Revista:

Istoria noastră cea în piese de puzzle: Memorialul de la Sighet – de Laurenţiu Cosmoiu

MEMORIAL 01La Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetu Marmaţiei trebuie să meargă fiecare român măcar o dată, ca într-un pelerinaj de aducere aminte a experienţelor şi suferinţelor trăite până nu de mult, de poporul nostru. O istorie pe care o parte din tineri nu au apucat-o, iar mulţi din cei mai în vârstă, se pare că au uitat-o destul de uşor. Şi ar mai exista un motiv. Acela de a completa şi înţelege acest puzzle din care încă lipsesc multe piese importante, ce ar compune istoria noastră recentă – hidoasa imagine a comunismului de la noi din ţară şi din întreg blocul est-european, pentru a nu mai fi condamnaţi la repetiţie! De fapt, tocmai aceasta a fost cauza amenajării muzeului, ce a avut o bază importantă de plecare…

Inainte de 1990 aici a funcţionat penitenciarul Sighet, un loc înfiorător în care mulţi români ce s-au împotrivit regimului comunist şi-au pierdut viaţa în chinuri de neimaginat pentru noi, cei din ziua de azi. Exemplul cel mai elocvent în acest sens, este cel al marelui politician Iuliu Maniu, fost Prim-Ministru al României, membru al Academiei Române, decedat în februarie 1953 în celula nr. 9, sau cazul lui Gheorghe I. Brătianu, decedat în celula nr. 73. Bineînţeles… lista este foarte lungă. Şi mai mulţi dintre ei, au trăit aici ani grei, fără posibilitatea de a-şi apăra viaţa, credinţa, libertatea şi demnitatea, fiind la cheremul unor fiinţe schimonosite sufleteşte, ce dădeau dovadă de multă cruzime. Aceşti torţionari erau uşor de manevrat, slabi cu duhul ca să simtă compasiune pentru semeni, atei, răzbunători, violenţi, servili partidului şi celui mai diabolic regim politic.

MEMORIAL 02

A spune sau a face lucrurile pe dos nu înseamnă decât că eşti sluga minciunii, sluga celui care îi urăşte pe oameni. Asta a făcut comunismul, ba chiar mult mai mult. L-a condamnat pe Hristos şi Biserica Lui, a condamnat ţara, neamul românesc, a condamnat adevărul, libertatea de a gândi şi de a fi. Legat de minciună, îmi aduc aminte de celebra expresie a unui politician ce ne-a condus mulţi ani după ’90 – „masă de manevră” – referindu-se, evident la tinerii, majoritatea studenţi, care ieşiseră în stradă jertfindu- se pentru a protesta împotriva regimului neo-comunist instalat. Au fost bătuţi de mineri cu acelaşi sadism „ca pe vremuri”, unii dintre ei pierzându- şi viaţa. Înşelarea se ascundea în acel limbaj de lemn!

Tineri jertfelnici erau şi atunci, după jumătatea anilor ’40 (când se instala totalitarismul), cei care au intrat în… iadul prefigurat (temniţele comuniste), neştiind ce-i aşteaptă. Iar când au ieşit… dacă au ieşit… erau deja bătrâni, schilodiţi, mutilaţi, „reeducaţi”, torturaţi, piele şi os, cu tot felul de afecţiuni fizice şi sufleteşti. Comunismul, pe care ei la început nu-l cunoşteau, era „desfrânata” – fiara roşie – „Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne.” (Apoc. 17.3).

La Memorialul Sighet sunt ziduri întregi pline de fotografiile celor condamnaţi de către regimul totalitar, ca nişte icoane ale sfinţilor mucenici. Fiecare celulă are fragmentul ei de poveste de spus iar totul este amenajat la superlativ, făcând faţă celor mai exigente critici. Este unul dintre puţinele muzee de profil din lume, care reproduce, cu mare acurateţe, diversitate şi calitate a materialelor expuse, istoria prigonirii unui întreg popor.

MEMORIAL 04Celula în care s-a stins Iuliu Maniu

Dintre celulele de care aş vrea să amintesc, în primul rînd, cu riscul de a repeta, este celula nr. 9 în care şi-a dat duhul spre Împărăţia Cerurilor marele nostru patriot Iuliu Maniu. Apoi, sinistrele celule „Negre”, lesne de înţeles de ce aveau această titulatură, locuri de tortură şi pedeapsă, prezente la etajul 1 şi 2.

Celula nr. 8, este cea a alegerilor din anul 1946, cu informaţii despre propaganda mincinoasă şi furtul voturilor. Există aici o reproducere a urnei cu fund dublu, folosite de comunişti pentru a măslui barbar alegerile de la noi din ţară. Amintesc şi despre celula nr. 13, ce are ca temă represiunile, prigoana, hula, asupra Bisericii şi asupra preoţilor. Un loc dedicat lor, ostaşilor Domnului, care nu au încetat a-L mărturisi pe Hristos: „Fericiţi veţi fi când, din pricina Mea, vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră” (Matei 5,11).

MEMORIAL 05 MEMORIAL 06

Subiectul colectivizării este prezent în celula nr. 18, unde se arată cum le-au fost smulse ţăranilor terenurile şi vitele, lăsându-i fără niciun orizont, fără singurul lucru important pentru ei: pământul. Cei care s-au împotrivit confiscărilor şi desproprietăririlor au înfundat puşcăriile, de unde puţini s-au mai întors acasă.

