Revista:

Cinstirea Maicii Domnului şi icoana de la Valea Neagră; Un dialog cu părintele duhovnic Cosma- de Laurenţiu Cosmoiu

VALEA NEAGRĂ 01La Mănăstirea Valea Neagră din com. Nistoreşti, jud. Vrancea, se ajunge destul de uşor. Venind dinspre Bucureşti, imediat la ieşirea din Focşani se lasă în stânga Drumul Naţional 2D, iar după aproximativ 46 de kilometri, la Valea Sării, se face la dreapta, spre localitatea Herăstrău. De acolo încă 3 kilometri pe un drum asfaltat de curând. Biserica mănăstirii poartă hramul ”Adormirea Maicii Domnului” şi a luat fiinţă pe la anul 1755 cu voia Domnului şi strădania părintelui Maftei din Spineşti, pe locul unde s-ar părea că a sihăstrit chiar Sfânta Teodora de la Sihla. La rugămintea părintelui Maftei, Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, care păstorea la acea vreme 12 schituri de prin Munţii Buzăului şi Moldova, a trimis o obşte de 5 monahi, împreună cu cele de trebuinţă pentru biserică şi ridicarea chiliilor.

Printre odoarele şi obiectele de cult trimise se numărau patru icoane mari, una dintre ele fiind Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Icoana de-a lungul timpului a săvîrşit nenumărate minuni, dar din păcate cele mai multe nu au fost consemnate. A vindecat boli trupeşti şi sufleteşti, dar mai ales a adus ploi în vreme de secetă.

La Valea Neagră l-am întâlnit într-o după‑amiază liniştită de august pe părintele ieromonah Cosma, duhovnicul obştei, în prezent formată din maici, care a avut bunăvoinţa să ne împărtăşească câteva lucruri interesante despre această minunată icoană a Maicii Domnului şi chiar din experienţele sale proprii legate de Maica Preacurată.

Părinte, pentru început ce ne puteţi spune despre această icoană şi ce date istorice cunoaşteţi despre ea?

VALEA NEAGRĂ 02Acum câteva luni, cu ajutorul câtorva măicuţe am desfăcut ferecătura sfintei icoane şi am aflat că aceasta a fost făurită în anul 1688 la Moscova, iar mai târziu, din câte ştiu, a fost adusă la Kiev. Tradiţia spune că a luat mai apoi drumul spre Moldova în vremea Ţarinei Ecaterina cea Mare, odată cu secularizarea bisericilor, adusă de către Sfîntul Vasile de la Poiana Mărului care s-a refugiat aici în Vrancea şi care era de origine ucrainean.

Spuneţi-ne ce minuni a săvârşit în trecut icoana.

Întotdeauna a ajutat la aducerea ploilor în perioadele de secetă. Era o tradiţie ca atunci când nu ploua să se scoată icoana din biserică şi să se poarte în procesiune prin localităţile din împrejurimi şi Maica Domnului neîntârziat ajuta. Cel mai recent s-a întâmplat anul trecut, când tot aşa, nu plouase de 3 săptămâni şi la cererea credincioşilor am scos icoana din biserică. Imediat după scoaterea ei, a început să plouă, dar numai în această zonă, nicăieri prin satele învecinate nu a vărsat un strop. Apoi după ce am dus-o înapoi în biserică nu a mai plouat timp de alte trei săptămâni. Dacă a fost sau nu o minune gândiţi singuri.

Eu nu am nevoie sa îmi povestească alţii ca să cred, pentru că în momentul în care am ispite, mă gândesc la sfânta icoană a Maicii Domnului şi neîntârziat simt ajutorul Ei.

Deci când vă rugaţi, primiţi mereu ajutor de la icoana Maicii Domnului?

De fapt, este suficient să mă gândesc la icoană şi aceasta mă ajută să îmi redobândesc pacea. Acest loc se transformă într-un loc special pentru mine prin prezenţa bisericii şi mai ales a icoanei. Aici este Maica Domnului, aici simt că vreau şi şi eu să fiu. Eu am fost cinci ani în Muntele Athos, am fost călugărit la Mănăstirea Putna, hirotonit preot la Catedrala Episcopală de la Alba Iulia şi am slujit la Mănăstirea Ponor care este de o frumuseţe rară, biserica fiind mare ca o catedrală. Şi totuşi… aici mi-am găsit liniştea mai mult decăt oriunde în altă parte.

VALEA NEAGRĂ 03Putem construi biserici şi catedrale noi, chilii şi ziduri noi, săli praznicale, să formăm obşti şi clerici, dar o icoană făcătoare de minuni nu putem face. Aici, la Mănăstirea Valea Neagră este şi foarte multă istorie. Avem aici un cimitir cu cruci vechi pe care sunt inscripţionaţi ani precum 1892, pe unele dintre ele fiind scris în limba slavonă. Asta nu ai cum să creezi acum. Crucile acestea marcheaza locul de veci al unor monahi care au trăit aici de-a lungul unei perioade mari de timp. Acelaşi lucru putem spune şi despre vechea biserică din lemn, de secol XVIII care găzduieşte şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Ce alte minuni aţi mai auzit că a făcut Icoana?

