Revista:

„Nebunia” unui vis calugaresc

id52_untitled.jpg.jpg

În vârstă de 80 de ani, părintele Serafim, monah la mănăstirea Dervent, s‑a mutat la Domnul, la început de an, pe 8 ianuarie. Era imposibil să nu‑i remarci chipul său luminos şi şederea smerită în faţa icoanei  Maicii Domnului, ghidând pelerinii cu privirea‑i copilăroasă pentru a nu deranja sfinţenia slujbelor mănăstirii. Nu vorbea mult, nu tulbura pe nimeni… a trăit o viaţă după modelul Sfinţilor Părinţi şi a murit rămânând pildă de viaţă pentru monahi.

 

Securitatea şi Muntele Athos

Născut în ziua de 9 iulie 1928, Vasile Radu, cel ce avea să devină monahul Serafim a ales calea călugăriei la 37 de ani, devenind vieţuitor la mănăstirea Secu. În anul 1968 a fost tuns în monahism primind numele de Serafim.
Visul său din copilărie, de a ajunge la muntele Athos, l‑a determinat să por­neas­că pe jos de la mănăstirea Secu, parcurgând sute de kilometrii până a ajuns la vama Negru – Vodă. În plină perioadă ateistă Părintele Serafim şi‑a văzut visul spulberat de Securitate. A fost întors din drumul său şi chinuit să‑şi semneze declaraţii din care să reiasă că este bolnav psihic, părintele este internat la un spital de nebuni din Bucureşti în speranţa că, într‑un final, va fi cu adevărat nebun. Avea de ales, ori închisoarea pentru trecerea ilegală a frontierei, ori să facă pe nebunul. Era nebun, dar nebun după Hristos, o nebunie greu se înţeles… Externat, părintelui îi este refuzată reintrarea în viaţa monahală, fiind obligat să părăsească lumea mănăstirii, dar odată plecat în lume ia mănăstirea în firea sa  şi duce o viaţă de călugăr în vâltoarea cotidianului.

Visul împlinit

În anul 1996, duhovnicul său, părin­tele Arsenie Papacioc, îl sfătuieşte să devină vieţuitor al mănăstirii Dervent şi aşa părintele îşi găseşte locul, în faţa icoanei Maicii Domnului, acolo unde cei mai mulţi dintre pelerini l‑au văzut. Integrat în obştea mănăstirii, părintele era întruchiparea monahului înţelept, cel care, deşi avea barbă albă, nu a uitat nicio clipă visul său din copilărie, „un munte plin de mănăstiri, şi pe o parte şi pe cealaltă“, însă nu a îndrăznit să gândească să‑şi mai împlinească visul. Atunci când părintele stareţ, arhimandritul Andrei, i‑a propus să îl urmeze în pelerinajul său la muntele Athos, şi‑a retrăit pentru câteva clipe copilăria şi visul său.
Liniştea, chipul său angelic, pacea ce o răspândea în jurul său, sunt doar câ­teva dintre trăsăturile părintelui Sera­fim. Atunci când îţi  vorbea, zâmbea, iar când zâmbea nu‑i mai puteai vorbi, ci doar simţeai că pacea sa lăuntrică ţi‑o dăruieşte. A trăit în smerenie şi s‑a mutat la Domnul în mare taină. Nu a spus nimănui, s‑a dus în chilie după Sfânta Liturghie şi acolo s‑a întâlnit cu îngerii. Părinţii l‑au aşezat pe 10 ianuarie în cimitirul mănăstirii pentru a aştepta acolo a doua venire a Mântuitorului pentru care a trăit nebunia cea bună.