Revista:

Parintele Damian sau ­despre vremea când ctitorii erau arestaţi

id485_1.jpg.jpg

Mănăstirea Sf. Nicolae-Balamuci din judeţul Ilfov a avut o istorie zbuciumată. Atestată documentar din 1627, a cunoscut de‑a lungul seco­lelor perioade de înflorire şi perioade de decădere. În urma decretului comunist din anul 1959, călugării cu fost alungaţi iar mănăstirea a devenit schit al Mănăstirii Căldăruşani. Aici a rămas numai un om ca paznic. În anul 1971 a fost trimis aici ieromonahul Damian Bogdan, iniţial tot ca unic vieţuitor.

S-a născut pe 27 martie 1914 la Bol­deşti, jud. Prahova, a fost călugărit în 1946 la Mănăstirea Balaciu, şi a fost hiro­to­nit preot la aceeaşi mănăstire. După des­fiinţarea Mănăstirii Balaciu a refuzat să revină la viaţa civilă şi a fost transferat la Mănăstirea Căldăruşani şi de acolo la Schitul Balamuci. La venirea lui, aici nu exista nici electricitate, nici apă curentă. Vechile chilii din pă­mânt şi acoperite cu stuf erau într-o stare avansată de de­gra­dare: ploua în ele şi erau pline de şerpi, şobolani şi alte vietăţi. Biserica era neîncălzită şi necesita lucrări de restaurare.
Părintele Damian nu s-a lăsat des­cu­rajat de condiţiile grele şi s-a apucat să refacă mănăstirea. Prima urgenţă erau chiliile. După multe peripeţii a făcut rost de aprobări şi de fonduri şi a ridicat un corp de chilii din cărămidă care a fost finalizat în 1975. În 1980 a reuşit să instaleze şi curent electric. Din 1973 au început să vină fraţi noi, aşa că în continuare Părintele Damian nu a mai fost singur.
Însă marea aventură abia acum urma. Era necesară construcţia unui paraclis. Numai că în anii ‘80, când peste tot se demolau biserici, era imposibil de ob­­ţi­­­nut autorizaţie pentru o asemenea lu­­­cra­re. Părintele Damian a re­curs la o stratagemă: a luat autorizaţie pentru con­­strucţia unui turn de apă şi a unui corp de chilii. În baza autorizaţiei a pro­curat materiale şi apoi a început lu­cră­rile, toamna. Pe timp de iarnă dru­mul spre schit era impracticabil, aşa că autorităţile nu puteau veni în con­trol, iar în primăvară când au ajuns la faţa locului au găsit paraclisul deja ridicat la roşu. A urmat o anchetă, în timpul căreia părintele a fost arestat, dar în cele din urmă a fost eliberat şi lucrările au fost finalizate. Paraclisul a fost sfinţit în 1986.
În anii care au urmat, Părintele Da­mian s-a ocupat de restaurarea bise­ricii vechi precum şi de construirea de noi chilii şi anexe gospodăreşti pen­tru obştea care creştea şi ajunsese spre sfârşitul vieţii lui la peste 40 de vieţuitori. După revoluţie, schitul a redevenit mănăstire iar părintele a primit rangul de arhimandrit.
Părintele Damian Bogdan a adormit pe 14 august 2003 şi nu a fost doar un om de curaj şi bun gospodar, ci şi un om de rugăciune şi un adevărat părinte duhovnicesc pentru ucenicii lui.