Revista:

Lumea în alb şi negru a Samariei

samaria

Samaria este o aşezare minunată, cu oameni şi locuri dintre cele mai diferite, şi-n tot acest amalgam încerci să desluşeşti un numitor comun al atâtor naţii. Dacă iniţial nici unul dintre Apostoli nu avea voie să poposească în vreo cetate samarineană, după Învierea Domnului, Acesta le-a dat poruncă să predice şi în aceste ţinuturi, în care vieţuiau mulţimi de naţii, rase şi popoare, fiecare cu ideile şi religiile lor. Punând în balanţă viaţa din vremurile biblice şi pe cea de azi, n-aş zice că acum ar fi mai aşezată. Aceeaşi lume pestriţă, extrem de suspicioasă în privinţa pelerinilor care ajung pe pământul Samariei, şi samarineni, care trăiesc „în lumi diferite”, între polul opulenţei şi cel al sărăciei desăvârşite. Şi stările celui care călătoreşte pe aceste meleaguri sunt la extreme. Dacă livezile de măslin şi lanurile de flori galbene şi maci te fascinează într-o cromatică extraordinară, păsările şi animalele sacrificate pentru vânzare, care atârnă expuse în faţa caselor, arată straniu. Dar, de departe, cel mai înfiorător loc pe care l-am văzut acolo a fost platforma Armaghedonului…

Un surprinzător ţinut al contrastelor

Drumul spre Samaria parcurge o succesiune de stări, începând cu frumuseţea acelor locuri şi culminând cu emoţia ajunsă uneori la rang de frică, văzând pretutindeni oameni înarmaţi şi întrebători. Drumurile lor impecabile prin pustiul interminabil, mai bine zis autostrăzile, constituie de departe cea mai mare surpriză pentru pelerinul român, obişnuit cu craterele din asfaltul marilor oraşe de la noi. Cu un zâmbet amar, priveam imensitatea aceea împăienjenită de autostrăzi, în contrast cu drumurile jalnice şi pline de gropi pe care suntem nevoiţi să le străbatem pe pământ românesc.

Ţinutul Samariei poate fi asemănat cu regiunile noastre submontane, cei mai înalţi munţi ai locului fiind Ebal (940 de metri) şi Garizim (881 de metri). Scrierile biblice consemnează existenţa acestor regiuni, amintind de locul unde au fost rostite „binecuvântările de pe Garizim” şi „blestemele de pe Ebal” (Deuteronom 27; Iosua 8, 30 şi 35). Întregul peisaj scripturistic se regăseşte pe tot parcursul drumului, mărginit de cactuşi uriaşi (sabra), ale căror fructe sunt foarte gustoase, dar este greu de ajuns la ele datorită ţepilor. Frumuseţea locului este întregită de interminabile plantaţii de măslini şi de o mare de flori galbene, asemănătoare cu rapiţa. Surprinzător pentru mine a fost covorul de maci, care acoperea mai toată Samaria, astfel încât la un moment dat mă simţeam ca acasă. Doar animalele care atârnau expuse spre vânzare în faţa caselor miau creat la un moment dat senzaţia că parcurgeam cu maşina o „localitate-măcelărie” – o privelişte imposibil de descris!

Viaţa între kibutzuri şi vile somptuoase

Din Sfânta Scriptură aflăm că în Samaria a ajuns Patriarhul Avraam, care venea din Urul Caldeii. Aici multe întâmplări minunate s-au înfăptuit: fiul său, Iacov, a avut o viziune a unei scări care urca până la cer (preînchipuire a Maicii Domnului), aici s-a luptat cu Îngerul, primind apoi numele de Israel, şi tot aici a fost săpată fântâna lăsată moştenire fiilor săi, la porţile aşezării Sihar. Un lucru minunat este şi acela că la numai un kilometru distanţă de Fântâna lui Iacov, la Sichem, se află şi mormântul Patriarhului Iosif. Tot din vechile scrieri descoperim faptul că Siharul este de fapt anticul Sichem, acolo unde se cinstesc mormintele Profeţilor Elisei şi Avdie. Pe pământul încărcat de istorie al Samariei, cuvântul Evangheliei a fost maiestuos predicat de diaconul Filip, cel care întotdeauna propovăduia alături de Apostolii Petru şi Ioan.

După secole de la acea vreme, odată cu înfiinţarea statului Israel (1948), aceste pământuri au fost populate cu evrei ashkenazi, care proveneau din Georgia. Astăzi, pământurile acelor locuri au devenit fertile, motiv pentru care mulţi imigranţi au venit să muncească aici şi n-au mai plecat niciodată. Imigranţii mai săraci locuiesc în kibutzuri şi vorbim aici de români, chinezi, filipinezi, thailandezi, dar există şi oameni care s-au detaşat de munca de jos, devenind prosperi oameni de afaceri. De la părintele David am aflat că cele mai impunătoare clădiri din acest ţinut aparţin românilor sau arabilor care au studiat în România.

Câmpia Armaghedonului mi-a dat fiori

În ciuda faptului că aici s-a statornicit un popor hibrid, în tot ţinutul Samariei există locuri de o frumuseţe desăvârşită, aşa cum este şi Muntele Gilboa, unde s-a sinucis Saul, dar şi locuri care îţi dau fiori, precum închisoarea Afula.

Ajungând în zona de câmpie a regiunii, care se aseamănă cu zonele colinare de la noi, pentru întâia oară în viaţă am văzut Câmpia Meghido, cunoscută în întreaga lume sub numele de Câmpia Armaghedonului. De fapt, este impropriu numită „câmpia de lângă Muntele Meghido”, fiind de fapt o platformă imensă, care se conturează pe o colină. Profeţiile apocaliptice plasează aici luptele de la sfârşitul tuturor timpurilor: Bătălia de la Armaghedon. Se spune că în timpul Armaghedonului, Dumnezeu va trimite toate Puterile Cereşti spre a-i pedepsi pe cei răi. Metodele Sale vor fi întocmai celor folosite în trecut: grindină, cutremure, ploi şi furtuni devastatoare, dar şi tot felul de boli nimicitoare. În esenţă, binele va învinge răul. Armaghedon este considerat locul biblic despre care vorbeşte Sfântul Apostol Ioan în Cartea Apocalipsei: „Şi i-au strâns la locul ce se cheamă evreieşte Harmaghedon” (Apocalipsa 16, 16).

Stările despre care vorbeam la un moment dat au rămas până la urmă sub semnul unui păienjeniş de gânduri, ancorate între prezentul cu foşnet de măslini în floare şi viitorul (nimeni nu ştie cât de apropiat sau îndepărtat) cu fiori apocaliptici, pe care nicăieri nu-l poţi simţi ca aici. Voi reveni în Samaria cât mai curând. Aceste locuri nu pot fi doar vizitate, ci se impune a fi învăţate pe de rost, asemenea unei definiţii nescrise!

Mariana BORLOVEANU