Revista:

Sihastrul şi Vagabondul

id193_1.jpg.jpg

Pentru monahii timpului nostru, no­ţiu­nea de sihăstrie, în afara conotaţiei strict tehnice, prin care se înţelege petrecerea definitivă a unui ascet în singurătate sau fenomenul de izolare temporară a acestuia faţă de obşte, are şi o altă valenţă aceea de rămânere în stare de liniştire, de unificare interioară înaintea lui Dumnezeu.

 

Pe parcursul timpului, din nefericire ambele înţelesuri ale termenului de sihăstrie au fost lovite de ambiguitate. Monahismul în sine s‑a confruntat în ulti­mii ani cu slăbirea entuziasmului si­hăs­tresc, monahii în lipsa unor modele lăsându‑se din ce în ce mai putin ispitiţi de frumuseţea vieţii în singurătate. De asemenea, am sesizat că tot datorită cri­zei modelelor, monahii noştri nu au mai avut acces la tradiţia nevoitorilor de dinaintea lor, care experimentau aie­vea sihăstria interioară, adică liniştea lăun­trică, pacea şi unificarea gândurilor ce rodeau în viaţa acestora statornicia şi buna aşezare.
Putem afirma că într‑o măsură îngri­jorătoare monahismul contemporan a fost contaminat de duhul neastâmpărului, al nestatorniciei şi al nepurtării de grijă, transformandu‑i pe monahi in fiinţe rătăcitoare. Aceste încercîri mai puţin fericite nu le erau străine nici părinţilor din vechime care au trecut prin ele biruindu‑le. Este însă îngrijorător faptul că aceste cazuri de monahi ratăcitori mai rar întâlnite în monahismul primelor secole s‑au generalizat astăzi. Accentuarea stărilor de nemulţumire, mai mult sau mai puţin obiective faţă de condiţiile de viaţă din mănăstire, neînţelegerea co­rec­tă a idealului monastic, absenţa modelelor vii, propriile neputinţe şi lipsa unei îndrumări duhovniceşti corecte, au generat în interiorul monahismului fenomenul vagabondajului monastic. Tot mai mulţi monahi sau novici părăsesc mănăstirile, peregrinând de la una la alta şi neaflându‑şi nicăieri locul rătăcesc prin lume, eşuând lamentabil de la condiţia vieţii de monah.
Se impune aşadar transmiterea unui S.O.S. către toţi factorii responsabili de destinul monahismului, în vederea unei abordări mai serioase a acestui fenomen îngrijorător, pentru a fi găsite cele mai bune soluţii care să articuleze monahismul cotemporan la marea şi sănătoasa tradiţie monastică a părinţilor din ­vechime.
Personal îi îndemn pe toţi părinţii monahi şi pe toţi începătorii care sunt asaltaţi de ispita plecării din mănăstire să‑şi aducă aminte şi să pună în practică, răspunsul pe care un Avvă din Pateric l‑a oferit ucenicului său ispitit de duhul neastâmpărului şi al nestatorniciei: „Mă­nâncă cât vrei, dormi cât vrei, numai nu pleca din chilia ta, şi ea te va învăţa totul”.