Revista:

Despre ascultare şi neascultare

id226_20.jpg.jpg

Fiindcă ştiut este că de mult bine se lipseşte cel ce este cinstit şi lăudat de oameni în lumea aceasta şi pentru ca să nu răpim proslăvirea lui în cer, nu’l vom numi pre bătrânul acestei istorisiri decât ca gheronda. Iară vremea petrecerii faptelor acestea a fost în iarna anului care a trecut, în preajma praznicului Sfântului Nicolae.

Şi a fost că am ajuns într‑o seară la un schit din pământul sfânt al Athosului, care, fiind primitor de străni, ne‑a odihnit pe noi (dimpreună cu mine mai erau câţiva dreptcredincioşi din părţile Banatului). Iar dacă pe înserat am mas, nici vreme de cuvânt de învăţătură n‑am avut. Şi a zis gheronda după ce m‑a binecuvântat: „Să vă odihniţi voi că sunteţi de la drum şi dimineaţă după sfânta Liturghie negreşit vom vorbi”. Iar eu m‑am îmbucurat mult în sinea mea pentru promisiunea asta, că ţineam mult la sfaturile bătrânului. Şi toţi ceilalţi dimpreună cu mine s‑au fericit de întâlnirea promisă, numai unul dintre noi – de care însă ceilalţi trebuiau să facă ascultare – n‑a voit să mai rămână dimineţa la schit, nevoindu‑se să ajungă cât mai grab­nic în parohia sa, înainte de sărbătoarea sfântului Nicolae. Şi s‑a mâhnit duhul în mine şi i‑am grăit aspru că „o ţară întreagă ar voi să‑l asculte pe gheronda, nouă ne‑a şi promis cuvânt de folos şi noi ce facem? Purcedem la drum! Unde e ascultarea noastră? Cum să plecăm fără binecuvântare?”. Însă spre folosinţa noastră cred, a învârtoşat Dumnezeu inima aceluia şi n‑a mai vrut să rămâie alte ceasuri în sfântul locaş, aşa că, făcând neascultare, am plecat cu inima îndoită către Karyes. Iar din capitala Athosului plecau două autobuze către portul Dafni: unul la ora zece dimineaţa, iar altul, o jumătate de oră mai târziu. Şi a zis careva dintre noi că vom pleca doar cu al doilea, ca să mai fie timp de cumpărat rucodelii şi alte kombustini pentru cei de acasă.
Ce s‑a întâmplat însă la schit în acest timp? Gheronda a venit după Liturghie, pe la ora şapte, la arhondaric şi a întrebat „unde e fratele George?” Şi i s‑a răspuns lui că am plecat.
Estimp noi am ajuns în port. Degea­ba însă, pentru că vaporul care a intrat în Athos ‑ văzând căpitanul că se iţeşte furtună ‑ nu şi‑a mai făcut cursa obişnuită şi s‑a întors în Ouranopoli, luând cu el doar pelerinii ce coborâseră cu primul autobuz! Voia Domnului! Şi văzând eu toate acestea şi luând seamă la neascultarea mea, am zis către ceilalţi: „Faceţi voi ce vreţi, dar eu am plecat la gheronda!”. Am sunat apoi la schit şi l‑am rugat pe arhondar să facă milostenie cu noi şi să ne reprimească.
Ce a făcut gheronda? La ora 14 şi 11 minute a venit din nou la arhondaric şi a întrebat: „Unde e fratele George?”… Când părintele arhondar i‑a răspuns că am sunat şi că mă întorc, a ieşit în gang ţinând în mână un bilet pe care scrisese denumirea unui medicament pe care mă ruga să i‑l cumpăr. În momentul acela am intrat eu pe poarta schitului!
Acum, când scriu despre ascultare şi neascultare, mă uit la literele mărunt şi ordonat caligrafiate ale scrisului său de pe bilet…