Revista:

Biserica Ziua Crucii ctitorită de bunicul părintelui Valerian Pâslaru

părinte Valerian Pâslaru

Chiar dacă peregrinările noastre prin lume sunt întotdeauna prilej de încântare, întoarcerea acasă înseamnă pace adâncă și bucurie. Mânăstiri și biserici de pretutindeni rămân în sfințenia locului în care sălășluiesc, iar noi regăsim liniștea vieții de parohie ca pe un loc unic și statornic al sufletului însetat de rugăciune. Biserica Ziua Crucii din Bănie este o oază al cărei duh reunește credincioșii în ceas de sărbătoare, dar și în alte binecuvântate împrejurări duhovnicești. Dumnezeu a rânduit ca acest mirific lăcaș de închinare să se afle la câțiva pași de casa mea, iar ca o încununare a toate aveam să aflu într‑o bună zi că temelia acestei biserici a fost pusă de bunicul preot al dragului nostru părinte Valerian Pâslaru.

Taina Crucii e o taină a bucuriei și a iubirii

Semnificaţia Sfintei Cruci are o profunzime teologică, o adâncime de cugetare şi o înălţare duhovnicească profundă. Este important să înţelegem pe deplin rostul întrupării Fiului lui Dumnezeu, pentru a ajunge să înţelegem rolul esenţial pe care îl are Crucea în lucrarea de eliberare a neamului omenesc de sub robia păcatului şi a morţii. Sfânta Cruce este putere, motiv pentru care ori de câte ori ne însemnăm cu Sfânta Cruce primim putere, primim darul desăvârşit al Duhului Sfânt, iar Crucea rămâne întru veșnicie atât armă nebiruită împotriva diavolului, cât şi toiag de sprijin în drumul nostru pe calea mântuirii. Crucea se identifică cu stăruinţa omului de a merge pe drumul care duce către Dumnezeu.

Trebuie să luăm aminte la cuvântul de învățătură al Sfântului Isaac Sirul, care ne învață că orice comoditate nu face altceva decât să îndepărteze de la om darurile lui Dumnezeu, reușind să împiedice gândirea de a ajunge la potirul limpede al cunoașterii. Taina Crucii este o taină a Fericirilor, pe care Dumnezeu a lăsat‑o ca pe o temelie a unui fundament creștin al casei bucuriei omului: bucurie întru iubirea vrăjmaşilor, care este Cruce; bucurie întru lacrimile cele de umilinţă și căinţă pentru păcatele săvârşite, care este Cruce; căinţă și recunoaştere a slăbiciunilor şi a păcatelor proprii, care este Cruce; recunoaștere a virtuților celor celorlalți, care este tot Cruce. Părintele Ioanichie Bălan punea ca postament al Crucii iertarea, iar acolo, în chilia sfinției sale de la Sihăstria, am învățat că nu poţi să‑l ierţi decât pe cel pe care îl iubeşti, arătând că iubirea, în cele din urmă, este purtarea Crucii.

Biserica Ziua Crucii din Bănie

O biserică albă ridicată în anii întunecați ai comunismului

Dintotdeauna credincioșii unei parohii au format marea familie a comunității respective. Biserica Ziua Crucii din Craiova este unul dintre puţinele lăcaşuri de cult ridicate cu multă trudă în timpul regimului comunist. Acest lăcaș a apărut ca o necesitate pastorală şi mai ales ca o dorinţă a credincioşilor de a avea un loc de închinare cât mai aproape de casele lor.

