Lumea Credinței nr. 8 (157), august 2016

coperta LC 157 august 2016

EDITORIAL – Exemplul Reginei Maria

Am vizitat – a câta oară? – Balcicul. Am fost, de bună seamă, şi la „palatul” Reginei Maria, în fapt „locuinţa mea de la mare, cuibul liniştii, Tenha Yuvah”, aşa cum Suverana însăşi îşi descria proprietatea de pe Coasta de Argint. Palat sau dvoreţa i‑au spus bulgarii abia recent, ca să poată dezvolta aici un turism cu iz cultural, în care grupul‑ţintă de‑acum îl reprezentau… românii. Aşa se face că în Balcic, ca în nenumărate alte locuri din Europa actuală, se storc bani tot din munca, viziunea şi cheltuiala unor monarhi luminaţi din secole trecute… Versailles este, până la urmă, cel mai notoriu exemplu în care vedem cum Republica Franceză încasează şi azi sume enorme şi regulate de bani din munca „tiranilor” din vechiul regim, de‑alde Ludovic al XIV‑lea!

Dar, desigur, alta era ideea pe care voiam s‑o prezint. Voiam, în mod explicit, să vă aduc în memorie persoana Reginei Maria, despre care credem cu toţii că ştim o grămadă de lucruri, ba chiar şi amănunte picante din tumultoasa ei viaţă. Desigur, istoria şi‑a deschis mai nou dosarele cu largheţe, însă un gând totuşi nu‑mi dă pace…

Cărui personaj din istoria recentă îi datorăm cel mai mult în secolul 20, dar şi dincolo de el, cu reverberaţii până azi? În mod cert, acestei brave femei care a avut o statură politică şi o viziune profetică mai clară şi mai măreaţă decât a oricărui bărbat de stat român contemporan cu ea. A făcut pentru România, deşi nu era româncă, mai mult decât milioane de români în câteva sute de ani. A dus Biserica Ortodoxă acolo unde nu mai fusese niciodată – la autocefalie, la forţă duhovnicească şi la întregire spirituală. Dar ea nu era ortodoxă, ci protestantă. A iubit şi promovat tradiţia şi cultura satului românesc, deşi era o aristocrată sadea ruso‑britanică. A dat regalităţii româneşti, pe linia luminaţilor basilei constantinopolitani, aura de eleganţă, putere şi importanţă geopolitică pe care nici un alt principe român, de la Brâncoveanu încoace, nu a atins‑o! Cultura română a înflorit în interbelic sub aripile acestei regine venite din Occident – adevărata cultură română din care astăzi încă ne mai legitimăm şi ne revendicăm originile sensibilităţii & performanţei artistice. Nu era însă nici om de cultură, era „doar” persoana care însufleţea faptul artistic şi încuraja creatorii.

Aşadar, în lumina discuţiilor oţărâte de azi despre pretenţiile emise în numele ADN ‑ului 100% românesc, despre puritatea Ortodoxiei certificată numai de blogurile pravoslavnice, despre liniile de urmat ale culturii române versus europene, despre rolul geostrategic al ţării în amurgul perioadei de pace la care a ajuns umanitatea, aşadar în toate aceste discuţii trebuie avut în vedere exemplul Reginei Maria, care nu a fost nimic din ceea ce a slujit, dezvoltat sau propăşit. Cheia răspunsului? Educaţia, nimic mai mult. Care cuprinde tot: loialitate, credinţă, iubire, jertfă, viziune.

Şi care poate explica paradoxul acelui inexistent volatil care face mai mult decât concretul însuşi. Care e pe alocuri doar gros, imuabil, previzibil.

Răzvan BUCUROIU

Articole asociate: