Revista:

Binecuvântarea dintre mare şi cer – Mânăstirea Sfânta Elena de la Mare

Untitled

La ţărm de mare, acolo unde până şi arşiţa zilei toride de vară devine mai blândă, am ajuns la o răspântie de drumuri. Dacă urmam drumul din stânga, ajungeam pe nisipul fierbinte al plajei tinereţilor noastre, la Costineşti. L‑am ales însă pe cel din dreapta, mergând paralel cu calea ferată până la Mânăstirea Sfânta Elena de la Mare. Pentru o clipă am trăit senzaţia că traversez un deşert, dar m‑am trezit în oaza de flori şi verdeaţă care te întâmpină la ţărmul Mării Negre. Pe lângă vindecarea sufletească pe care ne‑o aduc slujbele mânăstireşti, aici Dumnezeu a rânduit ca bieţii suferinzi să poată găsi şi tămăduirea bolilor trupeşti, şi asta datorită climatului marin, cu apă sărată şi nămol sapropelic. Stavrofora Cipriana, stareţa acestei sfinte mânăstiri, veghează ca toţi cei care ajung aici să plece tămăduiţi şi cu dorinţa de a se întoarce cât mai curând.

O mânăstire cu iz regal

Se spune că în Dobrogea e bine să vii la sfârşitul primăverii sau la începutul toamnei, altfel te topeşti sub arşiţa verii sau îngheţi, bătut de viscolul aspru al iernii. Realitatea însă mi‑a confirmat că şi vara poate fi prietenoasă, dacă reuşeşti să‑i desluşeşti tainele. Într‑o astfel de zi, m‑am încumetat să ajung la Mânăstirea Sfânta Elena de la Mare. Nu te mai încântă nici plaja de la Costineşti, nici Golful francez, în momentul în care ţi se conturează în faţă superba panoramă a unei bisericuţe ivită ca din senin în pustietatea dogoritoare a acestui capăt de lume. Mânăstirea este asemenea vetrelor monastice ale pustiei egiptene, fiind poziţionată între două imensităţi: cerul şi marea. Aici totul poartă însemne ale rafinamentului şi profunzimii spirituale. Aşezământul monahal de astăzi este construit pe un teren de la malul mării donat de Regina Maria, iar piatra de temelie a sfântului lăcaş a fost pusă, la 2 iunie 1929, în prezenţa Alteţei Sale Principesa Elena, a Preasfinţitului Gherontie, episcopul de la acea vreme al Tomisului, dar şi a marelui istoric Nicolae Iorga. O sfântă mânăstire cu iz regal şi o vieţuire monastică pe măsură!

Părticele din moaştele Sfinţilor Martiri Zotic, Atal, Camasie şi Filip

Aşezământul este vegheat de departe de o troiţă, care se află la trecerea de la şosea către aleea ce duce spre intrarea în mânăstire. Măicuţele au amenajat‑o în aşa fel încât pelerinul ajuns în această vatră monahală să se poată ruga în linişte, făcând astfel un prim popas duhovnicesc la crucea din interiorul încăperii. În exterior, troiţa este împodobită cu trei mozaicuri (Acoperământul Maicii Domnului, Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Apostol Andrei), toate realizate de maica Cipriana, ajutată de măicuţele din obşte. Parcurgând aleea străjuită de tei înfloriţi, am ajuns şi la poarta larg deschisă a mânăstirii, care parcă îşi aşteaptă pelerinii în fiecare clipă. Cele câteva măicuţe trebăluiau, fiecare după ascultarea pe care o avea, motiv pentru care am intrat în bisericuţă cu grija de a nu tulbura rânduiala mânăstirii. Răcoarea din interiorul bisericii şi pacea care te mângâie încă de la intrare îţi creează o stare de rugăciune şi linişte desăvârşită. Această atmosferă de trezvie este întregită de micuţa raclă cu moaşte ale Sfinţilor Martiri Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel, dar şi de o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Boian.

Bucuria ascultării împlinite

Începuturile monastice pe aceste meleaguri aride nu au fost tocmai uşoare, iar viaţa monahiilor a fost pe măsura vicisitudinilor locului. Astăzi, în sfântul lăcaş de la malul mării vieţuiesc patru măicuţe, maica stareţă Cipriana Negoescu şi părintele Onufrie Enea, un părinte foarte trăitor şi devotat vieţii monahale, care este şi duhovnicul mânăstirii. Începând cu sfintele slujbe, ascultările şi până la masa de la trapeză, toate acestea conturează o familie monahală desăvârşită.