Celula nr. 14 dedicată Securităţii este una ce m-a surprins prin simplitate. Se pare că încă mai sunt multe lucruri de „nepătruns”, legate de acest aparat represiv. O uniformă de securist…, câţiva epoleţi, însemne, o notă informativă cu membri ai grupării Nicolae Dabija… Totuşi mi-au atras atenţia citatele de pe pereţii celulei din Tratatul de dezinformare al lui Vladimir Volkov: „discreditaţi tot ce merge bine în ţară!” sau „ridiculizaţi tradiţiile!”, „întărâtaţi- i pe tineri contra bătrânilor!”, „răspândiţi discordia între cetăţeni!” sau „implicaţi conducătorii în acţiuni ilegale, subminaţi-le autoritatea, supuneţi-i dispreţului!”, „ascultăm glasul poporului atunci când spune ce vrem noi!”. Probabil că asta spune tot. Aceste idei trebuiau însuşite şi aplicate de viitorii securişti, „oameni de nădejde ai partidului, cu responsabilitate civică…”.

In celula 40 se arată cum a fost distrusă Academia Română. Membri ai Academiei, nume sonore, personalităţi ale culturii şi învăţământului românesc, au fost înlocuiţi de personaje mediocre, imorale, aducătoare de ode poporului sovietic „salvator”, cu sete de a servi interese străine şi de a lovi în valorile şi tradiţiile româneşti. Cei mai mulţi din adevăraţii membri ai Academiei Române şi-au pierdut viaţa privaţi de libertate, sub torturi.

Un alt subiect important  îl întâlnim în celula 48, dedicat rezistenţei anticomuniste din munţi. Grupurile organizate, de tineri, mulţi dintre ei elevi sau studenţi, cum este cazul celor din Munţii Făgăraş (versantul nordic) conduşi de Ion Gavrilă Ogoranu sau de foşti militari cum este cazul colonelului Gheorghe Arsenescu şi locotenentului Toma Arnăuţoiu, cei care împreună au condus rezistenţa „Haiducii Muscelului” din Munţii Făgăraş (versantul sudic), au rezistat aproape zece ani, luptând şi trăind cu speranţa că vor veni americanii şi vor salva România de plaga roşie. De amintit rezistenţa din Bucovina, condusă de fostul caporal Vasile Motrescu, decorat pe frontul de est, iar din Munţii Apuseni grupul lui Nicolae Dabija, fost maior în Armata Regală Română, decorat cu ordinul Mihai Viteazul, care a luptat pe ambele fronturi, de est şi de vest. Aceste grupuri de rezistenţă, la început au fost cu sutele, răspândite pe întreg cuprinsul ţării, dar cele mai multe dintre ele anihilate rapid de către Securitate.

În celula nr. 50 este amintită reeducarea prin tortură de la Piteşti. Un experiment dintre cele mai sinistre pe care a putut să le născocească vreodată mintea umană. A fost adus la noi de către partidul bolşevic, special pentru a nivela personalităţi şi a crea atei, pentru a distruge identitatea naţională şi a degrada fiinţa umană, de a o fractura şi recompune după concepţii satanice, duşmănoase, de ură, cu scopul de a crea „omul nou, superior”. Arhetipul lor trebuia să fie în primul rând ateu, să nu aibă sentimente, să nu gândească, ci doar să execute, să fie crud, sadic, gata de a-şi turna şi tortura camarazii şi familia.

MEMORIAL 07.jpg.Acestea sunt doar câteva din temele legate de perioada comunistă, pe care vi le propune Memorialul de la Sighet. Ele sunt mult mai multe, iar pentru asta vă recomand să alocaţi un timp de măcar 2-3 ore, pentru a vizita şi înţelege cât mai bine ceea ce este expus. Personal, am avut aici flash-back‑uri despre experienţele trăite în perioada comunistă, de parcă totul s-a întâmplat ieri, nicidecum că au trecut aproape 25 de ani. În final aş mai aminti despre celula nr. 80 cu tema „Libertatea pe calea undelor”. În această celulă, răsună fragmente ale transmisiilor postului de radio „Europa Liberă”, din decembrie 1989. Emoţionantă aducere aminte! Acest post era pentru mulţi dintre români o gură de oxigen în toată acea intoxicare şi minciună.

După o vizită la Sighet, fiecare pleacă pe buze cu întrebarea: S-a terminat, oare, comunismul? Sau acum suntem într-un alt tip de dezinformare şi îndoctrinare? Cred că înţelept este ca fiecare să‑şi dea răspunsul din propriile experienţe trăite după ’89…

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei a fost conceput şi iniţiat de către Ana Blandiana, preşedinte al Alianţei Civice, împreună cu Romulus Rusan, preşedinte al Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului, la care au contribuit numeroşi istorici, arhitecţi şi designeri. A fost o muncă titanică pentru a strânge documente, fotografii, obiecte, pentru a reabilita spaţiul şi a crea banca de date, necesare umplerii muzeului într-un mod cât mai credibil şi realist.

 

Laurenţiu Cosmoiu