Revista:

Apoftegmele Parintilor egipteni

id548_14.jpg.jpg

Cine nu a auzit vreodată de „Pateric”? Scriere care desemnează o colecţie de sentinţe scurte ale unor părinţi îmbunătăţiţi (de unde şi numele de „Pateric”), ea cunoaşte multiple versiuni în funcţie de zona în care a luat naştere. Cel mai cunoscut este „Patericul Egiptean”, care cuprinde cuvintele părinţilor din deşertul Egiptului, dar pe lângă el există şi paterice din alte zone cu mânăstiri de tradiţie: „Patericul Sinaitic” „Patericul Lavrei Pecerska” sau „Patericul Athonit”. Cuvintele de mai jos aparţin părinţilor egipteni şi au fost tălmăcite de către Isaac Dascălul de la Neamţ (†1816), unul dintre ucenicii Sfântului Paisie Velicicovski. Noi le-am preluat din manuscrisele ­Academiei Române şi vi le redăm mai jos pentru frumuseţea şi parfumul acelei limbi de o mare adâncime teologică.

A venit un oarecare mare dintr-o ţară străină, aducând mult aur cu sineşi în Schit, şi a rugat pe preot ca să se dea fraţilor. Iar preotul a zis: „Nu au trebuinţă fraţii.” Şi mult silindu-l pe dânsul, a pus aurul într-o coşniţă, şi coşniţa a pus-o în uşa bisericii. Şi a zis preotul: „Cel ce are trebuinţă să ia.” Şi nimeni din fraţi nu s-a apropiat de dânsul; iar oarecari nici n-au căutat spre dânsul. Şi a zis preotul [dupa ce au intrat toţi în biserică]: „A primit Dumne­zeu dragostea ta. Du-te, dă-l pe dânsul săracilor.” (BAR m.r.1893 f76r)

Zis-a un bătrân: „Am auzit de la oarecare sfinţi ce grăiau pentru învoirea şi tocmirea a oarecăror patru bătrâni sfinţi, care şi-au dat dreapta (1) unii altora ca să vieţuiască împreună în veacul acesta şi împreună iarăşi şi în ceruri să se afle, crezând stăpânescului glas care zice că: «Dacă doi din voi se vor împreună-glăsui, şi celelalte. [Mt 18:19]». Şi trei, adică, întru pustie îngăduind se linişteau, iar celălalt le slujea lor la ce­le spre trebuinţă. Deci s-a întâmplat la doi dintre dânşii a se săvârşi întru Hristos şi a se duce într-un loc de odihnă, iar ceilalţi doi a rămânea pe pământ – slujitorul şi unul din liniştitori. Şi din vrăjmaşia şi năpădirea dracilor a căzut slujitorul în curvie şi s-a des­coperit unuia din batrânii cei mai-nainte văzători (2) că cei doi care se săvârşiseră Îl rugau pe Dumnezeu pen­­tru slujitor zicând: «Dă pe fratele să se mănânce de leu sau de altă fiară, ca spălându-se prin această pedeapsă de păcat să vină în locul întru care suntem noi şi să nu cadă tocmeala noastră.» (3) Şi s-a întâmplat a merge fratele după obiceiul slujbei; şi când s‑a întors către liniştitor, l-a întâmpinat pe el un leu şi căuta să-l omoare pe el. Şi s-a descoperit liniştitorului lucrul acesta, şi a stat la rugăciune, rugându-se lui Dumnezeu pentru fratele. Şi îndată a stat leul. Deci cei doi care se săvârşiseră Îl rugau pe Dumnezeu zicând: « Sloboade-l, Stăpâne, ca să se mănânce de fiară şi să vină aici». Iar bătrânul în chilie cu toată întinsa rugăciune cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu ca să se izbăvească fratele de leu. Si a ascultat Dumnezeu pe batrînul cel de pe pământ şi a zis către cei ce erau în cer: «Cu dreptate este pe acela a-l asculta. Voi aici întru odihnă sunteţi, izbăviţi fiind de ostenelile şi sudorile vieţii; iar acela obosit fiind întru osteneala trupului şi întru luptele cele împotriva duhurilor răutăţii; deci cu dreptate este aceluia a-i face hatâr mai mult decât vouă.» Şi îndată s-a dus leul de la fratele. Şi venind la chilie, a aflat pe bătrânul lăcrimând pentru dânsul şi i-a povestit lui cele ce i s-au întâmplat. Şi şi-a mărturisit păcatul său. Şi cunoscând că l-a cruţat pe dânsul Dum­­­nezeu, s-a pocăit şi în­tru puţină vreme a venit în­tru măsurile cele de mai-nainte. Şi s-a întâmplat de au adormit şi s-au săvârşit întru Hristos amândoi şi s-a descoperit bătrânului ce­lui străvăzător mai-nainte zis că cei patru întru un loc sunt.” (BAR m.r.1893 f155r-v)

Note:
1. Iată cât de mare era în vechime un gest atât de banal în zilele noastre, a da dreapta cuiva! Nu era întărire mai mare a adevărului.
2. Iubitor de oameni este Dumnezeu, de vreme ce dă daruri aşa mari, cum este străvederea, celor ce cu adevarat Îl iubesc pe El. Fără de astfel de pilde, fără de cunoştinţa lucrurilor tainice ale Lui, săraci cu totul am fi fost. Dar nu putea să-şi calce cuvântul Cel ce a zis (Ioan 14:26): „Iar Mângâietorul, Duhul cel Sfânt, pe Care-l va trimite Tatăl întru numele Meu, Acela pe voi vă va învăţa toate, şi vă va aduce aminte vouă toate cele ce am grăit vouă.” Şi în Legea cea Veche (Ioil 3:1-2): „Şi va fi în zilele cele de apoi, turna-voi din Duhul Meu peste tot trupul, şi vor prorocii feciorii voştri, şi fetele voastre, şi tinerii voştri vedenii vor vedea, şi bătrânii voştri visuri vor visa.” De aceea, în Legea cea Nouă creştinii nu sunt străini de Domnul lor, ci ca pe nişte casnici ai Săi îi miluieşte cu cele nearătate ale înţelepciunii Sale.
3. De multe ori dă pes­te câte cineva o moarte nă­prasnică şi mulţi îl judecă a fi avut mari păcate pentru care Dumnezeu l-a certat aşa şi şi-a prăpădit sufletul. Dar judecăţile Domnului nu sunt ca ale oamenilor, căci de multe ori prin suferinţe şi dureri de acest fel mulţi îşi mântuiesc sufletele. Iată, şi bătrânii cei mântuiţi cereau pedeapsa pentru a-l aduce la ei, în Rai, pe nevoitorul căzut. Ce­rem la fiecare slujbă a Bi­sericii „sfârşit creştinesc vie­ţii noastre şi răspuns bine-primit la înfricoşata ju­­decată a lui Hristos”. Ce este sfârşitul creştinesc? Sfâr­şitul creştinesc nu înseamnă a muri omul în pace acasă, înconjurat de prieteni, ci a fi luat sufletul de Îngerii Domnului şi dus la Hristos.