Revista:

Tacerea cea graitoare a pustniciei

id111_1.jpg.jpg

Când ştii să taci, ştii să asculţi. Când ştii să asculţi, ştii să te supui. Când ştii să te supui, ştii să faci ascultare. Iar cel care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl împlineşte, mare se va chema în Împărăţia Cerurilor.

 

Sfântul Munte se numeşte sfânt din mai multe motive. Unul dintre ele ar fi acela că aici locuiesc oameni sfinţi care sfinţesc locul în care stau. Un altul ar fi că aici au locuit foarte mulţi oameni sfinţi, care au dus la sfinţirea locului în care s‑au nevoit şi care au atras alţi oameni la sfinţenie prin chemarea tainică a lui Dumnezeu. Dar şi liniştea muntelui te cheamă să dai slavă lui Dumnezeu şi să te desăvârşeşti în sfinţenie. 

 

Un lucru paradoxal în acest sfânt mun­te este că aici se vorbeşte puţin şi se învaţă mult. Se tace aproape tot timpul, însă se învaţă aproape întotdeauna. Se vorbeşte prin rugăciune cu Dumnezeu, iar cu ceilalţi doar cele strict necesare. Însă, doar această tăcere te învaţă să cinsteşti mai mult cele nevăzute decât cele văzute.
Acum de curând m‑a întrebat un pă­rin­te de mir: „de ce nu vorbesc părinţii în Sfântul Munte cu cei care vin prin mănăstiri ca să le vadă şi ca să se închină, decât foarte puţin?“. I‑am răspuns în câteva cuvinte: „dar vă zic: tăcerea e ca mierea“. Când ştii să taci, ştii să asculţi. Când ştii să asculţi, ştii să te supui. Când ştii să te supui, ştii să faci ascultare. Iar cel care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl împlineşte, mare se va chema în Împărăţia Cerurilor. Bun şi binecuvântat lucru este să vorbeşti din cuvântul lui Dumnzeu, spre folosul aproapelui. Dar mai de folos este să asculţi şi să împlineşti, după cuvântul Patericului „taci tu, şi să vorbească faptele tale“.
Sfântul Efrem Sirul a trăit destui ani până să aibă acea vedenie în care i s‑a dat darul cuvântului. Din clipa ceea toată lumea a aflat de el şi până astăzi ne minunăm de puterea cuvintelor rostite de el.  Pînă la acea vedenie, necunoscut era de oameni, dar nu de Dumnezeu care ştie toate ascunzişurile inimii. Dacă vrem să fim de folos aproapelui şi nouă înşine trebuie neapărat să rodim întru ascuns şi să lăsăm la aprecierea lui Dumnezeu când şi cum să ne arătăm lumii. Hristos Dumnezeul nostru, El Însuşi a venit în lume în chip ascuns. Şi cea mai mare parte a vieţii Sale şi‑a petrecut‑o în taină, nefiind până azi cineva care să ştie cu de‑amănuntul viaţa Sa. Iar atunci când Tatăl I‑a poruncit să se arate lumii, atunci a ieşit la propovăduire. „Nu am venit în lume ca să fac voia Mea, ci voia Celui Care M‑a trimis pe Mine“. Deci dacă Domnul nostru a tăcut cea mai mare parte a vieţii Sale şi a vorbit doar atunci când Tatăl i‑a poruncit, cine suntem noi să schimbăm rânduiala? De aceea, vă rog, fraţii mei întru Hristos, nu căutaţi cuvinte frumoase şi bine aranjate, şi după ele să preţuiţi pe om. Căutaţi mai degrabă oameni plini de fapte şi de duh, chiar dacă nu ar putea deloc să vorbească. Puterea exemplului este mult mai mare decât cea a cuvântului. „Fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos“, zice Sfântul Apostol ­Pavel.
Mulţi s‑au smintit de tăcerea părinţilor din Sfântul Munte Athos. Dar spune un Sfânt Părinte din Pateric când cineva s‑a smintit de faptul că nu le‑a vorbit nimic: „dacă de tăcerea mea nu se foloseşte, nici de cuvântul meu nu se va folosi“. Părinţii vorbesc atunci când trebuie neapărat să vorbească, iar fără rost nu vorbesc deloc, păstrând cuvântul „pentru orice cuvânt deşert omul va da seama în faţa judecăţii dumnezeieşti“. Eu, deşi trăiesc departe fizic de Sfântul Munte, sufletul meu plânge şi doreşte după liniştea şi pacea de acolo şi mă rog lui Dumnezeu să‑mi facă parte în ziua Judecăţii, părţii sfinţilor ce vieţuiesc în acest binecuvântat Munte. Amin.