Revista:

Încercarile şi bucuriile unui tânar staret

id103_1.jpg.jpg

A scrie despre acest lucru delicat mă pune în postura de a merge în vârful picioarelor pe tăişul unei săbii prea ascuţite pentru priceperea condeiului meu. Însă înţeleg că ne cereţi să tri­mitem pentru paginile acestei reviste gândurile care ne frământă şi situaţiile prin care trecem, fără a avea de la noi pretenţia unor eseuri academice, ci eventual pertinente, prin care să ne putem face cât de cât înţeleasă această lume a noastră, cu ale ei bune şi rele, dând la o parte paravanul „infailibilităţii“ oferit de haina noastră sfinţită de înaintaşii noştri întru nevoinţe.

 

Monahismul din ziua de astăzi com­portă în sine câteva lucruri diferite faţă de cel anterior, contemporan marilor nevoitori. Sigur că fondul monahismului rămâne acelaşi, anume cel sintetizat în cele trei sfaturi evanghelice: sărăcia, castitatea şi ascultarea. Pe acestea călugărul, de bună voie, le transformă în obligaţii spirituale, ştiind că ele sunt cele trei izvoare duhovniceşti pe cursul cărora omul ajunge cel mai repede în marea Îm­părăţie a Cerurilor. Delta formată de aceste trei braţe o reprezintă viaţa de zi cu zi, cu înălţările, căderile, mâhnirile, bucuriile, încercările şi reuşitele duhovniceşti ale atleţilor lui Hristos – călugării. Monahismul reprezintă o castă aparte a societăţii, riguros organizată, având ca osatură marea taină a ascultării de ierarhi şi frăţimea cea întru Hristos. Ascultarea de bună voie făcută într‑un duh sănătos, de către şi către oameni integri spiritual, canonic şi psihic, asigură în viaţa călugărească armonia unui stup de albine care oferă Bisericii lui Hristos mierea şi nectarul duhovnicesc. Aşa după cum este şi în Îm­părăţia Cerurilor, în obştile monahale există o ierarhizare ce trebuie strict respectată, în duh de dragoste frăţească şi cuminţenie duhovnicească. Anarhia ori ambiţiile personale trebuie să fie elemente străine de duhul monastic. După cum am scris mai sus, viaţa monastică din ziua de astăzi, are câteva particularităţi, cauzate atât de elementul social, cât şi de mentalitatea caracteristică lumii contemporane. Ideal ar fi ca monahismul să fie detaşat total de provocările cauzate de ea, însă, citându‑l pe marele părinte Paisie Aghioritul, şi noi slujitorii Bisericii venim tot din această lume şi deci târâm după noi din neputinţele ei, aşa cum întreaga omenire târăşte după ea păcatul strămoşesc. De ar fi după dreptate, nu s‑ar mai mântui nimeni, însă slava bunului Dumnezeu… dreptatea Lui stă în milostivirea Lui. Şi… ceea ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu (Luca. cap.18). Asta ne dă speranţe şi nouă, călugărilor acestui veac, şi mai ales stareţilor care vom da seama pentru orice suflet care ne‑a fost încredinţat.
Aşadar, intrând în tema acestui articol, o problemă a monahismului con­­temporan este de multe ori vârsta tânără a stareţilor. Cu ce probleme se confruntă un stareţ tânăr? Cu foarte multe… Are şi bucurii din această ascultare? Are. Care sunt încercările sau bucuriile unui stareţ tânăr? Mărturisesc că îmi este greu să găsesc cuvintele potrivite, întrucât prin ceea ce voi scrie, voi prinde în această ecuaţie cu multe necunoscute şi pe preacinstiţii fraţi de nevoinţă ce au primit pe umerii lor o aşa grea sarcină duhovnicească încă din tinereţe. Dintru început să precizăm că denumirea de stareţ contravine conceptului de tinereţe, întrucât „stareţ“ înseamnă „bătrân“ în limba slavonă. Dar se ştie de la „Înţelepciunea lui Solomon“ că „bătrâneţea nu se numără cu numărul anilor, ci cu măsura înţelepciunii“. De aceea şi Apostolul Pavel îl îndeamnă pe Timotei în epistola I‑a către acesta (cap. 4), ca nimeni să nu dispreţuiască tinereţile lui, ci tuturor să se facă pildă de vieţuire întru Hristos. Este foarte adevărat că un stareţ tânăr se poate impune mai greu prin autoritatea sa duhovnicească în faţa unei obşti. Însă după cum şi legiunile de armate sau diferite instituţii sunt conduse nu neapărat de cei mai vârstnici, acelaşi lucru se întâmplă şi în mănăstiri, în privinţa asta.

