Revista:

În „Poiana Raiului” cu Parintele Ghervasie

Poiana din jurul schitului Po­crov a fost numită de un apreciat scriitor „Po­iana Raiului”. Inspirat, Sadoveanu aprecia frumuseţea nepereche a locului, asemănând-o cu grădina Paradisului, unde toate erau bune foarte şi binecuvântarea lui Dumnezeu se re­vărsa din bel­şug peste protopărinţii noştri. Aproape de Cer, la Pocrov, pe dru­muri de munte bătătorite de Vlahuţă, Hogaş, Eminescu, Creangă, Sadoveanu, sau de Sfinţii Pahomie, Paisie, Ioan Iacob, de marii ierarhi Veniamin Costache, Iosif Naniescu, Nar­cis Creţulescu, Nicodim Munteanu, Va­lerie Moglan, Pimen, Adrian, Nestor, Epifanie, Gherasim Vic­torin, Teoctist, Daniel, Eftimie, Ioachim, Calinic şi alţii, am poposit din nou în poiana primitoare a schitului pentru un eveniment special. O zi splendidă de mai (2007) cu temperaturi ridicate, cu bucuria revenirii într-un loc al lui Dumnezeu. Evenimentul cu pricina era de fapt lansarea, chiar sub arborii seculari, lângă făntâna cu apă rece ca gheaţa, a lucrării Schitul Pocrov, loc de taină şi lumină, a părintelui Arhimandrit Dosoftei Şcheul, ca o recunoştinţă pentru anii de noviciat petrecuţi în acel loc.
La momentul lansării au participat vieţuitorii schitului, ostenitorii editurii şi radioului Trinitas, aflaţi în acele zile în pelerinaj la mânăstirile nemţene. Personajul principal al întâlnirii din „Poiana Raiului” a fost părintele Protosinghel Ghervasie Gheorghe, de 30 de ani egumen al ctitoriei Sfântului Episcop Pahomie. Octogenar, cu agonisită duhovnicească şi cu înţelepciunea oamenilor care au înfruntat greutăţile vieţii, părintele Ghervasie este considerat de autorul monografiei Schitul Pocrov, loc de taină şi lumină „al doilea mare ctitor al schitului”. (pag. 65). Îndrăzneaţa afirmaţie, care-l aşază pe Protosinghelul Ghervasie alături de Sfântul Pahomie, este motivată de numeroasele lucrări făcute de părinţii de la Pocrov în vremea egumenatului părintelui Ghervasie.
În 1978, când a venit la schit noul egumen, a găsit peste tot o stare jalnică, ca după un război ori un cutremur devastator. Biserica centrală, paraclisul, clo­potniţa, casa egumenească, celelalte căsuţe ale mânăstirii, gospodăria, gar­durile au fost refăcute aproape din temelie. Cele două biserici au fost pictate, s-a realizat mobilierul necesar, s-au cumpărat veşminte, un clopot mare şi altul mic, lucruri trebuincioase în gospodărie şi în tot spaţiul schitului.
După o neaşteptată vizită a lui Nicolae Văcăroiu (pe atunci premier) la schit, s-a realizat şi mult dorita electrificare şi recent, modernizarea căii de acces către istoricul lăcaş (cu stăruinţa şi preocuparea directă a harnicului stareţ al Mânăstirii Neamţ, Arhimandritul Benedict Sauciuc). Aceste realizări şi alte amănunte sunt de altfel subliniate în cartea Părintelui Dosoftei, el însuşi ucenic vreme de patru ani al neobositului egumen şi ctitor restaurator al seraficului loc cu nume de Pocrov.
Pe lângă activitatea sa rodnică şi îndelungată la Pocrov, părintele Ghervasie mai are şi alte bucurii. În tinereţe l-a ajutat pe arhiereul Eugeniu Laiu în perioada încercărilor grele, fiindu-i diacon şi sprijin al bătrâneţilor sale. Vlădica Eugeniu l-a luat cu sine la câteva sfinţiri şi slujbe arhiereşti, încredinţându-i, în ultimii ani ai existenţei sale pământeşti, o parte din tainele vieţii sale zbuciumate.
Cuviosul părinte este sfătos şi înţelept. Îşi aduce aminte din copilăria sa: „Când m-am trezit eu, în satul meu, oamenii erau gospodari, creşteau cu jertfă oi şi vaci, munceau din greu şi aveau mulţi copii. La fiecare casă primul băiat care se năştea era numit Gheorghe, în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care era ocrotitorul gospodăriilor, iar prima fată din familie era numită Maria, în cinstea Maicii Domnului”.
În timpul foametei din 1947 părinţii Mânăstirii Horaiţa mergeau cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului în procesiune pentru ploaie. Părintele Ghervasie a văzut atunci multe minuni şi faptul că Maica Domnului a binecuvântat atunci mânăstirea cu destule provizii. În aceeaşi perioadă a mers la Piatra Neamţ cu un părinte şi au observat un vânzător ambulant care striga cu tărie: „Hai la minunate !”. Produsul semăna cu o prăjitură, dar nu era altceva decât o bucată de mămăligă. Erau vremuri grele, cu mari încercări şi lipsuri resimţite de cei mai mulţi oameni.
Când era vieţuitor la Mânăstirea Horaiţa (în tinereţea sa) Ierod. Ghervasie a primit vestea, de la „anumite” persoane venite „cu o listă” că trebuie să părăsească mânăstirea conform decretului 410/1959. Atunci – după propria mărturisire – a început să plângă ca un copil fără să se poată opri.
Tot din vremea vieţuirii la Horaiţa îşi aduce aminte că a venit într-un an la hramul Înălţării, la Mânăstirea Neamţ. La biserica bolniţei a participat la o Sfântă Liturghie, unde a întâlnit mai mulţi călugări bătrâni care cântau îngereşte. După trecerea celor 50 de ani, părintele mărturiseşte că şi acum parcă îi aude cântând.
În  anii de după decret (1959-1965) părintele Ghervasie urca adesea la schitul Sihla, unde vieţuia şi părintele Paisie Olaru. Cu chipul său plin de sfinţenie şi bunătate îl mângâia în acele clipe grele.
În mod deosebit părintele evocă chipul blajinului duhovnic Ilarion Hâncu, care era plin de blândeţe şi dragoste, de asemenea şi al părintelui Cosma de la beciul mânăstirii, a căror ascultare şi simplitate erau exemplare.
După decretul amintit a lucrat o perioadă la „monumentele istorice” care au avut lucrări de construcţie şi restaurare la multe mânăstiri, printre care s-a numărat şi Mânăstirea Neamţ. Aleea de piatră şi beton dintre clopotniţă şi biserica Înălţării a fost realizată de o echipă de muncitori între care s-a numărat şi Părintele Ghervasie. În luna mai a anului 1986, când s-a întâmplat minunea cu ridicarea pietrelor pe o anumită porţiune, părintele nu s-a îndoit nici o clipă de sfinţenia acelui cuvios, ştiind cât de mult beton s-a folosit la pavaj.
Ucenicilor săi din schit părintele le spune adeseori: „Domnul ne cheamă la masa împărătească, dar noi îl refuzăm”.
Părintele Ghervasie s-a identificat în ultimii 30 de ani cu toate lucrările legate de schitul Pocrov. Rareori a părăsit acest spaţiu sacru, cu frumuseţea lui inefabilă. Inima lui bate doar pentru acest loc filocalic.
Un sfat permanent al părintelui Ghervasie sună astfel: „Dacă ai tot timpul o lacrimă de pocăinţă în ochi, Domnul se îndură de noi…”
Un monah dintr-o lume a nădejdii către milostivirea lui Dumnezeu. Un monah care se nevoieşte în „Poiana Raiului”, aflată lângă Cer, în împărăţia liniştii. Acesta este octogenarul protosinghel Ghervasie Gheorghe de la Pocrov.