Revista:

Revolutia spirituala a Ortodoxiei

id107_1.jpg.jpg

Ţurcanu s-a scăpat faţă de mine cu un cuvînt: „Nu mă interesează credinţa ta în Dumnezeu, poţi să ţi-o păstrezi, mă interesează să te murdăreşti, să te compromiţi“.

 

Cu ceva vreme în urmă revista noastră a dedicat un număr părintelui Roman Braga, care se nevoieşte acum departe de ţară, în Statele Unite ale Americii. Spaţiul nu a permis atunci publicarea întregului dialog pe care sfinţia sa l-a purtat cu noi, în cadrul unei vizite în patrie. E locul aici să reînnodăm cuvântul părintelui, convinşi că ceea ce el ne învaţă nu ţine de un loc sau de un timp anume, deşi se referă destul de des la rezistenţa Bisericii în faţa comunismului. Ceea ce rămâne după ce îl asculţi nu e ideea unei conştiinţe care se luptă doar pentru a apăra credinţa. Părintele Roman Braga ne invită cu un pas mai departe, spre desăvârşirea ei…

 

– Cum vedeţi acum poporul român? Parcă a fost o ruptură faţă de perioada comunistă.
– Dumneata îmi pui o întrebare foarte importantă de care am să mă ocup mai mult. Este o mare spărtură mai ales în cultura românească. Nu mai vorbesc, în duhovnicie. În timpul comunismului să ştiţi că am avut duhovnici mari în România. Desigur, nu băteau toba. Şi nici nu trebuie să ieşi pe stradă să spui: „Nu ştii că eu sunt sfânt?“. Nici Maica Domnului n-a ieşit pe stradă să spună: „Nu ştii că băiatul meu e Dumnezeu?“ Lucrurile astea-s foarte, foarte intime.
Comunismul a făcut o spărtură mare, nu numai că a întrerupt evoluţia culturală a poporului român, care după părerea mea nu se va împlini dacă nu se va întoarce înapoi la veriga ruptă în 1938-39, dinainte de război. Comunismul a făcut mai ales o spărtură în caracterul poporului român. Ceea ce urmărea comunismul – eu ştiu din închisoare – era schimbarea personalităţii omului. Asta a fost Piteştiul, eu am trecut prin Piteşti, cu părintele Calciu. Ce s-a întâmplat acolo… Ei au vrut să aplice după legile materialiste pedagogia lui Macarenko, care era şi ea bazată pe reflexul condiţionat al lui Pavlov. Au dorit să schimbe personalitatea noastră, a tinerilor, pentru că eram tineri în Piteşti. Pe bătrâni îi lăsau să moară, că ştiau că mor în închisori. Pe copii, la închisoarea Târgşor şi în Mislea, la închisoa­rea de fete, le dăduseră cărţi comuniste, ziare să-i educe, să-i „redea“ societăţii. Dar nu ştiau ce să facă cu clasa de mijloc. Noi, ­atunci, eram licenţiaţi, tineri licenţiaţi. Cu studenţii din universitate trebuia făcut ceva. Şi atunci au aplicat nişte lu­cruri care s-au aplicat în Rusia, Soljeniţîn a încercat să spună ceva în Gulagul lui. Deci ei căutau să distrugă personalitatea omului, personalitatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, şi să creeze în „naivitatea“ lor o personalitate comunistă. Aceasta nu este posibil… omul are ceva înăuntru care nu se poate controla şi