Revista:

A-L onora pe Dumnezeu!

Episcop Timotei (Bel) Sătmăreanul

Exact asta înseamnă Timotei, în limba greacă: a-L onora pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte, este un nume care îl somează pe purtătorul său la o anume conduită. Ei bine, în cazul proaspătului Episcop Timotei (Bel) Sătmăreanul, lucrurile sunt cum nu se poate mai clare, sub acest aspect.

Până la Dumnezeu, ai de-a face cu Episcopii

Adică până a-I da lui Dumnezeu cinstea deplină care I se cuvine, trebuie să nu uităm de aceia care ne-au însoțit parcursul vieții, al devenirii. Așa după cum nici Preasfințitul Timotei nu uită și nu va uita de fostul său stareț de la Rohia, Vlădica Iustin Hodea, cel care l-a și propus Sfântului Sinod pentru această demnitate arhierească. Iustin este cel care și-a deschis brațele părintești, dar și cel sub a cărui mantie s-a adăpostit actualul Episcop-vicar al Maramureșului și Sătmarului. O relație duhovnicească deosebită este între cei doi, iar aceasta este garanția calității bunei administrări a treburilor Episcopiei, fiecare acum cu atributele specifice. E drept, Vlădica Timotei având reședința în județul Satu Mare, la Mânăstirea Scărișoara Nouă, va fi, pe cale de consecință, mai mult prezent printre sătmăreni.

Despre acest moment a vorbit cu emoție PS Iustin la întronizarea din 24 iunie, atunci când a spus că „aceasta este o zi lungă și importantă cât un veac, deoarece niciodată până acum românii nu au avut dreptul la un Episcop al lor pe aceste meleaguri ortodoxe. În toată istoria lor!”. Desigur, afirmația aceasta spune multe, iar prezența celor aproximativ 14.000 de credincioși veniți din toate colțurile celor două județe a întărit adevărul celor spuse în altarul de vară din păduricea „de pe fâșie”. Căci pe o fâșie se află actuala mânăstire (desenată de același arhitect Dorel Cordoș), exact pe granița de Nord-Est româno-maghiară…

Iată și ce scriam în prezentarea albumului-monografie scris de Timotei Bel și apărut la Editura Lumea Credinței, chiar acum, la acest eveniment: „Acolo unde se îngemănează șesul românilor cu pusta maghiarilor și exact acolo unde frontiera șerpuiește printre miriști, ochiuri de pădure și holde mănoase, se ridică un edificiu eclezial din nimic! Pe planeitatea câmpiei de Vest apare un zgârie-nori cu crucea în vârf – aproape șocant ca îndrăzneală a verticalității, a formelor unduioase spre înalt, a nestingherelii prin care veghează Absolutul. Un pendul inversat, cu centrul pe pământ, numără tacticos Liturghiile cosmice. Dar și pe cele ale oamenilor, care se roagă, muncesc, citesc, asudă, se bucură, se întristează laolaltă, în obștea de la Scărișoara. Căci despre această mânăstire e vorba, despre un semn euharistic pus la granița de Vest a Ortodoxiei sau la frontiera de Est a Europei lui Toma d’Aquino și Martin Luther. Aici, pe fâșie, teoria ciocnirii civilizațiilor a lui Samuel Huntington capătă concretețe în metal, piatră și psalm. Aici ne aflăm pe tectonica spiritului, în vâltoarea duhului care își caută liman, parcă neputându-se decide atât de ușor: Răsărit sau Apus?”.

Și continuam în aceeași linie: „Este meritul părintelui Timotei Bel acela de a se fi apucat de ridicat mânăstiri exemplare în locuri fără viață trepidantă și (aparent) fără miză, însă dacă cercetezi cu ochi duhovnicesc această întreprindere constați că efortul este răsplătit cu vârf și îndesat. Căci celui care ajunge aici, fără alt motiv decât acela de a ajunge cu adevărat aici (locașul nefiind pe nici o axă majoră de transport, de comunicație), i se arată slava Ortodoxei neștiute, discrete, care a pregătit așternut de odihnă Domnului, departe de ochii lumii. Ca un act de frumusețe dezinteresată, gratuită, ca o mireasă pitită în spatele voalului, biserica cea nouă, ca de altfel întreaga mânăstire, te umple de bucurie. Căci ai senzația că e acolo doar pentru tine, că erai așteptat doar tu…

Sărbătoarea dominantă este una deosebită, ca semnificație și forță: Sfântul Ioan Botezătorul, cel care a stat în pustie, departe de privirea indiscretă a lumii. Tot un fel de Ioan în piatră este și mânăstirea de la Scărișoara: retrasă, ascetică, adunată în sine, nerevărsându-se gratuit în afară. Iar momentul solstițiului de vară care precede Nașterea Botezătorului este paradigmatic pentru renașterea spirituală a acestei zone românești, văduvită timp de secole de o bună așezare monahală prin preajmă.

Timotei Bel este cel care a crezut, a îndrăznit și a reușit. Călugărul, starețul, exarhul și ulterior ierarhul și-au purtat, fiecare pe treapta lui de pricepere și competență, râvna de a ridica pichetul de veghe ortodoxă la fruntarii. Exemplul bun al Sfântului Ioan, cel nebun după Adevărul hristic, a rodit din belșug aici, la Scărișoara. Și a creat deja o scară de valori, de nevoințe, de exemple ziditoare. Acum să vedem: cine se încumetă să o urce?!”.

24 iunie: un om de ispravă a ajuns Episcop

Soborul ierarhilor, conduși de ÎPS Andrei al Clujului, a fost format din 12 arhierei, iar la sfârșit li s-a adăugat cel de-al 13-lea: Timotei însuși. Ceilalți Episcopi au fost: Iustin (Maramureș și Sătmar), Sofronie (Oradea), Gurie (Deva și Hunedoara), Petroniu (Sălaj), Andrei (Harghita și Covasna), Nicodim (Severin și Strehaia), Timotei (Spania și Portugalia), Siluan (Ungaria), Paisie (Vicar Timișoara), Emilian (Vicar Arad), Ilarion (Vicar Sibiu). Oficialități naționale și locale (prefectul de Satu Mare, primarul de Baia Mare, viceprimărița din Satu Mare etc.), interpreți de muzică populară (Gheorghe Turda), ctitori și sponsori, forțe de ordine, generali, profesori – o adevărată aristocrație intelectuală locală s-a bucurat, alături de popor, la acest mare eveniment. Ne-am bucurat și noi, de ce să nu zicem, alături de părintele Vasile Bota, cu care am venit de la Oradea, în dimineața evenimentului. Și cu care am și plecat înapoi, la umbra Bisericii Sfântului Andrei, să depănăm amintiri din acea frumoasă zi de Sânziene. O zi de poveste cu ștaif, culoare și cântare…!

Răzvan BUCUROIU