Lumea Credinței nr. 8 (181), august 2018

LC 181

EDITORIAL – DOAR NE ÎNVECHIM ÎN RELAȚIA CU DUMNEZEU SAU CĂPĂTĂM ȘI CEVA EXPERIENȚĂ?

Când mă uit în urmă, mă minunez. Luna aceasta (august) am împlinit 15 ani de existență ca revistă în peisajul tulburat, ostil și aservit al presei din România.

Lumea Credinței este o realitate media fără putință de a fi ignorată și asta neavând parte de absolut nimic din cele lumești, care stau în spatele trusturilor de presă: bani, oameni influenți, interese oculte, companii puternice etc. Pur și simplu suntem tot noi, acea mână de ziariști entuziaști care nu renunță la vis. Căci vis se cheamă a te gândi că îți iese un proiect de asemenea anvergură, pornind doar cu un aparat foto minuscul, cu un calculator vechi și cu 500 de dolari în buzunar – bani pentru a plăti actele de înființare a editurii și primele deplasări. Asta a fost tot, dar a mai fost și investiția inițială a unui prieten alături de care am publicat primele trei numere numite Credința Ilustrată. Cu acele trei numere ne‑am făcut simțită prezența la chioșcurile de presă, a fost bobârnacul inițial care a rupt inerția. Iar sediul (o cameră mare) pus la dispoziție prin bunăvoința unui alt prieten a definitivat peisajul de început…

Desigur, am avut oameni care ne‑au stat alături încă de la primul număr: cititori, preoți, stareți, dar și câțiva ierarhi, care au înțeles natura demersului nostru. Însă tot nu pot să mă dezic de ideea adânc înrădăcinată în minte că Dumnezeu este Cel care a îngăduit ca lucrarea noastră media să existe. Și asta în pofida a numeroase crize (din afară, cele mai multe), a câtorva greșeli de management și a unor decizii eronate… Dacă lecturezi manualele de management, constați că o asemenea întreprindere în parametrii săi de funcționare nu ar fi avut (și nici acum nu are!) șanse de reușită. Și atunci?!

Paranteză: m‑am dus cu proiectul revistei la cel mai iscusit manager cultural pe care îl știam – este vorba despre regretatul Valentin Nicolau –, care a râs când i‑am spus ce vreau să fac. „Nici o șansă de reușită. Zero”, m‑a „încurajat” cel care era pe atunci director și proprietar al Editurii Nemira și avea să fie, cât de curând, Președinte Director General al TVR. Am plecat cu coada între picioare, însă parcă tot mai determinat de un glas lăuntric, insistent, care îmi spunea că proiectul se poate realiza.

Dar cifrele vorbesc cel mai bine: aproape trei milioane de exemplare puse în circulație, zeci de cărți editate, încă alte câteva reviste cu viață mai lungă sau mai scurtă (Lumea Monahilor, Atlasul lumii creștine, Lumea Credinței pentru copii, Leacuri & Rețete Mânăstirești, Case Regale, Sfinții Ortodoxiei, Remedios y recetas de convento – varianta pentru publicul spaniol), un site cu aproximativ 30.000 de cititori (unici) pe lună, o pagină de Facebook cu 15.000 de urmăritori, o altă pagină de Facebook (cea a revistei de leacuri) cu 10.000 de cititori, zeci de lansări de carte și conferințe susținute în țară și diaspora. Tot în jurul revistei am încercat să creăm AZEC , prima asociație a ziariștilor și editorilor creștini, care nu a avut șanse mari de existență, însă de a cărei absolută necesitate și acum sunt convins.

În revistele noastre au scris zeci de ziariști (profesioniști sau care s‑au profesionalizat la noi în redacție), iar lor li s‑au alăturat cititori cu bun condei, preoți și monahi, copii talentați sau adolescenți arzând de dorința de a comunica idei; totodată, am avut parte de oameni talentați la paginare, la coperți, la prelucrarea fotografiilor, dar am și avut parte de munca neobosită, pe parte administrativă, a Ioanei – soția mea, care descurcă toate încurcăturile pe care le producem noi, bărbații, din dorința/ispita de a face mai mult, din grabă sau din neatenție.

Acestea fiind spuse, pentru a nu crede că am scris acest text doar spre laudă de sine, pot afirma neclintit că – sufletește vorbind – Lumea Credinței m‑a întărit în drumul pe calea lui Hristos, că de la cititorii acestei reviste am primit cel mai important sprijin atunci când ne‑a fost foarte greu cu Maria și că acest mini‑trust media este, de fapt, o unealtă misionară care aduce oameni la credință sau le întărește convingerile. De aceea există, de aceea suntem în viață ca editură în cei mai grei ani ai presei scrise, de aceea am redactat mărturia din acest text.

Viu este Dumnezeu!

Răzvan BUCUROIU

Articole asociate: