Revista:

În România ca în exil

romania exil

Tot mai des vorbim cu durere în suflet despre cele 3 milioane de români care trăiesc risipiţi în toate zările lumii ăsteia. Dar despre cei care trăiesc aproape un exil interior, în centrul României, nu se spune mai nimic. Este vorba despre fraţii noştri din Harghita şi Covasna, judeţe în care românii ortodocşi sunt în minoritate. Şi deşi Statul român are una dintre cele mai avansate legislaţii, care conferă minorităţilor naţionale drepturi şi avantaje, pentru zecile de mii de români din secuime lucrurile par încremenite într-un proiect istoric… vechi. Mai mult, au fost umiliţi de către un muzeograf (român get-beget) chiar la Bucureşti, când au desfăşurat cu mândrie tricolorul şi au adus vorba despre Mihai Eminescu. Doamne, ce vremuri am ajuns să trăim!

Blană, flori, icoane, indiferenţă

Pe data de 10 iunie, aproximativ 200 de români (printre care mulţi copii) au coborât din autocare, după un drum obositor, pe esplanada din dreptul Universităţii Bucureşti, în faţa statuii lui Mihai Viteazul. Erau îmbrăcaţi în frumoase straie naţionale, aveau steaguri tricolore, flori, icoane şi o troiţă mare, de lemn. Vizibil emoţionaţi de primirea pe care câteva zeci de bucureşteni (ulterior, câteva sute) le-au făcut-o, au depus florile la statuia primului întregitor al neamului românesc, apoi s-au dus la Universitate, şi mai apoi, călăuziţi de o mână de preoţi de-ai lor, au înaintat către Biserica Sfântul Gheorghe Vechi, unde se află mormântul Sfântului Constantin Brâncoveanu, pentru a pune acolo troiţa adusă cu ei.

O reverenţă, o plecăciune a lor, a celor din Harghita şi Covasna, faţă de eroii şi sfinţii neamului din care fac parte şi pe care ei nu i-au uitat. Vizitând acele locuri simbolice, urcau în propria istorie pe care voiau să o înţeleagă, care să le justifice existenţa şi care să le explice, întrucâtva, prezentul. Jur-împrejurul lor oraşul vuia, traficul nu se oprise, trecătorii indiferenţi se fereau doar de caniculă, iar ei, îmbrăcaţi „frumos” (unii chiar încotoşmănaţi în blană de oaie), treceau pe străzile capitalei lor… cântând. Câţiva bucureşteni au apucat totuşi să facă nişte poze cu telefonul pentru contul de Facebook… şi cam atât.

Tricolor? Sens interzis!

După care, oamenii s-au dus la Muzeul Satului (ştiţi, acel loc care conservă tradiţiile satului românesc, întemeiat de Dimitrie Gusti în anii ’30), unde li s-a comunicat de către muzeograful Eugen Ţepeş că excesul de steaguri tricolore reprezintă o activitate naţionalistă, iar Muzeul găzduieşte numai activităţi culturale!

Despre ce fel de activitate era vorba, în esenţă? Despre o şezătoare numită „Femeile din Ţinutul Căciularilor cos ie” – ceva complet inofensiv, aşadar. E drept, riposta conducătorului delegaţiei, la o asemenea enormitate, a fost pe măsură: „E sediul GDS aici, ori ne aflăm la Muzeul Satului?!”, a întrebat doctorul Mihai Târnoveanu, care a şi intrat cu tricolorul în muzeu, fără prea multe explicaţii. Ulterior, managerul Muzeului, doamna Paula Popoiu, a negat implicarea conducerii în acest act de cenzură a însemnelor naţionale, mustrându-şi angajatul care a dat dovadă de exces de zel.

Oricum ar fi, românii din Har-Cov au arătat că sunt de partea bună a istoriei şi că astfel de acţiuni, simbolice cum sunt ele, au meritul de a ţine trează conştiinţa blegită a unui întreg popor anesteziat în fibra lui identitară.

Răzvan BUCUROIU