Revista:

Cămaşa lui Hristos (I) – de Maria CHIRCULESCU

CĂMAȘA LUI HRISTOS 01

Oraşul Mţheta, capitala regatului Timpuriu de Iviria (sec 3 î.Hr. – 5 d.Hr.), aşezarea în care creştinismul a fost declarat religie de stat (la anul 337)

Înainte să organizăm programul în Georgia, ştiam doar doua lucruri despre georgieni: că sunt extrem de credincioşi şi patrioţi (văzusem un grup mare de tineri georgieni la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt, în Sâmbăta Mare din anul 2008 când, în aşteptarea Sfintei Lumini, scandau neîntrerupt numele ţării lor, pe atunci în conflict cu Rusia) şi că în ţara lor se afla cămaşa lui Hristos. Iar prima vizită în Georgia, din care tocmai ne-am întors în data de 20 iunie 2014, nu doar că a întărit cele deja ştiute, dar ne-a revelat o ţară ortodoxă fascinantă, cu o cultură creştină veche de două milenii, adânc înrădăcinată în viaţa acestui popor mic, aflat în calea unor mari şi agresive imperii, create şi desfăcute peste veacuri; perşii, tătarii, turcii, ruşii (nu doar puterea sovietică). Cu toţii au avut pretenţii teritoriale asupra acestei micuţe ţări dintre Caucaz şi Marea Neagră, care s-a încăpăţânt să rămâna creştină cu orice preţ, Ortodoxia fiind parte din identitatea lor naţională, iar Biserica Ortodoxă – simbol al unităţii lor!

CĂMAȘA LUI HRISTOS 02Filonul creştin porneşte din secolul întâi, de la Cincizecime, cândapostolii au tras la sorţi pentru a şti fiecare unde să meargă spre a propovădui Cuvântul Domnului. Pentru Maica Domnului sorţii au căzut pentru îndepărtata ţară a Ivirului (Georgia de azi), dar pentru că Fiul ei i-a vestit să nu meargă acolo, ci la Muntele Athos, în Iviria au propăvăduit Sfinţii Apostoli Andrei, Simon Zilotul, Toma, Iuda Tadeu şi Matei. În secolul al 4‑lea, prin lucrarea misionară a Sfintei Nina cea Întocmai cu Apostolii, ruda Sfântului Gheorghe, creştinismul se răspândeşte şi devine religie de stat (încă dinanul 317); Biserica Ortodoxă Georgiană devine biserică autocefală încă din anul 466, slujbele se ţin în limba poporului încă din secolul al 5‑lea. Cultul creştin georgian nu cunoaşte perioadă iconoclastă, în schimb jertfeşte mulţime de mucenici – chiar regine şi regi sfinţi mucenici! – un un efort, o suferinţă uriaşă a acestui popor în încercarea sa de a se opune expansiunii musulmane către Europa! Cele 25.000 de biserici existente pe teritoriile prezente şi istoric ocupate de georgieni (în medie, câte o biserică la fiecare 3 kilometri pătraţi!), multe dintre ele din secolele 10, 11, 12, stau mărturie pentru toate acestea. “Înţelegeţi că graţie mijlocirii puterii cereşti şi puternicei dragoste pentru Domnul pe care o are poporul nostru, micuţa noastă ţară a supravieţuit atâtor invazii, al căror principal scop a fost distrugerea Bisericii Ortodoxe – despre care ei au ştiut că este baza puterii naţiei georgiene. În ciuda numeroaselor lor eforturi, duşmanii noştri au eşuat în lupta care a avut drept scop dezicerea de credinţa creştină a poporului georgian.“ (Ilie al IIlea, Patriarhul Bisericii Georgiene).

Cămaşa lui Hristos, surse georgiene

Patericul georgian începe, aşa cum este firesc, cu viaţa Sfintei Nina cea Întocmai cu Apostolii (Nino, în limba georgiană), cea care, la începutul secolului al 4‑lea, avea să lumineze desăvârşit poporul georgian cu credinţa creştină. Micuţa Nina a fost crescută la Ierusalim de către o doică creştină, bătrâna Niofora. „Când citea în Evanghelie despre răstignirea Domnului, gândul ei se oprea asupra cămăşii Lui. Oare unde se află cămaşa Fiului lui Dumnezeu? a întrebat‑o odată pe Niofora. Ştim din tradiţie, a răspuns aceea, că se găseşte în oraşul Mţheta din Iviria, la nord-est de Ierusalim.”

