Revista:

Praznuind-o pe Sf. Parascheva

id497_1.jpg.jpg

„O fecioară cu totul tânără şi neispitită de nuntă,  o copilă ce a învins slăbiciunea bărbătească prin sensibilitatea  şi bunătatea sufletului ei, ce i-au sfinţit viaţa şi au unit-o cu mirele Hristos, căci în trup fiind, a biruit duhurile netrupeşti.”

Binecuvântat fie Dumnezeu Care face minuni mari şi prin cele mai slabe organe ale duhului Său, femeile. Căci, iată, prin moartea lui Hristos, şi femeile îşi bat joc de moarte, de trupul cu patimile lui; şi femeile leagă puterea vrăjmaşului, şi ca o altă fecioară, Născătoare de Dumnezeu, striveşte capul şarpelui sub picioarele sale.
Şi iată că dintr-un colţ de pustie s‑a mutat Sfânta Parascheva în alt colţ, de rai. Mare este cinstea acestei porumbiţe nevinovate, care a ieşit din toate cursele vrăjmaşului ca un şarpe iscusit!
Vedeţi dumneavoastră, mari au fost ne­voinţele sfintei, mare este şi mulţimea de oameni ce o priveghează sute de ani la rând, prăznuind cinstitul ei nume. Vedeţi ce mare e prăz­nuirea unei copile, care a ruşinat pe Satan? Ce mare cinste de la Dumnezeu, încât un trup firav de fe­cioa­ră tămăduieşte şi alină mii şi zeci de mii de suflete? La căpătâiul ei vin nu numai oameni sărmani şi săraci, ci vin conducători şi împăraţi, mitropoliţi şi învăţaţi.
Suflet mare şi plin de curaj îţi trebuie să întâmpini toate răzvrătirile demonilor. Căci nu e puţin lucru, să stai faţă-n faţă cu diavolul. Numai când auzim un scârţâit de mobilă şi ne înfricoşăm, dar sfânta, care în pustietate, neumblată şi neştiută de nimeni, îl întărâta pe vrăjmaşul cu fel şi fel de nevoinţe ale trupului şi sufletului ei.
Din frageda copilarie Parascheva s-a retras
într-o aspra vietuire