…staretului tânar, tineretea îi poate întinde numeroase curse şi daca nu se va pazi cu tot dinadinsul, şi nu va cerceta des pe duhovnicul sau, poate sa aiba caderi…

Mai ales în ziua de astăzi, stareţii trebuie să fie şi buni manageri, firi întreprinzătoare şi cât mai ancoraţi în cotidian. De altfel, majoritatea acţiunilor de amplă gospodărire în mănăstiri sunt condiţionate de o serie de intervenţii pe la diferite ministere sau alte instituţii. Dat fiind şi faptul că se impune la ora actuală necesitatea unui dialog interconfesional, trebuie ca persoana ce vorbeşte în numele Ortodoxiei, să impresioneze plăcut şi să convingă prin cunoştinţele sale dogmatice vii, expuse cu dreaptă socoteală, prin cunoaşterea uneia sau mai multor limbi străine, prin statura sa duhovnicească etc. Călugărul sau stareţul tânăr sunt dovada cea mai bună că bucuria duhovnicească este mai presus de plăcerile trecătoare. Un stareţ tănăr se confruntă cu destule greutăţi atunci când trebuie să împace anumite conflicte dintre două generaţii ale vieţuitorilor din obştea sa. Atunci sufletul lui este şi de părinte şi de fiu şi de persoană autoritară dar şi ca cel ce se face toate tuturor… Un stareţ tânăr nu trebuie să se lase prins de mirajul oportunităţilor care vin din partea oamenilor puternici ai zilei. Pe aceştia să îi respecte, să îi ajute să se mântuiască, să stea eventual la masă cu ei fără să se îmbuibe de mâncare sau băutură şi să nu se sfiască a le arăta calea mântuirii. De obicei, un stareţ tânăr trezeşte ori admiraţie, ori o atitudine rezervată. Pe amândouă trebuie să aibă înţelepciunea să le depăşească şi să înţeleagă că menirea lui este de a face ascultare de mai marele lui pe plan local, care este doar ierarhul locului. Pe ceilalţi îi slujeşte cu dragoste, iar pentru obştea care i‑a fost încredinţată îşi jertfeşte sinele, căci ea este cea care va da mărturie înaintea lui Dumnezeu despre vrednicia lui, ca unii ce sunt pecetea lui întru Hristos. O altă problemă a stareţilor tineri este contactul cu lumea laică, care de obicei caută un răspuns sau o rezolvare pentru problemele ei. În această situaţie, stareţului tânăr, tinereţea îi poate întinde numeroase curse şi dacă nu se va păzi cu tot dinadinsul, şi nu va cerceta des pe duhovnicul său, poate să aibă căderi din care se va reabilita cu greu. Ispita vinului şi a femeii a fost un laitmotiv de atenţionare de‑a lungul timpului, din partea celor bătrâni pentru cei tineri în viaţa monahală…

Am gasit scris la Sfintii Parinti filocalici un lucru foarte frumos, pe care îl aduc înaintea fratiilor voastre din memorie, care spune aşa: daca nu ar exista ucenici buni, nu ar fi nici stareti sau duhovnici vestiti

Se întâmplă destul de des, chiar şi când stareţul nu este tânăr, ca autoritatea spirituală să fie încredinţată unui părinte duhovnicesc care are grijă, din ascultare faţă de stareţ şi din dragoste de semeni, ca obştea să fie călăuzită corect pe calea mântuirii. Stareţul are la rândul lui o serie de încercări, mai ales dacă este tânăr. Şi se zice că dacă un singur ucenic se duce în muncile iadului din negrija lui, atunci şi de ar fi mântuit o mie înaintea lui sau după, tot se duce în iad după fiul său duhovnicesc pierdut din neluarea lui aminte. Chiar dacă stareţul are un control de ansamblu în obşte, ajutat fiind de cei cu diferite ascultări (iconom, eclesiarh, duhovnic), totuşi, greutatea responsabilităţii, a călăuzirii de orice fel şi a organizării, apasă pe umerii lui şi cu adevarat că nu e lucru uşor… De aceea rog cu dragostea cea întru Hristos, pe toţi cei care sunt în ascultări în sfintele mănăstiri să se oprească un pic şi să mediteze la bucuria care şi‑o aduce lui, stareţului şi lui Dumnezeu, un ucenic ascultător, care şi‑a înţeles menirea de monah. Am găsit scris la Sfinţii Părinţi filocalici un lucru foarte frumos, pe care îl aduc înaintea frăţiilor voastre din memorie şi care spune aşa: dacă nu ar exista ucenici buni, nu ar fi nici stareţi sau duhovnici vestiţi. Acesta este sensul, pentru că de multe ori un stareţ, mai ales dacă este tânăr, se bucură şi se zideşte sufleteşte când îi cercetează pe ucenici la scaunul de spovedanie şi află felul frumos în care se ostenesc aceia. Eu am întâlnit des lucrul acesta şi cred că şi voi, iubiti fraţi întru nevoinţă…
În încheiere, e neapărat nevoie să precizez faptul că nu există un stareţ tânăr şi cât de cât priceput dacă nu există şi un ierarh înţelept care să îi ofere un suport pedagogic adecvat. De asemeni un rol foarte important îl are şi mentorul său din perioada de noviciat şi formare monastică, precum şi părinţii nevoitori pe care i‑a întâlnit în timpul vieţuirii sale călugăreşti.