Revista:

Cerul pe dinauntru

id542_9.jpg.jpg

Despre Gheron Iosif e greu să mai adaugi ceva după ce două volu­me de scrisori duhovniceşti au fost publicate la noi de către Editura Bizantină. Totuşi aceste volume nu au cuprins toate epistolele sale, prin care a călăuzit întreaga suflare monahală a Greciei şi numai.
Publicăm mai jos un fragment dintr-o epistolă a sa, scrisă în peşterile Schitului „Sfânta Ana Mică” din Sfântul Munte în anul 1947 către o ­monahie şi către obştea acesteia, epistolă în care cu mult har şi îndrăzneală pătrunde în adâncurile realităţii duhovniceşti, realitate bine cunoscută de către el, spre a ne călăuzi către „tainele lui Dumnezeu”, şi îndeosebi către taina „înrudirii” noastre cu Preasfânta Maică a lui Dumnezeu. Scrisoarea a apărut în revista Agios Kyprianos, nr. 309/Iulie-August 2002 din Grecia. În România ea vede pentru prima oară lumina tiparului.

…grabiti-va, fiindca ne aşteapta dulcea noastra Maicuta !
„… Ascultaţi-mă deci, luaţi aminte la cuvintele mele, fiindcă am de gând a vă vorbi despre înfricoşata şi cu adevărat ascunsa şi marea Taină a Iconomiei lui Dumnezeu. Nu vă pizmuiesc pentru folosul [pe care îl veţi câştiga din cele auzite], nu voi ascunde ceea ce ştiu precum acela care a ascuns talantul, nu mă înspăimânt de ameninţările dracilor care urlă împotriva mea când dezvălui o asemenea taină, ci nădăjduiesc la rugăciunile voastre.
Veniţi, deci, toate împreună, în bună rânduială. Spălaţi-vă gurile cu adevărul, curăţiţi-vă trupurile prin post şi sfinţiţi-vă duhurile prin rugăciune. Agonisiţi trupuri de prunci şi duhuri stăpânitoare. Să vă crească aripi. Din viermi deveniţi fluturi. Nimic pământesc să nu rămână în mintea voastră. Luaţi-vă zborul alături de mine, şi eu voi zbura înaintea voastră, fiindcă trebuie să străbatem văzduhul. Să nu vă fie teamă deloc, căci eu am m-am înălţat de multe ori şi cunosc calea. Urmaţi-mă deci, căprioare ale Iisusului meu, una după alta. Lăsaţi slobode minţile voastre pentru a cugeta la cele cereşti, căci iată, uşa Raiului ni se deschide!…
De aici înainte Îngerii stau de faţă – Heruvimii şi Serafimii. Zboară cu şase aripi la dreapta şi la stânga. [Acolo sunt] pereţi de diamant. Flori de aur cu bună-mireasmă îmbălsămează tot locul. Tot soiul de vrăbii cu nenumărate culori psalmodiază felurite terirem-uri, şi înalţă mintea noastră din vedere în vedere. Pământul este alb precum zăpada şi în mijlocul acestuia este Palat cel Mare al Împărătesei noastre, al Preacuratei ­Maici!…
Aşadar grăbiţă-vă, fiindcă ne aşteaptă dulcea noastră Maicuţă! Nu luaţi aminte la Îngeri, fiindcă este scris că nici Îngerii nu pot să ne despartă de dragostea lui Iisus…
Şi iată, bunul portar ne deschide: Îngerul cu chip de foc, iar dulcea noastră Măicuţă – ca zăpada de albă – se ridică şi ne întâmpină!…
O, dulcea noastră Măicuţă! O, lumina sufletului nostru! O, dragoste neînşelătoare! O, viaţa sufletului nostru! Cu numele tău pe buze să murim, cu un preadulce sărut să ne întâmpini şi în poa­lele Tale să ne primeşti! O, mană, miere şi nectar preadulce! O, bună-mireasmă şi-mbătătoare aromă!..
Cădeţi, dar, la pământ şi sărutaţi-o pe preadulcea noastră Măicuţă – sărutaţi-i picioarele, mâinile şi gura; luaţi parfum de negrăit de la Sfânta Fecioară! Nu şovăiţi, fiindcă Ea însăşi m-a învăţat şi mi-a arătat aceasta, [Ea însăşi] mi-a dat îndrăzneală şi dragoste!…
Grăieşte-ne, dulcea noastră Măicuţă, despre taina negrăitei tale iconomii şi a înrudirii Tale cu noi. Tu, Măicuţă preadulce, care pururea ţii Pruncul cel preadulce în braţele Tale – Cel ce toate le ţine cu privirea, Pruncul care a venit pentru noi în timp şi totodată este în afară de timp şi Vechi de zile – zi-ne nouă, cu bineînmiresmata Ta gură, despre cele pe care [nici] Îngerii nu le pot privi, de care noi [însă] ne-am învrednicit.

Nu am vazut sa-i placa Preasfintei altceva mai mult decât curati
şi cine vrea s` dobândeasc` bogata ei iubire, s` se-ngrijeasc` a se cur`]i
Deci ascultaţi-mă surorile mele iubite: Când se săvârşeşte Dumnezeiasca Liturghie, dulcea noastră Maicuţă dă Pruncul, [iar Acesta] se jertfeşte pentru noi, şi când ne împărtăşim în chip vrednic, cu post înainte, cu priveghere de bunăvoie, cu rugăciuni evlavioase, atunci mâncăm Trupul lui Iisus, şi [bem] Sângele pe care l-a luat din Neprihănitul Sânge al Preasfintei. Astfel, mâncând Trupul Domnului, ne hrănim necontenit cu laptele [de la pieptul] Preasfintei; şi atunci ce se petrece cu noi? Devenim fii adevăraţi ai Preasfintei şi fraţi ai lui Hristos, şi fii ai lui Dumnezeu şi fiice ale Lui după har. Şi atunci când Îl cuprindem pe Hristos în chip de negrăit în sufletul şi în trupul nostru, nu fiinţial (adică nu după esenţă, ci după har) – fiindcă este împreună cu Tatăl, nedespărţit – şi pe Tatăl Îl cuprindem, şi pe Sfântul Duh!
Aceasta este înrudirea cea mai presus de fire, pe care am dobândit-o prin Prea­sfânta şi dulcea noastră Măicuţă!
Vedeţi cu ce daruri ne-a învrednicit dulcea noastră Măicuţă? Vedeţi cât de îndatoraţi suntem să o iubim? Pentru aceasta, trebuie să ne apropiem neîncetat şi adeseori de dumnezeiescul ei sân, precum pruncii, să ne hrănim cu lap­tele ei ca nişte fii nevinovaţi ai acesteia. De fiecare dată când suntem pe cale de a ne împărtăşi, să luăm în chip gândit sânul Preasfintei şi să bem lapte [din pieptul ei], iar dulcele Iisus, micuţul din braţele dânsei, se va da la o parte şi ne va îngădui [acest lucru]. El nu e zavistnic în împărţeala cea fără de pizmă a Măicuţei Lui, ci se bucură şi ne cheamă: Ascundeţi-vă precum pruncii în veştmântul Măicuţei noastre şi umpleţi-vă de neprihănire din trup dumnezeiesc şi feciorelnic. Bineînmiresmaţi-vă de la dânsa! Nu am văzut să-i placă Preasfintei altceva mai mult decât curăţia, şi cine vrea să dobândească bogata ei iubire, să se-ngrijească a se curăţi, şi dânsa necontenit îi va purta de grijă la sânul ei, şi toate cele cereşti i le va dărui…”