acela este chipul lui Dumnezeu în om. A fost un fiasco pentru ei Piteştiul. Deşi a lăsat 40 de morţi. Ei n-au vrut să omoare. Acestea au fost socotite tributuri pentru ei. Ei au vrut să ne ţină la limita dintre normal şi anormal. Şi nu se poate rezista aici. Să nu condamnaţi pe nimeni din cei care au fost, nici pe părintele Calciu că s-a scris împotrivă… Omul rezistă până la o limită, unii mai sus, alţii mai jos, dar omul este limitat. În Piteşti s-au întâmplat lucruri de ordine abisală în om, pentru că omul nu este numai ceea ce vedem noi, că discutăm logic acuma nişte lucruri; există un abis în noi în care sunt şi lucrurile sfinte şi lucrurile drăceşti. Şi ei ştiau lucrul acesta. Era un mare psiholog acolo, unul Marina, care înainte de a începe perioada din Piteşti i-a adus pe toţi studenţii, ca la un fel de mărturisire. Se uita la tine, te întreba dacă tata fumează, făcea trei puncte pe hârtie şi te trimitea în celulă. Erau foarte cunoscători în ale psihologiei, dar nu în a celei bune, sigur. Pentru că ei experimentaseră subconştientul ăsta din om. În Piteşti s-a întâmplat că sfinţii au devenit criminali şi criminalii au devenit sfinţi. În Piteşti au căzut întâi cei care se băteau cu pumnul în piept şi spuneau că sunt eroi şi s-au realizat oamenii simpli care erau smeriţi. De aceea spun că este ceva în noi care a făcut Piteştiul să  fie un fiasco, n-a dat rezultatele pe care ei le aşteptau. Sigur că s-a întrerupt când cineva a evadat şi s-a auzit la BBC ce se întâmpla acolo, şi atunci au sacrificat pe toţi care au ştiut până la colonelul Zeller, care a fost directorul penitenciarului; toţi au fost executaţi. Până şi doctorul, care era şi doctorul oraşului şi doctorul închisorii, primul gardian, directorul închisorii, toţi. Şi echipa lui Ţurcanu, care a fost pregătită  în mod special undeva, a dispărut. Piteştiul s-a bazat pe psihologia compromisului care lucrează în societate, într-un fel oarecare. Cel care se compromite nu se simte bine singur şi atunci caută şi pe alţii să-i tragă în situaţia lui. Şi unde am aflat asta? Dumnezeu mi-a descoperit. Când Ţurcanu ne chinuia, chinurile nu erau atât fizice, cum am spus, erau chinuri care te ţineau la limita dintre nebunie şi normal. Şi acolo contribuiau injecţiile care ţi le dădeau, era mâncarea, ce puneau ei în mâncare, alcaloizi şi tot felul de lucruri de acestea. Ţurcanu s-a scăpat faţă de mine cu un cuvînt: „Nu mă interesează credinţa ta în Dumnezeu, poţi să ţi-o păstrezi, mă interesează să te murdăreşti, să te compromiţi“. Şi asta a lucrat. Ei au omorât acolo oameni pentru ca să compromită. Dar, pe de altă parte, nu au avut dreptul să facă lucrul acesta, de aceea au şi fost executaţi. Pentru că diavolul nu vrea să umple Cerul cu martiri, diavolul vrea ca să te compromiţi. Chiar dacă mori, după aceea te duci în iad, asta este, dar nu… nu martirajul.

