LOADING

Type to search

Părintele Bejan – o viață în slujba celor sărmani

Părintele Bejan – o viață în slujba celor sărmani

Share

S-a scris mult despre părintele Dimitrie Bejan, deși personal doresc să se scrie și mai mult. Consider că de la acest Om sfințit vom avea mereu de învățat virtuți spre desăvârșire și tocmai de aceea trebuie să ni-l amintim. El s-a înscris – fără intenție, însă cu dragoste nelimitată pentru Dumnezeu, neam și țară – printre valorile noastre naționale. Părintele Dimitrie Bejan, fără să-și propună, a devenit propovednic al nădejdii în Dumnezeu. Un adevărat unificator sub semnul Crucii, al sufletelor șubrezite de barbaria regimului totalitar comunist (fie români, ruși, germani, maghiari sau italieni), exact atunci când el era „întâia victimă a sistemului”, când se afla în mijlocul vâltorii…

Slujitor în război

Credința, simplitatea, răbdarea, patriotismul au fost de la început parte din temelia ce l-a format pe părintele Dimitrie în mod firesc. Numai cu astfel de calități omul poate porni la drum spre a se preschimba, reaflând zestrea cea dintâi pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o. Prin dragostea de semeni, omul poate să își redescopere această Moștenire de Aur. Așa a fost întreaga viață a părintelui Dimitrie, mereu în slujba celorlalți.

Niciodată fără susținerea cu fapte, spunea părintele: „Numai iubirea este mijlocul suveran pentru nivelarea asperităților, iar omul viitorului se va umaniza în respectul și dragostea față de aproapele necăjit”.

În anul 1938 a fost hirotonit preot, iar acesta a fost momentul hotărâtor al căii pe care a urmat-o pentru tot restul vieții. O cale dintre cele mai aspre pe care a pășit vreodată un preot, călcând peste cele mai mari obstacole, ispite și iaduri de pe pământ. Unul dintre aceste iaduri a fost Al Doilea Război Mondial.

S-a înrolat în armată, fără să stea prea mult pe gânduri, atunci când a aflat că trupele române vor elibera pământul românesc al Basarabiei. Purta în suflet această mare dragoste pentru Basarabia încă din vremea când s-a deplasat acolo pe când era asistent universitar la catedra profesorului Nicolae Iorga. Atunci a făcut parte din echipele de cercetare sociologică ale lui Dimitrie Gusti. Ca istoric, părintele Dimitrie Bejan a fost cel care a adus la Academia Română pergamentul lui Ștefan cel Mare prin care-i împroprietărea pe bravii răzeși după izbânzile din războaie, un document de mare valoare națională.

A fost încadrat în Armata Română ca preot militar, cu gradul de maior. A slujit soldaților români cu mult sacrificiu de sine, îmbărbătându-i și rugându-se pentru ei.A avut grijă de cei răniți și a  ținut zilnic Sfânta Liturghie pentru a-i învăța pe ai noștri despre nădejdea în Dumnezeu și despre dragostea Lui nelimitată pentru oameni. Predicile sale erau dintre cele mai înălțătoare, fiind un real sprijin pentru trupele române.

… în gulagurile sovietice

În anul 1943 (după mai puțin de doi ani de la înrolare), a fost luat prizonier al trupelor sovietice în iadul de la Stalingrad și de aici… începe adevăratul drum al suferinței și al privării de libertate. Părintele Dimitrie avea însă întărire mare de la Domnul, căci a trecut prin toate nu numai fără cârtire, ci cu demnitate și adevărată bucurie. În el, Domnul nostru Iisus Hristos a găsit pământ bun în care să sădească sămânță de lumină pentru semenii prigoniți în temnițele sălbatice ale acelor ani înfricoșători. A avut și cum!… De vreme ce din această sămânță a rodit o inimă atât de încăpătoare! Încăpeau în ea toți cei care-l întâlneau și chiar mai mulți.

A fost deportat alături de ceilalți prizonieri de război în gulagurile din Siberia, la Oranki, Mănăstârca și Karaganda, dar și în colhozul de la Iagoda. Și aici a continuat să-i ajute pe semenii lui necondiționat. Era în același timp o adevărată enciclopedie, în special când aveau loc discuții între deținuți pe subiecte de istorie sau de artă. Reușea să-i aducă la aceeași Liturghie nu numai pe românii din lagăr, dar și pe ruși, maghiari, austrieci, italieni și germani, unindu-i sub același Potir al lui Hristos. Devenise respectat și iubit de toți prizonierii, indiferent de naționalitate. Mulți i se spovedeau sau îi cereau sfatul, români sau străini. În aceste lagăre ale morții, unde deținuții decedau pe capete, el a stat alături de cei muribunzi, alinându-le suferința și dându-le ultima Împărtășanie din această lume.

A botezat mulți străini, fie adulți, fie copii. Așa este cazul unui prunc al unei familii ruse aflate în serviciul lagărului de la Mănăstârca. Copilul nounăscut era slab și grav bolnav. Doctorii le-au spus părinților că o să moară. Părinții s-au gândit să-l boteze, ca măcar să moară botezat. Neavând la cine să apeleze, l-au rugat pe părintele Dimitrie, care fără ezitare a sărit în ajutor. Cu marea credință pe care o avea părintele, mai întâi i-a încurajat pe părinți, spunându-le că va trăi și se va face sănătos. Apoi a dus la bun sfârșit serviciul botezului. Au trecut câteva luni, în care părintele cu răbdare se întreba: „Ce-o fi cu copilul?”, neavând de unde să afle. Până într-o zi când este chemat de către sublocotenentul Ivanov (tatăl copilului) la ei acasă, în afara gulagului, pentru a i-l arăta: „Poftiți, părinte, bine ați venit, părinte, iată-l pe Mișenka: sănătos, voinic și râde”.

… în temnițele comuniste din țară

După cinci ani de gulaguri sovietice, a fost condamnat la moarte de către un tribunal militar moscovit pentru că, în ciuda reeducărilor prin care au fost trecuți toți deținuții, părintele susținea în continuare că Basarabia este pământ românesc. Dimitrie Bejan a contestat sentința și a cerut să fie rejudecat de către un tribunal din România. Decizia sovieticilor a fost una surprinzătoare și l-au repatriat (după doi ani de la pronunțarea sentinței), însă în documentele ce îl însoțeau, printre altele, autoritățile române erau atenționate să aibă grijă pentru că „are mare putere de convingere, fiind un mare dușman al comunismului”.

Tribunalul din București l-a condamnat la închisoare pe viață și astfel a început o nouă etapă îndelungă de detenție, de data aceasta în propria țară, unde, în condiții normale, ar fi trebuit să fie primit ca un erou
de război.

Jilava, Aiud, Văcărești, Gherla, Canalul Dunăre – Marea Neagră, Minele Cavnic au fost lagărele și închisorile unde părintele Dimitrie Bejan și-a continuat misiunea de întărire a semenilor săi. Pare un lucru curios ca un deținut care se află în mari lipsuri și suferințe să se transforme întrun real ajutor pentru semeni! Însă părintele Dimitrie așa a fost. Fără pic de ipocrizie, ci cu suflet de copil. În temnițele comuniste de la noi din țară a devenit prieten cu unii dintre cei mai mari intelectuali și duhovnici ai neamului, cum ar fi: Nichifor Crainic (pe carel avusese profesor la Facultatea de Istorie din București), Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Paul Zarifopol, dar și Benedict Ghiuș, Arsenie Papacioc și Dumitru Stăniloae.

… și în surghiun

În anul 1956 este luat de la Aiud și dus sub escortă pentru a fi deportat în câmpiile sterpe ale Bărăganului. Părintele Dimitrie Bejan nu a deznădăjduit nici de această dată, deși părea că se îndreaptă spre un orizont fără de sfârșit. Iată cât de plastic descria părintele acest pământ uitat: „Bărăganul uscat, vânăt, masă întinsă, este mărginit de zările cenușii. Dinspre Dunăre, pe spinarea vântului, vine un gust de reveneală și parfum de sălcii înflorite, cu mugurul crud”.

La Răchitoasa din mijlocul pustiului, părintele a insuflat viață în tot ceea ce părea mort și sterp. A ridicat o bisericuță din chirpici, căci alte materiale nu se găseau și a reușit să adune o comunitate de oameni în jurul ei. Cei mai mulți… erau deja cunoscuți din îndelunga bântuială a temnițelor comuniste…

Laurențiu COSMOIU