Vă daţi seama ce înfiorătoare este mâ­nia vrăjmaşului, care a chivernisit astfel cu multă viclenie să ademenească făptura lui Dumnezeu prin toate aceste plăceri tru­­peşti şi atracţii lumeşti, ei, bine, gândiţi‑vă, că aceas­tă fecioară, ca multe altele de altfel, a părăsit din fragedă tinereţe lumea şi plă­cerile ei şi s-a dat pe sine la o vieţuire as­pră, refuzând toate tentaţiile amăgitoare ale vicleanului. Sfânta Parascheva, încă din copilărie, a înţeles ceea ce alţii cu mul­tă înţelepciune lumească, mari savanţi şi oa­­meni de cultură, n-au putut înţelege de­cât atunci când au avut moartea în faţa ochilor lor – anume – că viaţa aceasta este numai „umbră şi vis şi în deşert se tulbură tot pământeanul”. Când sufletul renunţă conştient la toate aceste plăceri ce desfătează simţurile, vrăjmaşul cel plin de invidie nu se mai arată prin desfătări trupeşti, ci se arată însuşi pe sine, în toată splendoarea urâţeniei lui şi se luptă cu cel ce i-a declarat război cu arme cu mult mai meşteşugite decât ale oricărui chinuitor şi torţionar de trupuri pe care l-a cunoscut omenirea. Astfel încât, cuvioşii se află neîncetat într-o permanentă asuprire şi mucenicie a duhurilor rele; ei su­feră poate cele mai grele chinuiri şi pă­ti­­miri, ca unele ce sunt de bunăvoie. Însăşi fecioria este o mucenicie, aşa cum o numeşte Sf. Ioan Gură de Aur „mucenicia dinainte de mucenicie”, în care plăcerile devin călăii cei mai cumpliţi ai trupului, strângându-ne cu lanţuri însăşi voinţa de a lupta cu ele, că până şi în somn, prin fel şi fel de vise se chinuie de stârnesc război împotriva noastră. Şi după cum tinereţea se aprinde mai uşor decât unt­delemnul, tot aşa fecioria, cuvioşia, este mai tare între celelalte osteneli. Pentru că ce ar împiedica-o pe sfântă să lase rânduiala şi să mănânce o bucăţică de pâine mai mult ca să-şi uşureze chinurile, să nu mai aţâţe ura diavolului? La acest tip de nevoinţă – si­hăstria – nu se încumetă decât marile suflete, ce au do­bân­dit pe Hristos înlăuntrul lor, su­flete ce au candelele pururi aprinse şi-L întâmpină pe iubitul lor Mire zi de zi. Un suflet ne­pregătit prin curăţire de patimi sau o che­mare aleasă cum a avut Sf. Parascheva, nu poate rezista la astfel de războiri ale vrăj­maşului, pentru că altfel, ori ajungi la ieşirea din minţi, prin fel şi fel de înşelări, ori te dai pe tine la viaţa confortabilă de sine şi aşa nu te mântuieşti. Acesta este motivul pentru care Sf. Vasile cel Mare a desfiinţat oarecum viaţa singuratică, observând că pe vremea aceea decăzuse via­ţa duhovnicească a marilor trăitori, care ieşiseră din viaţa aceasta trupească şi majoritatea pustnicilor se retrăgeau nu din dorinţa de a jertfi cât mai mult Domnului, ci din neputinţa de a se supune altor fraţi în viaţa de obşte. Cu o frică nu poţi birui altă frică. Frica în faţa demonilor este cu mult mai mare decât frica în faţa oricărui om.
S` ne întoarcem la credin]a noastr` care a convins-o pe Sf. Parascheva s`-şi trimit` sfintele moaşte în ]ara noastr` binecuvântat`
Aceste suflete hărăzite vieţii pustni­ceşti, cum bine ştim că a fost chemată şi Sf. Parascheva prin acel glas lăuntric ce i-a rănit inima, printr-o dragoste mai presus de fire, pe care oamenii obişnuiţi nu o cunosc, glasul Evangheliei de a urma Mântuitorului: „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie”; ei bine, aceste suflete au o menire mult mai înal­tă decât ne închipuim, de­cât aceea de a dobândi curăţia în trup şi ne­pă­timirea sufletului – au chemarea de a tămădui, prin sfinţenia lor, trupurile şi sufletele tuturor credincioşilor ce strigă după ajutor, de a folosi o întreagă omenire. Cuvioasa a dăruit trupul şi sufletul ei ca dar de mult preţ, Ziditorului, şi-a dăruit viaţa ei întreagă Domnului, ca Însuşi Domnul să dăruiască nouă, păcătoşilor, sfintele ei moaşte, care stau de veghe la căpătâiul aces­tei ţări a Moldovei, astăzi. Stau de ve­ghe şi ascultă toate necazurile, plângerile şi nedreptăţile închinătorilor ei; stau de veghe şi mijloceşte la Hristos Dumnezeu cu cereri de miluire pentru noi, păcătoşii; Şi noi ce răsplată aducem Stăpânului pen­tru acest dar de mult preţ pe care ni l-a dă­ruit nouă, neputincioşilor? Noi aducem în continuare, fără mustrare de cuget, ne­drep­tăţile şi fărădelegile noastre. Cerem sănătate trupească şi noi neîncetat păcătuim în tru­pul nostru, prin beţii şi desfrânări de tot felul. Cerem reuşită la examene şi noi nu ne gândim nici o clipă la examenul ce-l vom avea de dat dincolo, când ni se va cere socoteală pentru modul în care am petrecut această viaţă pe pământ. Noi cerem viaţă veşnică, şi neîncetat săvârşim ucideri de oameni, prin nenumăratele avorturi; săvâr­şim ucidere sufletească prin defăimările ce le avem neîncetat pe buze împotriva fra­ţi­lor noştri. Slujim cu făţărnicie slujbe şi aca­tiste, şi noi trăim în compromisuri şi ne­vrednici de o aşa slujire, încât mă mir cum de mai rabdă sfânta şi nu pleacă de lân­gă noi, pentru atâtea fărădelegi pe care le tot aduce această Ţară Românească. Dar poate, tocmai pentru dragostea şi ru­găciunile sfintei, ne mai ţine Dumnezeu. Ce era Moldova altădată! Astăzi suntem neîntrecuţi în avorturi şi alte desfrânări. Înapoi la credinţa noastră de odinioară, care a milostivit-o pe Sf. Parascheva să-şi trimită sfintele sale moaşte în ţara noas­tră binecuvântată. Să ne asemănăm şi noi sfintei urmând inimii ei darnice şi mi­lostive, care copilă fiind, îşi împărţea hainele celor mai nevoiaşi. Să ne străduim ca astfel de haine să îmbrăcăm şi noi în viaţa noastră de zi cu zi, haina milosteniei, haina dragostei şi a răbdării tuturor greutăţilor acestei vieţi, încredinţaţi fiind că nimic nu câştigăm dacă ne împopoţonăm trupul cu fel şi fel de podoabe deşarte. Comorile deşarte pe care le adunăm pe pământ nu ne aduc decât pagubă şi dincolo dar şi aici. Nu vedeţi câte ucideri şi nelegiuiri se întâmplă numai din cauza acestor bogăţii pământeşti? Să ne îmbrăcăm în virtute ca să ne laude sfinţii şi Dumnezeu. După puterea noastră se ne străduim a urma vieţii fericite a Sf. Parascheva. A dispreţuit ea viaţa, să dispreţuim şi noi desfătarea cea trupească şi măcar să nu mai trăim în păcat necununaţi, lipsiţi de binecuvântarea Bisericii. A dis­pre­ţuit ea trupul, hrănindu‑se numai cu ierburi şi rugăciune, să încetăm şi noi chefurile şi îmbuibarea pântecelui. Şi după cum focul voinţei ei a fost mai în­flă­cărat decât focul firii, aşa să fie şi focul credinţei noastre, mai arzător decât focul acestor vremuri aprige în care trăim. Sf. Parascheva este model de viaţă curată. În zadar îi cinstim prăznuirea, de nu vom aduce şi noi viaţa noastră curată Domnului. Cu aşa viaţă curată şi cu multă dragoste se cade nouă a îngenunchea înaintea acestor sfinte moaşte şi să îmbrăţişăm racla cea dă­tătoare de binecuvântări, strigându-i: Bu­cură-te, Sf. Parascheva, mult folositoare!