Biserica albă, înconjurată de verdeață, impresionează printr‑o arhitectura deosebită. Pentru a se ajunge aici, toți cei care s‑au implicat în acest proiect au înfruntat nenumăratele opreliști comuniste, cu grele încercări atât pentru enoriaşi, cât și pentru preoţi. De la părintele Ion Bîrnea, actualul paroh al bisericii, am aflat câteva lucruri legate de începuturile acestui sfânt lăcaș:

„Inițial, această parohie a fost înfiinţată în anul 1945, iar la acea vreme slujbele se săvârșeau într‑o casă, pentru ca din anul 1956, în plin regim comunist, să înceapă construirea actualei biserici, care avea să se finalizeze în anul 1963, an în care biserica a fost și sfințită. Slujba de târnosire a fost oficiată de vlădica Firmilian, Mitropolitul de la acea vreme al Olteniei, alături de un impresionant sobor de preoți și diaconi. Viața de parohie a început să prindă contur, în momentul de față în incinta sfântului lăcaș s‑a construit și o capelă închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, iar spre folosul duhovnicesc al credincioșilor a fost amenajată o bibliotecă. În afara slujbelor rânduite cu prilejul sărbătorilor creștin‑ortodoxe, în parohia noastră credincioșii (atât cei vârstnici, cât și tinerii) se întâlnesc adesea cu preoții slujitori, în cadrul unor cateheze care au menirea de a întregi iubirea cea ziditoare a Bisericii, dar și dragostea pentru aproapele”.

Mărturie de taină a părintelui Valerian

Biserica Ziua Crucii, deși înconjurată de blocuri, este asemenea unei case de țară și asta pentru că, învăluită într‑o mare de verdeață, emană prospețime și statornic lăcaș de limpezire a sufletului. Mă aflam pe o băncuță din curtea bisericii când, ridicând ochii spre cer, razele soarelui coborau parcă prin cruce. Extraordinară imagine! În clipa imediat următoare, un fior mi‑a readus în gând o discuție de taină pe care, la un moment dat, am avut‑o cu părintele Valerian. Și pentru că acum vreo trei săptămâni am trăit senzația unei alte mineriade, mi‑am amintit durerea și în același timp detașarea cu care părintele mi‑a deslușit ceea ce eu, din nu știu ce motive, numeam „un episod trist”:

„N‑a fost trist, soră Mariana, eu spun că Dumnezeu a trimis lucrul acela ca să pot plăti o parte din păcatele grele pe care le aveam, şi atunci mi‑a dat o astfel de trăire. Personal, mie mi‑a servit această experienţă extraordinar de mult. De ce? În primul rând, pentru că nu am fugit în faţa primejdiei, am stat să o primesc… (Tace părintele, iar mâna îi lunecă pe metanier.) Doar mi‑am înălţat ochii… şi‑atunci am văzut crucea de pe bisericuţa Sfânta Ana de la Colţea. Nu am văzut crucea şi am zis: «Sunt salvat», nu! A fost ceva fără gând, fără cuvânt. Am văzut crucea şi m‑am bucurat enorm, atât! Ceea ce s‑a declanşat în fiinţa mea (a urmat un nou moment de tăcere)… nu poate fi redat în cuvinte. Trebuie să vă spun că neamul meu este legat fundamental de Sfânta Cruce. Unul dintre bunici a fost preot, un preot excepţional, care a înălţat nouă biserici, şapte le‑a refăcut şi două le‑a ridicat de la temelie. Ultima dintre ele a fost ridicată în plină prigoană comunistă (în perioada 1956‑1963), în Craiova, în cartierul Rovine, la cererea muncitorilor, iar hramul acesteia este Ziua Crucii. Bunicul meu preot s‑a mutat la Domnul la sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci! Deci a fost mila lui Dumnezeu, au fost rugăciunile lui. Vedeţi ce minunat! Semnul Sfintei Cruci, puterea Crucii! Şi‑atunci suntem legaţi foarte tare de această Cruce, care m‑a salvat… prin bunicul, nu ştiu… Tainele lui Dumnezeu…”.

Întotdeauna, cuvintele părintelui Valerian ne mângâie, ne întăresc și ne vindecă. Pe mine mă va certa din nou… pentru „neascultare”. Dar ceea ce cu bună știință am lăsat „să se piardă” printre cuvinte va rămâne într‑adevăr taină! Nădăjduiesc însă ca bucuria închinării noastre în biserica ctitorită de bunicul părintelui să fie întregită de bucuria a tot ceea ce se conturează sub semnul binecuvântat al Crucii.

Text & foto
Mariana BORLOVEANU