Revista:

Să ne facem casă în cer!

macarie spermezeu

Întotdeauna m‑au emoţionat oamenii care nu‑şi uită obârşia, cuibul de unde au decolat către zările vieţii. Şi această atitudine nu este numai o reverenţă faţă de locul în sine, ci în mod special faţă de oamenii între care a crescut şi a păşit în viaţă. Cu atât mai mult cu cât devenirea acelei persoane s‑a arătat a fi una de excepţie, ţinând cont de mediul social şi uman din care s‑a desprins.

Un cofraj identitar

La Spermezeu (judeţul Bistriţa), comuna natală a Preasfinţitului Macarie Drăgoi, am mai fost. Anul trecut, mai exact, când vlădica mi‑a arătat muzeul din curtea casei părinteşti, crucile de piatră cu care a încununat văile Ţibleşului şi chilia unde se retrage – printre cărţi – atunci când poposeşte în ţară.

Însă la splendida lucrare edilitar‑muzeală pe care a împlinit‑o de curând chiar nu mă aşteptam! Mai precis: a cumpărat pe banii lui o casă care se ruina în centrul comunei Spermezeu, căreia i‑a redat „strălucirea” dintâi. Gospodăria cu pricina are câteva anexe, iar interiorul a fost împodobit cu exponate autentice provenite din viaţa de zi cu zi a ţăranului român dreptcredincios. Odată pusă la punct, după toate regulile conservării şi prezentării muzeistice, casa va fi donată muzeului judeţean spre administrare. Cu alte cuvinte, Episcopul Macarie le‑a pus pe tavă un muzeu la cheie! Dar nu orice fel de muzeu, ci unul cu deosebit bun‑gust, cu criterii precise de selecţie şi ordonare a pieselor.

Acesta este felul lui de a mulţumi locului în care a văzut lumina zilei şi prin care îşi arată recunoştinţa faţă de înaintaşi. Iar prin asta se arată a fi exact opusul fiului risipitor, cel care şi‑a pierdut averile şi minţile în neagra străinătate, vlădica Macarie purtându‑şi în suflet casa părintească ca pe o pecete nobiliară în negurile Nordului european.

Ctitorie și cuminecare

Pe o ploaie îndelung aşteptată de localnici şi care s‑a revărsat din plin, musonic, la evenimentul de sfinţire a muzeului au luat parte Mitropolitul Andrei al Clujului, un sobor de preoţi, între care îl remarc pe Simion Buta (parohul din Spermezeu), maica Veronica, stareţa de la Dobric, preşedintele Consiliului Judeţean, Emil‑Radu Moldovan, şi primarul comunei, Sorin Hognogi, reprezentanţi ai Muzeului Satului din Sibiu şi managerul Complexului Muzeal, Alexandru Gavrilaş. Pe lângă toţi aceştia, am văzut adunată în faţa casei‑muzeu lume luminată, în pofida ploii care şi‑a făcut mendrele aşa cum a vrut, pe toată durata zilei. Primarul din localitate le‑a înmânat celor doi ierarhi diploma de cetăţean de onoare al comunei, iar pe mine unul m‑a impresionat discursul d‑lui Emil‑Radu Moldovan, care a subliniat nevoia de definiţie identitară a oricărui om şi a oricărui loc.

La final, coruri de copii şi entuziaşti ai tradiţiei orale din localitate au oferit un frumos moment de marcare a bogăţiei recoltei şi a virtuţilor de găzduire pe care le păstrează cu sfinţenie norodul simplu.

În încheiere, cinste acestui Episcop al Bisericii lui Hristos, care nu şi‑a împodobit viaţa cu lucruri nefolositoare şi trecătoare, ci a ales partea cea bună a puterii arhiereşti care i‑a fost dată lui.

Răzvan BUCUROIU