Revista:

Obstea

Cu o lună în urmă am zăbovit în deşert într-un sat de beduini. Adunați în mici comunități, de câteva zeci de familii, ei îşi aleg un conducător pe viață. El îi adună la sfat, el repartizează fiecăruia munca pe care o are de făcut. Responsabilitatea sa nu se opreşte însă aici. Bolile şi şcolarizarea, neputințele şi necazurile fiecărui membru sunt rezolvate tot de el. În fiecare seară el vizitează fiecare familie pentru a vedea ce are nevoie şi ce are de făcut pentru a doua zi. Exemplul beduinilor seamănă izbitor de mult cu o obşte monahală. Cazul lor nu este însă particular. De la marile concerne multinaționale şi până la o stână din munți, peste tot unde există o comunitate umană ea are nevoie de un conducător pentru că are nevoie de coeziune. Ori coeziunea stă în înțelepciunea unui conducător, în smerenia față de celălalt, şi în primul rând, într-un bob de dragoste. Oricât ar fi de îndepărtate față de lume, obştile monahale sunt dascăli neîntrecuți pentru ea. Pentru că lumea e o mare obşte…