Revista:

Aerul de 400 de ani

id104_1.jpg.jpg

Dintre preţioasele obiecte de patrimoniu ce alcătuiesc tezaurul istoric al Mânăstirii Secu, la loc de cinste se află Aerul sau Sfântul Epitaf ce îţi absoarbe privirea îndată ce păşeşti în sala mare a Colecţiei de Obiecte Bisericeşti din cadrul mănăstirii mai sus amintite. El tronează maiestuos peretele vestic al sălii şi nu este trecut cu vederea de nici un grup de pelerini, care rămân, minute bune, să admire această sacră minunăţie…

 

Nu puteam să trec nepăsător peste această piesă nu numai pentru măiestria lucrului, ci mai ales că anul acesta împlineşte 400 de ani de existenţă. El concurează falnic chiar şi cu zidurile mănăstirii, ce datorită vitregiilor vremii şi a neobositei clepsidre ce s‑a scurs prăfuind timpul, au mai fost restaurate, însă această piesă păstrându‑se intactă nu a avut nevoie de restaurare. E drept că timpurile au fost mai blânde, în tainiţele mănăstirii ce au adăpostit‑o în clipele tulburi.
Acest Epitaf este lucrat la Constantinopol de o monahie, pe nume Filoteia şi dăruit mănăstirii de către ctitori, boierul Nestor Ureche şi soţia sa Mitrofana, în anul 1608. L‑a el s‑a lucrat timp de 6 ani… Pe fondul roşu al catifelei are reprezentată, în fir de aur şi argint, Plângerea lui Iisus (Punerea în mormânt a Domnului). Aureolele sfinţilor sunt încrustate cu perle autentice, iar aureola Mântuitorului are 3 rubine în 3 casetuţe de aur, frumos decorate. Scena este încadrată de o inscripţie în limba slavonă:
„Acest aer, închipuirea Dumnezeescului Trup al Domnului nostru Iisus Hristos, s‑au făcut de robul lui Dumnezeu Nestor Ureche mare vornic al Ţării de Jos şi Cneghina lui, Mitrofana, şi l‑au dăruit Dumnezeescului locaş din nou ziditei sale mănăstiri ce se numeşte Secul, unde este hramul „Tăerea cinstitului cap a Sfântului Slăvitului Prooroc şi Botezătorul Domnului Ioan“, pentru mântuirea sufletelor sale, a părinţilor şi a fiilor lor, în zilele binecredinciosului şi de Hristos iubitorului nostru Simioan Moghilă voevod, domnitoriu pământului Moldovei.
Anul de la Adam 7116, iară de la Hristos 1608.“
Întreaga broderie este mărginită de o fâşie de mătase verde cu ciucuri de cu­loare roşie. Pe această broderie, în partea de jos, mai există o inscripţie scrisă în limba greacă:
„Acest sfânt epitaf s‑a făcut cu cheltuiala preacinstitului boier dumnealui Nestor Ureche, marele vornic a toată Moldova, şi a soţiei lui, Mitrofana, şi s‑a în­chinat la Sfânta mănăstire ce se zice Secul, cu sârguinţă şi îngrijire, prin mâinile Filoteii monahiei, la Constantinopol, în anul de la Hristos 1608, indicţia întâiu. Costo… romi chirigi Ianachi“.
Acest epitaf face parte din epoca de aur a broderiei care îi dă o valoare inestimabilă. Chipurile sunt brodate în fir de argint şi reprezintă cu multă fineţe artistică tristeţea, suferinţa şi durerea personajelor. Dacă în secolele XVI‑XVII, epitafurile erau în întregime brodate, în secolele XVIII‑XIX, deja chipurile apar pictate pe piele de căprioară şi apoi aplicate pe broderie. Din secolul XX şi până în zilele noastre deja tradiţia se pierde în totalitate, epitafurile fiind în întregime pictate. Astăzi, privim cu regret la ceea ce lăsăm nepăsători să se ofilească în istorie, îngropându‑se şi umbrindu‑se de tehnologiile ultimelor cerinţe ce spală mâini iscusite. Unele ateliere bisericeşti din mănăstiri reîntorc filele tradiţiei, aducând din nou la lumină frumuseţea şi trăinicia broderiilor cusute cu fir de migală şi mult suflet, însufleţind noi  catifele ce vor îndemna suflete calde să nu‑şi uite datina.
Câtă pioşenie şi dăruire ascund aceste ţesături, câtă răbdare şi iscusinţă aduc de peste veacuri şi câte mărturii sfinte vor duce mai departe, numai ele ştiu! E drept că şi Dumnezeu a picurat mult har şi dar peste mâinile şi în inima smeritei maici ce a lucrat firele îngrijite. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu a fost mare, ca şi inimile ctitorilor, ce au lăsat peste paginile prăfuite de istorie pecetea credinţei lor.