Revista:

În duh brâncovenesc, la lumina zilei

Untitled

„Unde sunt banii Bisericii, ce face aceasta cu ei?”. Întrebarea cu pricina răsună tot mai des în spaţiul public din România, ca un refren anticlerical cu care deja ne‑am obişnuit urechile. Problema celor care întreabă nu o constituie banii în sine, ci Biserica lui Hristos, cea pe care porţile iadului ştim că nu o vor birui. Însă o vor chinui, o vor răstigni. Nu cu piroane, nu cu lanţuri şi cătuşe, ci cu insinuări, cu batjocură, cu întrebări puse pieziş, cu rea‑credinţă.

Biserica investeşte în oameni: în prezentul lor (case de bătrâni, clinici şi cabinete medicale) sau în viitorul lor centre pentru copiii orfani ori sărmani, tabere). O astfel de investiţie a făcut‑o una dintre cele mai paupere episcopii ale României: Episcopia Giurgiului. Prin acţiunea hotărâtă a Episcopului Ambrozie, a fost cumpărat de la nişte „investitori” italieni (de fapt, termenul corect ar fi „răscumpărat”, căci statul român prea s‑a descotorosit uşor de el) un conac minunat, construit în vremea glorioasă a Brâncovenilor. Situat în comuna Floreşti‑Stoeneşti, la 30 de kilometri de Bucureşti (acces de pe autostrada Bucureşti – Piteşti), pe malul înverzit al râului Sabar, conacul (şi moşia) Drugănescu reprezintă un punct important pe harta patrimoniului românesc, care dispărea încetişor, neştiut de nimeni, prin lucrarea stihiilor alături de indiferenţa sau chiar ostilitatea oamenilor. Ambrozie episcopul s‑a gândit că mai bine ar sta aici unor copii nevoiaşi decât amatorilor de turism exclusivist care ar fi vizitat România. Căci asta trebuia să fie conacul: un hotel de lux pentru oameni cu bani. Ei bine, Pronia a întors, cum numai ea ştie, toate planurile şi astfel ceea ce trebuia să fie investiţia iniţială s‑a transformat într‑un act de restaurare a patrimoniului naţional, dar şi de recuperare a viitorului unor copii, care se vor bucura în acest centru de educaţie creştină şi de cunoaştere a adevăratelor valori româneşti. Deocamdată totul este în facere şi prefacere, începând de la bibliotecă până la un colţ muzeal, de la parcul englezesc care trebuie restaurat şi până la încăperea care poartă numele… Patriarhului Teoctist. Da, Preasfinţitul Ambrozie, care i‑a fost secretar venerabilului patriarh şi căruia îi poartă recunoştinţă eternă, a dedicat memoriei acestuia o încăpere, în care putem găsi chiar şi obiecte personale ale celui de‑al cincilea întâistătător ale Bisericii noastre. În rest, o monahie gestionează funcţionarea ansamblului. Ansamblu care are o istorie interesantă, aşa după cum aflăm de la colegul şi prietenul nostru, Dumitru Manolache:„Ansamblul Drugănescu cuprinde clădirea conacului şi Biserica Buna Vestire, zidită în 1723. Conacul a fost ridicat, între anii 1710 şi 1715, de Gavril Drugănescu, mare vornic de Târgovişte, în timpul lui Constantin Brâncoveanu şi apoi în vremea lui Ştefan Cantacuzino, cucerit fiind de armonia, echilibrul şi spiritul artistic al ctitoriilor brâncoveneşti. Urmaşii lui, Preda Drugănescu şi fiul acestuia, Preda Scarlat Drugănescu, i‑au continuat lucrarea, dar în timpul urmaşilor lui Scarlat a început decăderea ansamblului. În 1939, conacul a fost cumpărat de domniţa Marina Ştirbey Brâncoveanu, fiica prinţului George Ştirbey, cea care a fost prima româncă aviator care a pilotat un avion pe ruta Bucureşti – Stockholm şi a traversat Marea Baltică. Noul proprietar a iniţiat ample lucrări de restaurare, construcţia integrându‑se în suita valorilor arhitecturii europene, individualizată prin spiritul său autentic, profund românesc, iniţiat de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu şi impus mai ales la Mogoşoaia.

Untitled1Refacerea edificiului între 1965 şi 1967 i‑a conferit aspectul de palat singuratic, ce străjuieşte imperial în mijlocul unui parc imens, cu arbori seculari, cum este dudul de peste 150 de ani din apropierea clădirii. Structura monumentului cuprinde subsolul din bolţi de cărămidă, ridicat deasupra nivelului curţii, şi parterul, la care se ajunge urcând 12 trepte, aflate în interiorul foişorului. Logia ocupă locul unei foste verande, cu acces de la parter. Exteriorul dispune de coloane brâncoveneşti din piatră, care susţin arcadele foişorului şi logiei, şi oferă deschideri mari ce dau monumentalitate arhitecturii”.

Episcopul Ambrozie nu se opreşte doar aici, el insistă şi pe palierul liturgic. În cadrul ansamblului găsim o bisericuţă de lemn, unde copiii vor învăţa să se roage, dar unde vor desfăşura şi multiple activităţi. Aşadar, un spaţiu multifuncţional, care Îl comunică – şi cuminecă – altfel pe Hristos, într‑o atmosferă lipsită de rigiditate, cu căldură şi prietenie. Vizita la acest conac închinat copiilor de către Biserica Ortodoxă am făcut‑o împreună cu Virgiliu Vlăescu, iar faptul că – simbolic – cele două reviste importante ale laicatului ortodox (Lumea Credinţei şi Familia Ortodoxă) au răspuns prompt invitaţiei unui episcop curajos şi inimos spune ceva despre noile raporturi care ar trebui să se arate în lumea noastră ortodoxă, atât de subtil încercată în ultima vreme…

Răzvan BUCUROIU