Revista:

Dietoterapie

Am vorbit numărul trecut despre pâinea care stă la baza postirii. Alături de ea sunt două alte componente ale meselor noastre: sarea şi uleiul. Modificate, rafinate pentru a ne satisface gustul modern, pervertit şi el. Nu mai mâncăm sare obişnuită aşa cum a lăsat-o Dumnezeu prin tainiţele pământului, ci sare „extrafină”. Uleiul este şi el „rafinat”. Din păcate toate aceste „îmbunătăţiri” sunt doar o chestiune de gust… Trupul nostru nu primeşte nimic în plus. Dimpotrivă. Articolul de mai jos, semnat de cunoscutul doctor Pavel Chirilă, ne explică şi de ce.

Sarea pământului?
Sarea extrafină are două mari dez­avan­taje: este tratată cu E535 adică fero­­cianură de sodiu şi este foarte săracă în minerale aşa cum reiese din tabelul următor:
Compoziţie    Sare extrafină    Sare gemă
NaCl    98,5    97,5
CaCl2    0,1    0,2
MgCl2    0,03    0,1
CaSo3    1,2    1
MgSO4    Lipsă    0,04
Substanţe insolubile
în apă    0,06    1,2

Unii autori fac o legătură între frec­ven­ţa mare a bolilor cardiovasculare şi fo­losirea cu precădere a sării extrafine care, după cum se vede, este de circa 30 de ori mai săracă în magneziu decât sarea gemă.
De altfel, din practică se ştie că multe crize de angină pectorală scad în intensitate şi frecvenţă după tratamentul cu săruri de magneziu; e bine să nu se înţeleagă din acest comentariu că omul trebuie să mănânce multă sare gemă, ci că e bine să folosim această sare gemă în loc de sarea extrafină.

Uleiul
Uleiul rafinat este mult sărăcit în principii nutritive datorită tehnologiei. Procesul de rafinare presupune tratarea cu alcalii, albirea, dezodorizarea, extragerea cu benzine superioare, tratarea la temperaturi înalte (2000-2500 C).
Efectele negative ale rafinării:
– eliminarea aproape totală a fosfolipidelor;
– reducerea drastică a vitaminei E;
– în timpul hidrogenării se pierd toate vitaminele liposolubile şi se nasc grăsimi trans care se comportă în organism ca şi grăsimile hidrogenate scăzând HDL (fracţiune a colesterolului sanguin transportat de către lipoproteine);
– temperaturile ridicate duc la formarea de compuşi ciclici de polimerizare care au oarecare toxicitate;
– conţine încă urme de solvenţi (hexan);
– o parte din acizii graşi nesaturaţi se saturează (devenind ca acizii graşi din untură);
– prin rafinare apar produşi noi, greu sau imposibil de metabolizat.

(va urma)