În urma unei viziuni în care Maica lui Dumnezeu i s-a arătat pentru a o trimite în Iviria, nu doar pentru închinare, ci şi pentru a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu, lăsându-i o cruce din lemn de viţă‑de‑vie (care se păstrează până astăzi), tânăra Nina ajunge în Iviria şi caută găzduire în comunitatea evreiască, către care începe să predice mai întâi Evanghelia. Se împrieteneşte cu fiica mai-marelui sinagogii evreilor din Kartli – Aviatar, care în scurtă vreme a crezut, auzind cum tălmăcea Sfânta vechile proorocii despre Mesia şi cum se împlineau acestea în persoana lui Hristos. Patericul spune mai departe: „Odată, discutând Aviatar cu Sfânta, i-a povestit despre cămaşa Domnului în felul acesta: Precum am auzit de la părinţii mei şi aceia de la strămoşii lor, atunci când în Iudeea domnea Irod, iudeii din Mţheta şi din toată regiunea Kartli au aflat că în Ierusalim au sosit boieri din Persia. Boierii aceştia căutau un prunc nou-născut din neamul lui David, ce s-a născut «din mumă fără tată» şi pe care l-au numit Împăratul Iudeilor. L-au descoperit în oraşul lui David – Bethleem, într-o peşteră smerită, şi I-au oferit daruri împărăteşti: aur, tămâie bine-mirositoare şi smirnă. După ce I s-au închinat, s-au înapoiat în patria lor. Au trecut vreo treizeci de ani de la acea întâmplare. Atunci, străbunicul meu Elioz a primit de la arhiereul Ierusalimului, Anna, următoarea scrisoare: «Acela la care au venit boierii perşi să I se închine a crescut acum şi propovăduieşte că este Hristos, Mesia şi Fiul lui Dumnezeu. Însă după legea lui Moise, trebuie să moară. Veniţi cât mai grabnic la Ierusalim». Atunci când Elioz s-a pregătit împreună cu alţii pentru călătorie, mama lui, o bătrână cucernică din neamul arhiereului Ilie, i-a spus: «Mergi, copilul meu, dacă te-au chemat. Însă te rog să nu urmezi necinstitorilor care au hotărât să Îl omoare. Despre Dânsul au spus proorocii că va fi o taină pentru înţelepţi, taină ascunsă, lumină neamurilor şi viaţa veşnică». Elioz a mers într-adevăr la Ierusalim şi a fost de faţă la răstignirea Domnului. Mama lui rămăsese în Mţheta. Deodată, în ajunul Paştilor, a simţit în inima ei lovituri puternice, ca ale unui ciocan ce bate nişte piroane, şi a strigat:«În această clipă împărăţia lui Israel s-a dărâmat, fiindcă L-a răstignit pe Mântuitorul şi Izbăvitorul Său. De acum, poporul nostru va fi vinovat de moartea lui Hristos. Vai mie, că nu am murit mai devreme, pentru a nu auzi aceste lovituri înfricoşătoare! Nu voi mai vedea slava lui Israel pe pământ!» Spunând acestea, şi-a dat duhul. După răstignire, Elioz a cerut cămaşa Domnului de la ostaşul care o câştigase la sorţi şi a aduso la Mţheta. Elioz, după ce a adeverit cuvântul mamei sale despre răstignirea Domnului, i-a arătat surorii lui, Sidonia, cămaşa. Aceea a luat-o şi cu lacrimi a început să o sărute. Apoi, după ce a strânso la piept, a căzut moartă. Nimeni nu a putut să smulgă sfântul veşmânt din mâinile ei. A încercat să o ia şi regele Anterkie, care a venit cu curtenii lui îndată ce a fost înştiinţat de moartea ei neaşteptată, însă a rămas neputincios. A trecut ceva vreme. Între timp, Elioz a îngropat-o pe sora lui împreună cu cămaşa… Auzind Sfânta această istorisire, a început să meargă noaptea şi să se roage lângă cedrul din grădina regală, crescut peste mormântul Sidoniei.. Oricum, se îndoia că într-adevăr ar fi ascunsă la rădăcinile lui cămaşa Domnului. Însă o vedenie pe care a avut-o i-a arătat că locul acela era sfânt şi în viitor va fi slăvit.“