Personal eu nu am căutat să aflu despre diverse vindecări trupeşti, pentru că trupul se poate vindeca şi prin alte căi. Există minuni trupeşti şi minuni sufleteşti. Oamenii caută să scoată în evidenţă minunile spectaculoase în care o babă şi-a aruncat cârjele şi a putut merge, dar problema este că poţi merge drept dar să gândeşti strâmb. Personal, asta consider că este cea mai mare minune – îndreptarea cugetului şi sufletului. Poate cu cârja în mână ajungea la biserică, dar dacă după ce a scăpat de ea, a luat-o la fugă în direcţia opusă…

VALEA NEAGRĂ 04În cazul meu, începutul vindecării sufleteşti a avut loc la Sfântul Munte Athos, când am intrat în contact cu Filocaliile şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Mai apoi cunoscându-l pe Părintele Irineu, de la Mănăstirea Ponor care mi-a devenit duhovnic, iar aici, la Valea Neagră, a continuat prin întâlnirea cu sfânta icoană făcătoare de minuni a cărei mângâiere o simt permanent.

Eu în toate predicile mele caut ca oamenii să înţeleagă de ce noi o cinstim pe Maica Domnului. În momentul în care ei înţeleg de ce o cinstim pe Maica Domnului atunci pot avea o evlavie adevărată, pot simţi bucurie şi ajutor de la ea.

Părinte, de ce o cinstim pe Maica Domnului?

Lucrarea mea de licenţă a fost ”Maica Domnului în teologia ortodoxă” şi în baza învăţăturilor dobândite, am căutat să le explic credincioşilor de fiecare dată de ce o cinstim ca Născătoare de Dumnezeu, de ce este Pururea Fecioară şi de ce cinstim Icoana Maicii Domnului. Dacă oamenii nu înţeleg răspunsurile la aceste trei întrebări, este posibil ca la prima ispită, atunci când cineva susţine o erezie legată de Maica Domnului, cel puţin să se clatine în credinţa lor ortodoxă, dacă nu, să şi-o piardă complet. Din experinţă presonală pot să vă spun că doar cunoaşterea adevărului m-a ajutat într-un astfel de moment să depăşesc disputa pe care o aveam cu o cunoştinţă, de religie creştin- protestantă pe această temă, altfel cine ştie, poate aş fi putut să mă clatin şi eu. Încă din primele secole de creştinism au fost mulţi, mai ales intelectuali care au căzut în ispită şi hulă împotriva sfinţeniei şi curăţiei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, multe dintre erezii (mai ales cea a lui Nestorie) stârnind mari dispute şi scandaluri, întinând dreapta credinţă. Sfântul Proclu Arhiepiscop al Constantinopolului a mărturisit că Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc, zămislindu- se din Fecioara Maria, deci ea fiind cu adevărat Născătoare de Dumnezeu. Din preacuratul ei pântece Dumnezeirea s-a unit cu Pruncul zămislit de la Duhul Sfânt şi, chiar dacă a fost născut de Preasfânta Fecioară doar după cum era firea ei, adică omenească, cu toate acestea, încă de la naştere a fost Dumnezeu adevărat şi totodată om adevărat. Fecioara a primit de la Arhanghelul Domnului Vestea cea Bună şi mai apoi când a acceptat, Duhul Sfânt s-a pogorât asupra ei. Deci iată de ce o numim pe Maica Domnului – Născătoare de Dumnezeu.

Apoi de ce o numim Pururea Fecioară, este pentru viaţa ei neîntinată, în deplină curăţie păstrată toată viaţa şi nu doar la zămislirea Pruncului Iisus, cum susţineau alţi eretici precum Helvidius, afirmând că Maria a intrat în viaţa conjugală alături de Iosif, de la care a avut chiar copii, aceştia fiind numiţi în Evanghelie fraţii şi surorile lui Hristos. Nu poate fi nimic mai fals în această afirmaţie, a-i considera fraţi şi surori după Mama Sa. Se ştia că atât Iacov cât şi ceilalţi fraţi şi surori erau fii lui Iosif dintr-o căsătorie anterioară, după care a rămas văduv. Mai mult decât atât, nu ar mai fi avut sens ca înainte de a-şi fi dat duhul pe Cruce, Mântuitorul să o încredinţeze pe Maica Sa celui mai iubit dintre ucenicii Săi, Ioan, câtă vreme ar fi avut cine să aibă grijă de ea. Iată fii lui Iosif nu au socotit că sunt datori de a avea grijă de mama vitregă.

VALEA NEAGRĂ 05Pentru cea de-a treia întrebare, de ce cinstim Icoana Maicii Domnului, răspunsul ar fi pentru că icoana reprezintă legătura duhovnicească dintre lumea veşnică şi cea vremelnică. Ea vine mai aproape de inima creştinilor, pentru că iubind- o pe Maica Domnului, ne dorim o imagine reprezentativă a ei, aşa cum ne dorim să vedem persoanele iubite, împinşi de o atragere şi evlavie, o iubire nestrămutată, dorind s-o întâlnim cât mai des în viaţa noastră, căreia să ne rugăm şi să-i mulţumim, de a avea un dialog firesc cu Ea. Apoi, pentru că există credinţa creştinilor ortodocşi că Maica Domnului le asculă rugăciunile şi mai mult decât atât, iată, săvârşeşte adevărate minuni, unele dintre ele, aşa cum spuneam, chiar spectaculoase, iar altele la un nivel mult mai subtil, de lăuntrică lucrare.

Părinte, vă mulţumim foarte mult pentru inspiratele cuvinte şi vă dorim multă linişte şi ajutor de la Maica Domnului.

Şi eu vă mulţumesc şi cu mare drag vă mai aşteptăm pe la noi. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi al Maicii Domnului să vă călăuzească şi să vă păzească! Doamne ajută!

Interviu & foto

Laurenţiu Cosmoiu