Sud, care datează din secolul al 7‑lea, locul care servea spălărilor rituale ale vremii şi Sala Cruciaţilor. Intrând în biserica mare am simţit un val de aer rece ca gheaţa şi la propriu şi la figurat. Afară era foarte cald, iar în interiorul bazilicii de piatră am simţit că mi se opreşte respiraţia. Posibil să fi trăit acest sentiment şi datorită modului subiectiv de a cataloga bisericile ortodoxe ca fiind mai luminoase, mai „calde”, mai primitoare. Acesta a fost un prim impuls, pentru că, pe măsură ce am început să admir frumuseţea fiecărui colţişor al bisericii, starea mea s‑a schimbat radical. Fiecare criptă îmi transmitea ceva, îmi dăruia o informaţie despre care până atunci nu ştiam mai nimic. Am zăbovit multă vreme lângă imensele tablouri cu scene biblice sau lângă icoanele ce Îl înfăţişau pe Mântuitorul alături de Sfântul Ioan Botezătorul.

Hic Precursori Domini natus est

În sfârşit, am ajuns în partea stângă a sfântului lăcaş, la cripta care aminteşte de locul în care Elisabeta l‑a adus pe lume pe pruncul Ioan. Păşeam cu sfială şi emoţie către un altar sub care se afla o mică peşteră. Am păşit treaptă  cu treaptă, făcând oarecum legătura cu treptele pe care le coborâsem cu câteva zile în urmă în Peştera Naşterii de la Betleem. La capătul scării se ajunge la micul altar, sub care locul pavat cu marmură are o inscripţie care îţi dă fiori de bucurie, de sfinţenie, de împlinire: Hic Precursori Domini natus est („Aici s‑a născut Înaintemergătorul Domnului”). Locul acela străjuit de două candele care nu se sting niciodată este locul în care Elisabeta l‑a născut pe Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Pentru a putea atinge locul acela sacru trebuie obligatoriu să te apleci, iar după ce îngenunchezi simţi nevoia să îţi lipeşti tâmplele de cercul imaculat care emană lumină şi purificare, în egală măsură. Am îngenuncheat pe lespedea albă şi, zăbovind o clipă cu fruntea lipită de marmura rece, am simţit mângâierea harică a sfântului, întru purificarea sufletului împovărat de păcate. În clipa aceea, un val de căldură m‑a făcut să uit toată răceala de până atunci şi să dau slavă lui Dumnezeu pentru binecuvântarea cu care m‑a învrednicit.

Sfântul Ioan s‑a născut în chip minunat

În familia preotului iudeu Zaharia şi a Elisabetei avea să vină pe lume, într‑un chip cu totul ales, pruncul Ioan. În jurul său s‑au alăturat toţi cei care mai târziu aveau să‑L urmeze pe Mântuitorul Hristos, pe Care proorocii L‑au vestit. A trăit o viaţă de rugăciune, de pocăinţă, de asceză, pregătindu‑i într‑un fel sau altul pe cei care i s‑au alăturat în aşteptarea lui Mesia: „Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui A aron şi se numea Elisabeta. Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor. Şi pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale, a ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să tămâieze intrând în templul Domnului. Iar toată mulţimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară şi se ruga. Şi i s‑a arătat îngerul Domnului, stând de‑a dreapta altarului tămâierii. Şi văzându‑l, Zaharia s‑a tulburat şi frică a căzut peste el. Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi‑l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea şi, de naşterea lui, mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit” (Luca 1, 5‑17).

Proorocia preotului Zaharia la naşterea fiului său

Am rămas apoi pe treptele din faţa bazilicii, cu bucuria de a avea în preajmă oameni care îşi mărturiseau unii altora cum au perceput unicitatea locului, iar cei care purtau numele sfântului aveau sentimente deosebite. Întâmplarea face ca unul dintre preoţii grupului să poarte numele Ioan. Deşi îl cunosc de multă vreme, fiind un preot foarte iubit atât de enoriaşii, cât şi de studenţii săi din Craiova, niciodată nu i‑am surprins privirea aceea profundă, cu ochii umezi şi un zâmbet care emana împlinire. Copacii verzi şi florile din curtea mânăstirii amplificau lumina de pe feţele pelerinilor, astfel încât şi aici, la Ein Karem, aveam să regăsesc aceeaşi frumoasă familie creştină ce reunea credincioşi din toate colţurile ţării. Am rămas gânditoare,  dând frâu liber privirii care se pierdea puţin câte puţin pe tablele minuţios inscripţionate în mai multe limbi ale omenirii, printre care şi limba română, cu proorocia făcută de preotul Zaharia la naşterea fiului său: „Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său; Şi ne‑a ridicat putere de mântuire în casa lui David, slujitorul Său, Precum a grăit prin gura sfinţilor Săi prooroci din veac; Mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc pe noi. Şi să facă milă cu părinţii noştri, ca ei să‑şi aducă aminte de legământul Său cel sfânt; De jurământul cu care S‑a jurat către Avraam, părintele nostru, Ca, fiind izbăviţi din mâna vrăjmaşilor, să ne dea nouă fără frică, Să‑I slujim în sfinţenie şi în dreptate, înaintea feţei Sale, în toate zilele vieţii noastre. Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, Să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne‑a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, Ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii” (Luca 1, 68‑79).

Biserica Vizitării Elisabetei de către Fecioara Maria

Nu departe de biserica naşterii Sfântului Ioan, într‑o altă oază de flori şi verdeaţă, am ajuns la Biserica Vizitării, o biserică grec‑ortodoxă, cu slujire creştină şi impresionante fresce bizantine. Tradiţia ne spune că Maica Domnului a locuit aici, în ţinutul acesta muntos, preţ de trei luni, iar la auzul glasului ei a săltat pruncul din pântecele Elisabetei, umplându‑se de Duh Sfânt: „Şi în acele zile, sculându‑se Maria, s‑a dus în grabă în ţinutul muntos, într‑o cetate a seminţiei lui Iuda. Şi a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta. Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s‑a umplut de Duh Sfânt, Şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu. Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul” (Luca 1, 39‑45). Imnul de laudă rostit de Fecioara Maria stă astăzi scris în zeci de graiuri ale pământului pe zidurile care înconjoară locul întâlnirii dintre Maica Domnului şi Elisabeta: „Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s‑a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 46‑48).

Even Sapir – Mânăstirea Sfântului Ioan din Pustiu

Fiecare loc din Ein Karem îşi lasă amprenta pe simţămintele celor Even Sapir Locul întâlnirii dintre Fecioara Maria şi Elisabeta care s‑au învrednicit să ajungă până aici. Aşa cum şi pustia de la Even Sapir, cu versanţii cei abrupţi şi drumuri greu de parcurs, ne‑a încântat cu mirificul locului. La un moment dat ne‑am oprit în faţa unei păduri pentru a coborî pe o potecuţă care ducea la Mânăstirea Sfântului Ioan din Pustiu. Acest lăcaş de  nchinare a fost construit chiar peste stânca ce s‑a deschis, ocrotindu‑o pe Elisabeta şi pe pruncul său Ioan, care se ascundeau de oamenii regelui Irod, în campania cumplită de ucidere a pruncilor. În timp ce‑mi răcoream faţa cu apă de la Izvorul Sfântului Ioan Botezătorul, am ridicat privirea spre versantul acoperit cu iederă, după care mi‑am răsfăţat simţurile cu mirosul proaspăt al florilor pe care numai în locul acela le‑am văzut. Coborând pe platoul de jos al aşezământului, am păşit cu sfială în peştera în care a vieţuit pruncul Ioan, acesta fiind şi locul în care mama sa s‑a stins: „După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, mama Înaintemergătorului, şi‑a dat sfârşitul în aceeaşi peşteră. Iar Sfântul Ioan a fost hrănit de un înger până la creşterea lui, şi l‑a păzit în pustie,
până la ziua arătării sale către Israel”. Se pare că sfântul a vieţuit în acest pustiu singur, de la vârsta de doi ani, hrănindu‑se cu lăstari şi miere sălbatică, adormind adesea la mormântul Sfintei Elisabeta (care se află la numai 200 de metri de locul acela) şi stăruind în aspră nevoinţă. Elocventă este în acest sens mărturia Sfântului Apostol Luca: „Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel” (Luca 1, 80).

Coborând dinspre Even Sapir, mirosul de iederă şi smirnă se simte la tot pasul. Nădăjduiesc să fi reuşit să vă aduc cu ochii minţii aici, unde totul te fascinează şi te limpezeşte asemenea isopului din scripturi, învăluindu‑te într‑o mirifică lume, care se cerne din ceruri peste acele locuri sfinte.
Mariana BORLOVEANU