Şi tot Patericul Georgian relatează: „În legătură cu cămaşa Domnului şi căutarea ei de către Sfânta Nina, cronicarii georgieni menţionează puţine lucruri. Conform mărturiilor lor, se spune că sfânta a descoperit mormântul Sidoniei, unde era îngropată cămaşa. Sfânta dăduse poruncă să fie tăiat cedrul care crescu-se pe mormânt. Însă butucul care a rămas în pământ împreună cu rădăcinile, l-a lăsat aşa cum era, după porunca tânărului cel purtător de lumină ce i s-a arătat în rugăciune şi i-a spus acele trei cuvinte tainice. Astfel, cronicarii susţin că, de atunci, Sfânta nu s-a mai gândit niciodată să scoată rădăcinile pentru a deschide mormântul Sidoniei, şi nici nu a mai căutat preacurata cămaşă a lui Hristos în altă parte“… Arhiepiscopul Nicolae I, care păstorea Biserica Georgiană la mijlocul secolului al 12-lea (1150‑1160), vestit pentru sfinţenia şi înţelepciunea lui, notează următoarele: „În vremea mea, mulţi pun la îndoială dacă într-adevăr există cămaşa Domnului sub stâlpul făcător de minuni. Această îndoială este îndreptăţită, fiindcă nu s-a descoperit cămaşa, nimeni nu a văzut-o aici. În orice caz, minunile, atât cele din vechime cât şi cele de astăzi, pe care cu ochii noştri le vedem toţi, se datorează cămăşii Domnului şi se săvârşesc prin stâlpul «izvorâtor de mir»“. În continuare, numărând minunile, arhiepiscopul descrie cum a ars cu foc ce ieşea din pământ femeia unui sultan turc, când, din curiozitate, a vrut să deschidă mormântul Sidoniei pentru a vedea cămaşa. De asemenea, menţionează că tătarii ce veniseră împreună cu ea pentru a săpa au fost loviţi de o putere nevăzută. „Această minune“, notează acelaşi autor, „au văzut-o mulţi şi au auzit-o toţi“.

CĂMAȘA LUI HRISTOS 04

În vizită la catedrala Svetiţhoveli

Abia intraţi în realitatea georgiană – total deosebită de a noastră – şi cam năuci de oboseala drumului, în a doua zi de program, am mers în vizită la Mţheta. Ne-a impresionat grandoarea catedralei Svetiţhoveli, cel mai important monument cultural, de artă al ţării, edificiu de piatră ridicat în secolul al 11-lea în stil architectural georgian, iar intrând, am gasit imediat, pe latura din dreapta, stâlpul care marchează locul în care se află îngropată cămaşa lui Hristos – loc de pelerinaj continuu, loc de închinare, dătător de speranţă, de viaţă… Ne-am închinat şi noi, adunându-ne în noi înşine, aflaţi fiind în faţa locului în care dorisem cu ardoare să ajungem… Apoi, ajutaţi de preoţi, am aflat şi altarul din dreapta catapetesmei, închinat Sfântului Prooroc Ilie – mic altar în care femeilor nu le este permis să calce – şi sub care se spune că ar fi îngropat cojocul Sfântului Proorc Ilie Tesviteanul.

CĂMAȘA LUI HRISTOS 03În a noua zi de program, pe final de expediţie creştină, după ce am cutreierat Georgia în lung şi în lat – de la satul Ushguli din Caucaz situat la cea mai înaltă altitudine din Europa (2410 m) şi până în pustiul semideşertic al mănăstirii rupestre David Gareja (sec. 6) –, acum cunoscători ai frământatei istorii georgiene, ai culturii, folclorului, tradiţiilor acestui popor esenţialmente creştin, am revenit la Catedrala Svetiţhoveli în cunoştinţă de cauză, fiind deja încredinţaţi în adâncul sufletului de faptul că aici chiar se poate afla cămaşa lui Hristos! Oricum, nici un alt popor al lumii nu şi-o revendică! Probabil că, dacă ar fi rămas la suprafaţă, această extraordinară sfântă relicvă a întregii creştinătăţi ar fi dispărut de multă vreme din Georgia, la cât de mulţe imperii au cotropit aceste pământuri. Nemaifăcînd faţă presiunii popoarelor arabe, păgâne, din imediata vecinătate, la un moment dat georgienii s-au pus sub protecţia Ţarului Rusiei – popor-frate ortodox, dar care după scurtă vreme a înglobat Georgia în sturctura sa teritorială şi a desfiinţat chiar autocefalia Bisericii Georgiene, după care a urmat teroarea sovietică…

Iar dacă “fericiţi cei care n-au văzut şi au crezut”- şi ne referim aici la Cămaşa lui Hristos, aflată în estul Georgiei, despre cămaşa Maicii Domnului (provenită din Biserica din Vlaherne),aflată într-un muzeu in vestul Georgiei, chiar putem depune mărturie, pentru că printr-o minunată întâmplare chiar am văzut-o! Dar despre aceasta, în numărul viitor!

Maria Chirculescu,

Miriam Turism