Revista:

Cuvant la sarbatoarea Sfintilor Imparati Constantin si Elena

id102_1.jpg.jpg

MOTO: Zis‑a Domnul către iudeii care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenicii Mei şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi„.

 

În ziua de pomenire şi de sărbătorire a Sfântului Împărat Constantin şi a maicii sale Elena, cuvântul pe care îl so­cotesc cel mai potrivit pentru această prăznuire, având în vedere că de numele Sfântului Constantin se leagă libertatea creştinilor, cred că este cuvântul acesta pe care l‑am pus în fruntea cuvântării mele, şi anume: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenicii Mei şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi„. Este vorba de libertatea morală. Este vorba de libertatea pe care o poate avea cineva când nu mai este rob păcatului. Înţelegem aceasta şi din faptul că, auzind cuvintele Mântuitorului, cei care au fost atunci de faţă au zis: „Noi suntem fiii lui Avraam şi niciodată nu am fost cuiva robi. Cum zici Tu că: Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi?“ Şi a zis Domnul Hristos: „Cel ce săvârşeşte păcatul rob este păcatului“. Aşa că libertatea adevărată nu este numai libertatea pe care o are omul atunci când poate să se manifeste aşa cum îşi doreşte, ci libertatea adevărată o are acela care nu mai păcătuieşte. Există această posibilitate pentru că Sfântul Evanghelist Ioan, în Epistola I Sobornicească, spune că „Cel născut din Dumnezeu nu mai păcătuieşte“, nu mai face păcate. Când ajunge cineva la această libertate, ajunge la libertatea adevărată şi cine ajunge la libertatea adevărată este cu adevărat liber. E bine să ne gândim la aceasta mai ales atunci când pomenim pe Sfântul Constantin care a dat libertate creştinismului. Fără îndoială că era necesară şi această libertate şi e bine că s‑a ajuns la libertatea creştinilor, libertate de manifestare. Să nu uităm niciodată că nu asta este adevărata libertate, deşi şi asta poate fi numită libertate, dar în sens social. Adevărata libertate este atunci când nu mai poţi face rău din pricina bunătăţii pe care o porţi în suflet. În Pateric se spune despre un părinte, că din multa bunătate nu mai ştia ce e răutatea. Nu numai că nu mai făcea ceva rău, dar chiar nu mai putea presupune răutate la cei din jurul său, nu îşi mai închipuia posibilitatea ca cineva să fie rău. Aşadar cel dintâi gând pe care trebuie să‑l avem în legătură cu libertatea creştinismului este nu atât acela să fim recunoscători celui ce a dat libertate, ci să fim străduitori ca noi înşine să fim liberi.

Cruce şi libertate

Sfântul Constantin se ştie că a văzut o cruce pe cer şi pe această cruce era scris: „În acest semn vei învinge“. Libertatea se câştigă cu strădanie. Creştinismul este cu cruce. Oamenii se întreabă ce este crucea pe care zice Domnul Hristos că trebuie să o purtăm fiecare dintre noi. De obicei, când e vorba de cruce ne gândim la suferinţă, pentru că pe cruce erau răstigniţi vinovaţii cei mari. Aşa că, până la urmă libertatea trebuie să vină cu cruce şi atunci înseamnă că crucea nu este numai partea de suferinţă pe care o poate avea cineva şi care nu e absolut neceară, ci crucea este strădania de a se depăşi pe sine. „Să te depăşeşti şi să te dăruieşti“, mi‑a spus mie cândva duhovnicul de odinioară, părintele Serafim Popescu. Să te depăşeşti. Adică să nu fi mulţumit cu ceea ce ai realizat, să doreşti mai mult, să cauţi să alergi înaintea ta ca să fii cu adevărat liber şi ca să te realizezi prin strădania de a deveni ceea ce ştii că doreşte Dumnezeu să fie fiecare dintre noi. „În acest semn vei învinge„. Într‑adevăr, crucea este semnul biruinţei. Noi, de obicei, ne gândim la cruce ca la semnul suferinţei. Şi este şi semnul suferinţei, este semnul suferinţei din iubire, semnul suferinţei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pătimirile Domnului Hristos sunt cuprinse simbolic în cruce. Când privim crucea privim şi suferinţa Mântuitorului. Mântuitorul a vrut să sufere pentru mântuirea noastră din iubirea pe care o avea către Tatăl, care L‑a trimis, şi din iubirea pe care o are pentru oamenii care trăiesc în această lume, buni şi răi deopotrivă. Spunea părintele Arsenie Boca: „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos e mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu“. Nu poate să iubească un sfânt atât de mult pe Dumnezeu cât îl iubeşte Dumnezeu pe fiecare păcătos pe care îl vrea mântuit, şi de aceea a trimis pe Fiul Său în lume „ca oricine care crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“.
Suferinţa este doar o parte a crucii. Crucea este şi semnul biruinţei. „Iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea“, spunem noi într‑o alcătuire de la sfintele slujbe. Aşadar, crucea este deopotrivă semn al iubirii lui Dumnezeu faţă de om, de aceea se şi spune, pe bună dreptate, că crucea este Faţa lui Dumnezeu îndreptată spre oameni. Prea puţin ne gândim noi la aceasta, deşi în principal ar trebui să ne gândim că în cruce se arată iubirea lui Dumnezeu, iubirea care mântuieşte, iubirea care ridică, iubirea care înalţă, iubirea care sfinţeşte, iubirea care se revarsă, iubirea care ne învăluie din partea lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, iubirea noastră faţă de Dumnezeu pentru că la iubire nu există un alt răspuns decât răspunsul prin iubire!

Bucuria Sfintei Elena

Sfântul Constantin a rânduit, la dorinţa mamei sale, să fie căutată şi crucea pe care S‑a răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Şi au găsit‑o pe înălţimea Golgotei şi s‑au bucurat şi Sfânta Elena, mama lui, când s‑a găsit această cruce, şi credincioşii din vremea aceea. Sfânta noastră Biserică, socotind bucuria Sfintei Elena, pomeneşte această bucurie pentru cei ce se căsătoresc, la slujba cununiei, când spune: „Dă‑le lor, Doamne, bucuria pe care a avut‑o Sfânta Elena când a găsit cinstita cruce“. Iarăşi cruce, iarăşi bucurie, iarăşi iubire, iarăşi mântuire, aşadar, cruce şi mântuire, mântuire şi cruce, mântuire cu cruce, biruinţă prin cruce, biruinţă asupra răului prin cruce, biruinţă asupra diavolului pentru că zicem la sfintele slujbe şi mai ales la Sfântul Maslu: „Doamne, armă asupra diavolului crucea Ta ai dat nouă/ Că se îngrozeşte şi se cutremură nesuferind a căuta spre puterea ei/ Că pe morţi ai sculat şi moartea ai surpat/ Pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi învierii“.
La toate acestea ne este gândul în ziua de pomenire a Sfântului Constantin care a dat libertate creştinismului. La toate acestea ne gândim când pomenim pe Sfânta Elena care a avut bucuria de a găsi cinstita Cruce. Deci, mântuire, sărbătorire, cruce, sărbătorire, mântuire, iată nişte gânduri pe care trebuie să le avem la această sărbătoare sfântă şi binecuvântată de Dumnezeu, sfântă şi pentru noi şi binecuvântată de Dumnezeu şi pentru noi.  Monahul poartă pe spate paramanul, de fapt duce crucea în spate. E un simbol! În orice caz, ceea ce ne interesează pe noi este faptul de a purta crucea sufletului, crucea vieţii, de a primi partea de suferinţă care ne este rânduită şi în special strădania de a ne depăşi pe noi înşine şi de a ne dărui prin iubire având credinţa lucrătoare în iubire. Pentru că zice Sfântul Apostol Pavel şi scrie în Epistola către galateni că „În Iisus Hristos nici tăierea împrejur nu preţuieşte nimic, nici netăierea împrejur, ci credinţa lucrătoare în iubire“ şi precizează în Epistola I către Corinteni: „De aş avea credinţă atât de multă încât să mut şi munţii, dacă nu am dragoste, nimic nu sunt“. Deci n‑am nici o valoare. Să ne gândim la toate acestea şi să ne străduim să ne purtăm partea de suferinţă dacă avem şi suferinţă, să ne străduim să ne luăm crucea în fiecare zi după cuvântul Domnului Hristos care zice: „Cel ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine, să‑şi ia crucea în fiecare zi şi să‑Mi urmeze Mie“. Cât priveşte slujba pe care a alcătuit‑o Biserica pentru ziua de pomenire şi de sărbătorire a Sfinţilor Con­stantin şi Elena o împlinim în biserică după rânduială şi avem încredinţarea că prin ea putem să aducem şi mulţumirea cuvenită Sfinţilor Constantin şi Elena. Doresc din toată inima ca toţi să avem în vedere iubirea lui Dumnezeu arătată în cruce, să nu uităm niciodată că şi noi învingem prin cruce, să ne străduim să realizăm şi noi din partea noastră iubirea cu care trebuie să răspundem iubirii lui Dumnezeu şi să ne rugăm Sfinţilor Constantin şi Elena să ne fie ajutători întru a ne depăşi pe noi înşine şi a avea întotdeauna acea bucurie pe care a avut‑o Sfânta Elena când a găsit cinstita Cruce. Amin.