Revista:

De la zidirea cu mâinile la zidirea cu inima – Părintele Onufrie Ocu, schitul „Înălţarea Sfintei Cruci”‑ Petroşniţa

id83_1.jpg.jpg

Am intrat în mănăstire în urmă cu 15 ani cu dorinţa de a construi pentru Dumnezeu ziduri materiale, negândind că mai important este de a zidi casă nefăcută de mână omenească lui Dumnezeu cel nevăzut… Însă a fost şi acesta un început…

 

Mulţi m‑au întrebat cum se poa­te să‑ţi mântuieşti sufletul şi să‑ţi păstrezi liniştea interioară, când eşti înconjurat de atâtea griji şi probleme care se impun, de altfel, atunci când eşti „constructor”.  Eu spun, însă, şi nu numai eu, ci toţi aceia care din dragoste pentru Dumnezeu nu s‑au oprit cu inima şi cu mintea la cele care se văd sau se simt, că toate le poate cel care crede, şi dacă tot ceea ce lucrezi, le‑ai lucra ca şi cum nu le‑ai lucra tu, ci Altcineva le lucrează prin tine, atunci poţi avea linişte şi în cel mai mare zgomot. Însă trebuie să ştii sigur pentru cine lucrezi. Altfel, sfârşeşti prin a te tulbura din orice şi să nu te mulţumească nimic. Toate îi sunt cu putinţă celui ce crede. Şi când zic toa­te, zic afară de păcat, pentru că păcatul nu ţine de credinţă, ci de cel rău. Strâmtă şi îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt aceia care o află pe dânsa. Nu este uşor lucru de a ţine mintea ancorată în Dumnezeu şi a fi cu trupul înconjurat de grijile vieţii. Dar ceea ce nu e cu putinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu. Că zice psalmistul „bogăţia de ar curge, nu‑ţi lipi inima de dânsa”. Aşa zicem şi noi, tot ceea ce ­facem, să facem spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul aproapelui; şi cu convingerea că veşnicia este a noastră, iar aici este doar stagiatura. Nu zic că eu, bunăoară, mi‑am însuşit întru totul această ­convingere. Însă o cultiv şi o doresc, şi cred că prin ­ajutorul lui Dumnezeu să mi‑o şi însuşesc. Am intrat în mănăstire în urmă cu 15 ani cu dorinţa de a construi pentru Dumnezeu ziduri materiale, negândind că mai important este de a zidi casă nefăcută de mână omenească lui Dumnezeu cel nevăzut, în inima şi sufletul meu. Însă a fost şi acesta un început. N‑am lepădat ca nefiind bun gândul de la început, pentru că de la Dumnezeu a fost, însă, curând mi‑am dat seama că Dumnezeu altceva, cu mult mai de preţ doreşte de la mine: zidirea unui om nou. Zidirea este grea, dar cu un asemenea Meşter,  care se îngrijeşte de cel mai mic detaliu al zidirii, nu se poate să nu ducem la bun sfârşit lucrul început. Dar trebuie numaidecât să urmăm planurile şi schiţele făcute de dinainte de Meşter. Nădăjduiesc, cu mila lui Dumnezeu, să duc la bun sfârşit lucrul început. Şi cel văzut, care este mănăstirea, dar mai cu seamă cel nevăzut, care este desăvârşirea sufletului.