Maica Cipriana, stareţa Mânăstirii Sfânta Elena de la Mare, este o minune de om. Dumnezeu a înzestrat‑o cu o limpezime a minţii cum rar mi‑a fost dat să întâlnesc. Despre începuturile vieţuirii monahale de aici maica mi‑a povestit cu detaşare, dar cu o bucurie lăuntrică de nedescris: „Am ajuns aici pentru că asta a fost voia lui Dumnezeu. Iniţial, eu am fost în obştea Mânăstirii Saon din judeţul Tulcea. Legătura cu prima ta mânăstire este foarte puternică, mai ales dacă mergi de tânără acolo, aşa cum am mers eu, la 19 ani. Toată tinereţea mea, formarea mea ca monahie, toate acestea au rămas acolo, la Saon. Aici aş putea spune că am pus un nou început şi vreau să vă spun că am făcut‑o cu drag, pentru că la noi, la călugări, ascultarea este esenţială. E adevărat, nu a fost tocmai uşor, având în vedere că la vremea aceea nu era nici apă, nici curent electric, nici drum… şi nu vă mai spun că timp de vreo trei săptămâni am stat singură, fără obşte, fără preot, doar eu şi Bunul Dumnezeu. Poate că mă mai mângâia şi marea, dar eram prea preocupată de cele călugăreşti pentru a mă putea bucura de briza cea binefăcătoare. Oricum, important este că am simţit bucuria ascultării împlinite, care ulterior mi‑a înmulţit bucuriile duhovniceşti în această sfântă mânăstire”.

Binecuvântarea părintelui Paisie Olaru

Mi‑a povestit multe maica Cipriana, începând de la cea dintâi rugăciune, învăţată de la tatăl său, până la modul în care L‑a căutat pe Hristos şi cum a reuşit să‑L găsească. Cu vădită emoţie mi‑a povestit despre familia sa din lume, de la Galaţi, despre copilăria şi adolescenţa sa, crescută fiind într‑o familie cu frică de Dumnezeu. I‑a cunoscut pe duhovnicii aleşi din Bucovina, pentru care are un sentiment aparte. Urcuşul duhovnicesc a început, de fapt, în urma discuţiilor din chilia părintelui Cleopa, de la care a învăţat că nu poţi fi un bun călugăr decât dacă laşi în urmă toate cele lumeşti şi‑I urmezi cu toată fiinţa ta Mântuitorului Iisus Hristos. Nici bucuria binecuvântării primite de la părintele Paisie Olaru nu o va uita niciodată: „Părintele Paisie era foarte bolnav şi nu mai primea aproape pe nimeni, aflându‑se în mare nevoinţă. Dumnezeu a rânduit ca o prietenă de‑a mea să o cunoască pe măicuţa care îl îngrijea şi am reuşit să o înduplecăm să ne lase să luăm doar o binecuvântare. Bolnav şi slăbit cum era, părintele a venit lângă mine, m‑a luat de mână şi m‑a binecuvântat, zâmbind cu bunătate. N‑am să uit niciodată rugăciunea pe care ne‑a făcut‑o şi privirea blândă cu care ne mângâia deopotrivă”.

Dacă ar fi să o ia de la capăt, ar alege tot monahismul

M‑a impresionat maica Cipriana atât prin blândeţe, cât şi prin sensibilitate şi dăruire. De când este stareţă şi‑a dorit o obşte unită, în care maicile să se îngăduie atât în rugăciune, cât şi în ascultare. Fără ajutorul Maicii Domnului, măicuţa consideră că nimic nu ar fi fost cu putinţă, iar fără ajutorul puterilor cereşti nu ar fi putut realiza ceea ce este acum în obştea de la mânăstirea din Costineşti. Din tot ceea ce spune maica Cipriana un lucru este esenţial: nimic nu este mai presus de Dumnezeu. „Dintotdeauna am avut bucuria întâlnirii cu viaţa monahală. Când se întâmpla să ajung la slujbele de priveghere eram fascinată. Dar bucuria continua şi după ieşirea din biserică, atunci când de bunăvoie mă duceam să ajut la bucătărie, la trapeză, oriunde era nevoie. Ori de câte ori ajungeam la vreo mânăstire simţeam că plutesc, că nu mai sunt pe pământ. Dacă ar fi să mă întorc în timp şi s‑o iau de la capăt, fără‑ndoială că tot drumul monastic l‑aş alege. Îmi place să construiesc, să dăruiesc, să‑i bucur pe toţi cei care ne calcă pragul. Eu dacă las ceva, las în ceruri, acolo e bogăţia mea. A călugărului este sărăcia de bunăvoie şi dacă astăzi fac ceva bun în această mânăstire, este doar din voia lui Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. Stareţă sunt astăzi, mâine este o altă zi, nu se ştie ce ne este rânduit. De aceea v‑am spus, şi repet, nimic din ceea ce fac nu este spre folosul meu, ci spre zidire şi pentru Bunul Dumnezeu”.

Ne‑am despărţit cu greu de locul acesta binecuvântat, iar la plecare am promis să mai revenim. Pe lângă centrul de sănătate care se află în construcţie, măicuţele mai au încă multe de făcut. Chiliile maicilor sunt neterminate, iar aerul
sărat a afectat partea dinspre mare a clădirii, ceea ce implică destule cheltuieli.

Fie ca rugăciunea şi vieţuirea monahală de la malul mării să le ajute măicuţelor să poată primi orice credincios ajuns în aceste locuri pentru rugăciune şi tămăduire.

Mariana BORLOVEANU

Cei care doresc să ajute la terminarea lucrărilor o pot face în contul deschis la Garanti Bank: RO78 UGBI 0000 4020 0529 7RON sau luând legătura cu maicile la numărul de telefon al mânăstirii: 0741.053.707.