LOADING

Type to search

Lumea credintei nr. 8 (97), august 2011

Lumea credintei nr. 8 (97), august 2011

Share

EDITORIAL – Pacea sau dreptatea, Părinte Arsenie?

 

Aproape un secol de existenţă – şi ce existenţă! O viaţă lungă, plină de încercări dintre cele mai felurite, cu rezolvări miraculoase, cu trudă, cu ispite. Dar şi cu bucurie. Da, părintele Arsenie Papacioc a fost teologul bucuriei. A teologhist, a predicat şi a trăit bucuria în Hristos, pe Care L-a cunoscut. Îndeaproape, putem spune, după felul în care vorbea despre El. Şi L-a cunoscut în momentele cele mai dificile. De aceea era şi bucuros. Pentru faptul că, oricât de dură era proba de viaţă, prin Hristos ieşea biruitor. Mâna Domnului a fost peste acest părinte! Şi duhul de pace al Mântuitorului vorbea prin intimul său, Arsenie. Căci cum altfel putem socoti sfatul pe care ni l-a dat, cu apăsare, până la mutarea sa la Cer?

Sfatul părintelui era acesta: în vremurile noastre, pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea! Deci pacea trebuie să o căutăm acum, în primul rând. Stai şi te gândeşti, de ce pacea? Şi de ce spune asta un om care în toată tinereţea lui a căutat dreptatea?!

Nu ne-a spus în mod explicit de ce, dar cei care au găsit pacea pot mărturisi că toate celelalte daruri şi bucurii se adaugă celui care lucrează în acest sens. Numai prin duh de pace se pot înţelege semenii între ei, pot face lucruri mari, plăcute Domnului. Care acum, pentru noi, cei de pe pământ, este Domnul Milei şi al Păcii. După Judecată,
va fi al Dreptăţii. Dar până atunci, mai e…

Aşadar, dacă acum este vremea păcii, să o căutăm şi să o lucrăm fără preget! Aşa, după învăţătura nemincinoasă a părintelui Arsenie!

 

RĂZVAN BUCUROIU