Lumea Credinței nr. 6 (155), iunie 2016

coperta LC 155

ÎN LOC DE EDITORIAL

Răsfoind presa ultimelor zile, am întâlnit acest articol excepţional (scris de Petrişor Gabriel Peiu şi apărut pe www.ziare.com) despre rolul şi situaţia Bisericii Ortodoxe în societatea românească, pornind numai şi tocmai de la… cifre. Cifre puse strict în relaţie cu jocul economic şi care ne arată clar diferenţa dintre a administra impersonal avuţii (ale statului sau ale companiilor multinaţionale private) şi a chivernisi „bănuţul văduvei”. Şi teologic, şi economic, diferenţa este colosală. Şi cu această demonstraţie „rece” cred că se închide definitiv gura cârtitorilor şi a pescuitorilor în ape tulburi. Şi chiar dacă nu se închide complet, noi deja ştim că aceştia mint cu neruşinare şi cu disperare. Aşadar, ne eliberăm încet‑încet de complexele majorităţii greoaie şi etern culpabile ale Ortodoxiei văzute ca un element de frânare a progresului social şi economic. Cei care ţin România pe loc sunt tocmai cei care se bat cu pumnii în piept că o duc înainte, aruncând cu pietre în Tradiţie, scuipându‑şi părinţii şi bunicii, batjocorind gropile comune, dispreţuind patrimoniul românesc, fiindu‑le jenă de cultura noastră naţională – atâta cât (mai) este ea. Aşadar, cine pe cine minte? Cine pe cine manipulează? Cine cui scoate ochii? Şi de ce?! (Răzvan Bucuroiu)

[…] După valoarea medie a construcţiei din grila de impozitare (vorbim doar de construcţie), valoarea însumată a acestor lăcaşuri de cult [aprox. 16.400 – n. red.] este de aproximativ 4 miliarde de dolari (16 miliarde de lei); aici putem adăuga încă 1 miliard de dolari valoarea activelor mânăstireşti (avem peste 400 de mânăstiri şi peste 180 de schituri) şi încă jumătate de miliard de dolari valoarea terenurilor deţinute (forestiere, 40.000 ha estimate la 10.000 de dolari/ha, şi agricole, 40.000 ha estimate la 3000 de dolari/ha), ceea ce conduce la un total de 5,5 miliarde de dolari.

Respectând regula valabilă la bisericile occidentale şi la cea greacă, conform căreia valoarea artistică şi a obiectelor de cult reprezintă cam 80% din valoarea imobiliară pură, rezultă că am avea încă aproximativ 4 miliarde de dolari active de natură artistică sau/şi de patrimoniu cultural.

Practic, suma activelor corporale (cele intangibile fiind mai greu de evaluat din motive lesne de înţeles) deţinute de către BOR este undeva între 9 şi 10 miliarde de dolari. E mult, e puţin?

Dacă ne gândim că în România populaţia deţine active de 200 miliarde de dolari (jumătate sunt financiare), iar companiile încă 340 miliarde de dolari şi statul aproximativ 60 miliarde de dolari, putem vorbi de un total al activelor din România de aproximativ 600 miliarde de dolari (sau 300% din PIB).

Din acest punct de vedere, ponderea activelor deţinute de BOR în acest ansamblu este de numai 1,6‑1,7%, egalată doar de ponderea activelor deţinute de către cea mai mare companie din ţară, OMV Petrom (tot 9‑10 miliarde de dolari).

Acum 15 ani, BOR nu se număra printre primii 5 deţinători de active din România şi nu deţinea un procent din activele româneşti.

Ce s‑a întâmplat între timp? BOR a renovat majoritatea lăcaşurilor de cult, unele foarte vechi şi de mare importanţă istorică, şi a finalizat construcţia a vreo 2500 de noi lăcaşuri de cult, într‑un avânt impresionant de efervescenţă a dezvoltării; în tot acest timp (fără intenţia de a face comparaţii deplasate), marile firme româneşti şi‑au împuţinat averea printr‑o acţiune autodevoratoare de demolare fără precedent. De exemplu, OMV Petrom şi‑a redus la o treime
avuţia din 2004, prin demolarea uneia din cele două rafinării deţinute şi a întregii petrochimii…

Practic, BOR a devenit cel mai mare deţinător de active din România (altul decât statul roman, evident) datorită bunei gospodăriri şi creşterii constante a propriei avuţii, dar şi „ajutată” de mania autodistructivă a celorlalţi proprietari din ţară (este vorba, evident, de marile companii din sfera energiei sau a industriei).

Veniturile atât de hiperbolizate ale BOR nu sunt decât de 100 milioane de dolari pe an, dintre care 20 milioane de dolari realizate de către Administraţia Patriarhală şi alte 80 milioane de dolari realizate de către Arhiepiscopii şi Episcopii (entităţile care fac raportări la ANA F); spre comparaţie, OMV Petrom are pe 2015 venituri de aproape 5 miliarde de dolari la care raportează pierderi, după ce îşi realizează „optimizarea fiscală”… […]

Mai trebuie să menţionăm şi alte date interesante şi utile dezbaterilor aprinse din societate: costul pe metru pătrat al lucrărilor de refacere la lăcaşurile de cult (incluzând refaceri de structuri şi de pictură de multe ori) este, în medie, cu 30% mai scăzut decât cel plătit pentru acelaşi metru pătrat de către instituţiile publice.

Asta ca să nu mai menţionam şi faptul că BOR a reabilitat cam 80% din construcţiile deţinute, iar autorităţile de stat de abia au depăşit procentul de 40%. Să fie oare de vină risipa asociată investiţiilor publice?

Acelaşi raport între eficienţele cheltuirii banilor de investiţii se menţine şi în cazul şcolilor (cu 30% mai mare în cazul unităţilor de învăţământ) şi devine enervant de mare în cazul unităţilor spitaliceşti (cu 40% mai mult costă să reabilitezi un metru pătrat de spital decât unul de biserică). […]

Costul lucrărilor la Catedrală este astăzi estimat la 100 milioane de dolari „la roşu” şi probabil încă 100 milioane de dolari pentru finisaje, adică un cost total de 4500‑5000 de dolari/mp.

Spre comparaţie, Palatul Parlamentului (Casa Poporului, pe stil vechi) a costat cam 25.000 de dolari/mp în anii ’80, ceea ce poate însemna dublu acum, în dolari 2016.

Dacă facem o comparaţie cu catedralele recent ridicate în Europa, o să constatăm următoarele:

‑ Catedrala Nuestra Senora de Almudena (construită între 1879 şi 1993), punctul central al Catolicismului spaniol contemporan, are un cost estimat la peste 1 miliard de dolari (dolari 2016) şi dimensiuni comparabile cu viitoarea Catedrală a Mântuirii Neamului;

‑ Catedrala Iisus Mântuitorul, mândria Moscovei contemporane, care poate găzdui 10.000 persoane deodată (dublu faţă de cea care se ridică la Bucureşti) a costat 360 milioane de dolari, la valoarea dolarului din anul 2000;

‑ Catedrala Sfântul Sava din Belgrad a costat 250 milioane de dolari în anii ’90 şi este centrul Ortodoxiei unui popor de două ori mai mic decât al nostru şi cu 45% atei declaraţi.

În fine, poate ar fi util să menţionăm şi faptul că cea mai scumpă construcţie ridicată în România după 1989 este mallul AFI Palace Cotroceni, care a costat cam 350 milioane de dolari (aproximativ 80.000 mp), iar următoarea – mall‑ul Băneasa – a costat 200 milioane de dolari (pentru 70.000 mp).

Iată, cred, suficiente motive pentru o abordare mai echilibrată a discuţiilor care înfierbântă societatea noastră:

Da, Biserica Ortodoxă Română este cel mai mare deţinător privat de active, dar ponderea acestuia în avuţia naţională este sub 2%.

Da, Biserica Ortodoxă Română şi‑a crescut constant ponderea în avuţia naţională, dar a făcut‑o pe seama autodistrugerii avuţiei statului şi a avuţiilor marilor companii.

Da, bisericile se renovează şi înfloresc, iar şcolile şi spitalele se renovează mai greu şi rezultatele deseori dezamăgesc, dar asta pentru că administratorii statului, ai şcolilor şi ai spitalelor cheltuie prea mult şi prea ineficient în raport cu administratorii bisericilor.

Şi da, Catedrala Mântuirii Neamului este scumpă, dar nu mai scumpă decât cele similare din Europa şi mult mai puţin scumpă decât mall‑urile (temple ale altor zei şi ale altor credinţe).

***

Petrişor Gabriel Peiu este Doctor al Universităţii Politehnica din Bucureşti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998‑1999) şi al premierului Adrian Năstase (2001‑2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002‑2003) şi vicepreşedinte al Agenţiei pentru Investiţii Străine (2003‑2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN).

sursa http://www.ziare.com/social/religie/o-perspectiva-lipsita-de-spiritualitate-asupra-bisericii-ortodoxe-romane-1421797

Articole asociate: