Revista:

Manastirea si lumea

id504_1.jpg.jpg

Monahii nu se pot înmulti. Drept porunca divina şi vot sfânt ei au castitatea. De aceea, ca o pepiniera a mânastirilor, lumea aduce de doua mii de ani ofranda ei în suflete de barbati şi femei. Mânastirile returneaza aceasta ofranda, daruind lumii suflete sfinte. Uriaşe laboratoare de purificat oameni, mânastirile asaneaza duhovniceşte furnicarul în care traim.Chiar daca cei care intra pe portile mânastirii nu ies totdeauna catre cimitirele ei ca sfinti, e de presupus ca sunt oricum mai buni decât la venire. Unde eşueaza de multe ori sistemele educationale complexe, fie ele din antichitate sau de astazi, izbândesc obştile monahale cu ajutorul harului. Am auzit de multe şcoli care au dat lumii oameni deosebiti. Tâlhari prefacuti în sfinti nu am auzit sa dea decât lavrele autentice. Pentru ca în mânastiri, în afara de pricepere şi metoda, mai e şi altceva. Acel ceva care lipseşte lumii ca sa se faca rai…