Democratie şi libertinaj

– Acum e plin Bucureştiul de reviste pornografice. E oare un rezultat indirect al celor cincizeci de ani de comunism? Omul a fost puţin năuc în ’90. Şi atunci a luat ce a văzut mai ţipător, mai atrăgător din Occident.
– Este, dar datoria dumneavoastră ca teologi şi tineri care studiaţi în şcolile teo­logice este ca să amintiţi lucrul acesta. Adică cum, dacă au trecut cincizeci de ani de comunism peste noi, nu mai există puterea de schimbare a omului? Noi credem că omul este icoana lui Dumnezeu. Porniţi în lucrul dumneavoastră cu tineretul de la ceea ce e bun. Chiar şi ăştia cu new-age-ismul caută ceva, dar caută într-o direcţie greşită. Ştii că dacă scopul dumitale este la stânga şi dumneata mergi la dreapta tot te depărtezi. Ei caută într-o direcţie greşită aşa cum Magdalena cu dragostea ei lumească Îl iubea pe Dumnezeu, dar Îl iubea… căuta iubirea. Şi când a găsit iubirea cea adevărată, sigur că a lăsat‑o pe cea „falsă“. Tineretul de care vorbiţi dumneavoastră acuma se înşeală, dar nu-l lăsaţi, că ei sunt nevinovaţi. În definitiv nu ei au inventat drogurile şi sexualismul şi casele de prostituţie. Casele de prostituţie le votează Constituţia română, în Parlament, nu tineretul. Homosexualitatea a legalizat-o tot Constituţia, nu tineretul. Dumneavoastră, care o să fiţi părinţii spirituali de mâine ai ţării româneşti, trebuie să vă ocupaţi de ei, şi să vă duceţi la ceea ce au ei bun. Au o sensibilitate. Lor li se pare că trebuie să trăiască după o anumită falsă logică, dumneavoastră aveţi puterea aceasta pentru că nu vă duceţi la ei cu nişte metode de pedagogie umană, vă duceţi cu harul Duhului Sfânt. Când te apropii ca preot de un om nu te duci la el ca să-l convingi cum îl convinge un civil pe altul. Te duci acolo cu credinţa şi harul pe care ţi l-a dat Dumnezeu şi nu se poate să nu lucreze. Noi aşteptăm schimbarea mentalităţii, nu în 24 de ore, într-o generaţie-două. Dar în istorie nimic nu este prea lung.
– Părinte, aţi spus că, totuşi, ceva s-a stricat în spiritul poporului român în aceşti cincizeci de ani de comunism. Ce anume credeţi că s-a stricat şi ce ar trebui făcut ca să se zidească ceea ce s-a stricat?
– Ceea ce s-a dărâmat în sufletul poporului român este, ca să spun aşa, caracterul. Şi s-a schimbat şi mentalitatea. Fiecare are într-însul pe Dumnezeu dar s-a schimbat comportamentul, felul de a gândi. A intrat aşa, un călugăr, după Paşti şi a spus în Parlament: „Hristos a înviat, fraţilor!“. N-a răspuns nimeni. Noi citim în America presa din România, regulat. Şi atunci m-am gândit, domnule, că ceva s-a dărâmat în sufletul neamului ăstuia. Adică nu s‑a găsit unul acolo să spună „Adevărat a înviat, părinte!“. Dar astea revin, să ştiţi. O generaţie moare, alta vine. Aşa cum dumneavoastră, generaţia tânără, aţi făcut revoluţia, iar părinţii dumneavoastră au introdus comunismul. Ceva a fost în sufletul vostru ca să spuneţi pe stradă „Murim, dar vrem să fim liberi“. Aţi înţeles adevărata libertate, că nu este fizică. Şi să cântaţi pe stradă „Cu noi este Dumnezeu“. Eu am scris un articol atunci pe care l-au publicat revistele bisericeşti pe-aici pentru că m-a rugat episcopul. „Ce se întâmplă în România?“ … el născut în America. „Cum, tineretul ăsta moare? Pentru că ăsta a fost născut sub comunism, educat în educaţie marxistă“. Şi atunci am scris „Revoluţia spirituală“, un articol intitulat aşa. Că este o revoluţie spirituală, fie că voi realizaţi lucrul ăsta sau nu. Asta n‑are nici o importanţă. Dumnezeul din om vorbeşte oricum. Tot aşa va fi şi cu schimbarea mentalităţii comuniste care încă mai e pe ici pe colo. Este în noi ceva care nu se poate omorî. Aşa cum a fost în noi de la Piteşti ceva care ne-a salvat. Ne‑a salvat existenţa noastră ca persoană, ca chip al lui Dumnezeu. Nu disperaţi! Deja aveţi o societate de tineri creştini care lucrează foarte frumos, după părerea mea. Vă urmăresc de acolo, din America. Am şi eu o cutie de-asta, un computer care mă ajută să citesc presa română şi sigur că îmi trebuie pentru lucrurile mele personale. Îmi place cum lucraţi, dar să nu vă lăudaţi, să fiţi destul de smeriţi. Pen­tru că lupta noastră, cum spunea Sfântul Pavel, este cu puterile întunericului, este cu duşmanul nostru care este diavolul. Diavolul lucrează în multe feluri, diavolul nu are coarne şi coadă în epoca noastră, este un domn foarte elegant şi parfumat şi după nivelul nostru de pregătire şi după nivelul societăţii în care trăim. El lucrează… La un preot vine cu lucruri eretice, cu un teolog lucrează într-un fel, cu tineretul în alt fel. Deci, dumneavoastră să recomandaţi cu toată dragostea să nu citească tineretul pornografii că nu are nimic de găsit într-însele. Cât se poate să le treziţi interesul pentru lucruri eterne, care rămân. Nici pentru bani prea mulţi. Banii se duc, îi pierzi, îi câştigi, iarăşi îi pierzi, iar îi câştigi. Să nu fiţi geloşi pe tineretul american că are maşini frumoa­se, haine frumoase… Nu, maşinile ruginesc, hainele se rup, îmbătrânesc. Dar dum­nea­voastră aveţi ceva în România care ar trebui să fie în toată lumea. Îl aveţi pe Dumnezeu. Am fost făcuţi creştini de Sfântul Apostol Andrei şi de urmaşii lor şi avem chiar un pre-creştinism spiritual în istoria poporului nostru. Cea mai mare taină în istorie este că nu ştie nimeni când ne-am creştinat. Acesta este un lucru pe care noi nu trebuie să-l pierdem!