Revista:

Sfântul şi Dreptul Ioan de Kronstadt – Predică la Naşterea lui Hristos: Pacea lui Hristos

Untitled

Aceasta este o cântare închinată lui Dumnezeu Care S‑a înomenit, Pruncului Hristos, cântată de ceata de îngeri pe pământ la Naşterea Lui. Cântarea este scurtă, dar sensul şi însemnătatea ei sunt preaînţelepte şi bogate în conţinuturi. În ea este cuprinsă şi ni se deschide taina înomenirii Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii. De această taină, după cuvintele Bisericii, s‑a minunat orice fiinţă îngerească.

Dar unde este pacea de pe pământ pe care îngerii au vestit‑o păstorilor din Viflaim?

În însuşi Ierusalimul, oraşul lui David, în care era biserica Dumnezeului celui viu, nu era pace. Când magii, sosiţi de la Răsărit în Ierusalim, au întrebat: „Unde este regele Iudeilor, Cel ce S‑a născut?”, atunci s‑au tulburat de la această veste şi Împăratul Irod şi tot Ierusalimul împreună cu el. În întregul Imperiu Roman nu era pace în acea vreme. Martorii descriu în culori întunecate prăbuşirea morală a popoarelor, schimonosirea chipului lui Dumnezeu în oameni. Tot felul de ticăloşii şi nelegiuiri se făceau aievea. Închinarea la idoli a înlocuit slujirea Unuia Dumnezeu. Nelegiuirile, neruşinările, îmbuibarea, beţia alcătuiau binele pământesc, ţelul şi năzuinţa omenirii. Vrajba, războaiele civile, neorânduiala domneau peste tot. Mândria, neomenia, toate chipurile păcatului năruiau viaţa socială şi de familie.

În vremurile care au urmat nu a fost mai bine. Prigoanele înfiorătoare de‑a lungul a trei secole asupra celor ce credeau în Hristos au inundat tot pământul cu sângele mucenicilor creştini: fratele îşi trăda fratele, trimiţându‑l la chinuri, soţul – soţia şi copiii, copiii – părinţii. Relaţiile umane, legăturile serioase, legăturile de rudenie, toate au fost pângărite şi călcate în picioare. Şi chiar în Ierusalim era jale şi prăpăd.

Şi în zilele noastre se zdruncină societăţi şi ţări, continuă neînţelegerile dintre popoare şi cele interne, ereziile şi dezbinările, învăţăturile criminale vătămătoare, care se înteţesc pentru a doborî instituţii ale statului de veacuri şi temeliile convieţuirii de familie, sociale şi religioase.

Ticăloşia îşi întinde mâna hulitoare asupra unşilor lui Dumnezeu, care sunt daţi popoarelor de Însuşi Dumnezeu. Călăii vor să instaureze pe sfintele lor oseminte necredinţa, să distrugă ţara, familia şi legea sub pretextul egalităţii şi prieteniei.

Unde este oare pacea pe pământ vestită de îngeri? Unde este pacea adusă de Dumnezeul‑om pe pământ? Unde este oare pacea pe care o vesteşte Evanghelia şi propovăduirea Apostolilor, purtată de ei de la un capăt la altul al pământului, printre toate popoarele şi împărăţiile? Ea nu este în lume: „… lumea întreagă zace sub puterea celui rău”, a spus Apostolul (I Ioan 5, 19).

Iată taina cântată de îngeri: cu venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ este întronată pacea mai întâi într‑o mică turmă aleasă – în Biserica Lui, printre Apostoli, prin care El ne‑a transmis de atâtea ori această pace, iar apoi în toată împărăţia harului sau a Bisericii Lui, răspândită pe întreg pământul.

Da, fraţilor, pe pământ este întemeiată de Domnul o întreagă împărăţie a păcii Dumnezeieşti, o împărăţie veşnică, universală, bine orânduită, cu legi, statut, taine, cu rânduiala slujirii, reguli de viaţă, legături reciproce. Această împărăţie este Sfânta Biserică Ortodoxă apostolească, în care se odihnesc întotdeauna pacea şi bucuria întru Duhul Sfânt, harul Domnului nostru Iisus Hristos şi iubirea lui Dumnezeu Tatăl.

E adevărat, Biserica lui Dumnezeu pe pământ întotdeauna şi‑a purtat crucea, întotdeauna a fost prigonită, atacată, dar cu toate acestea ea a avut întotdeauna o pace lăuntrică sfântă, chiar în mijlocul celor mai mari prigoane, pentru că în ea întotdeauna a fost şi va fi Dumnezeu, care o izbăveşte de toate năpastele, căci aşa cum spune El, „porţile iadului nu o vor birui”. (Matei 16, 18)

De aceea, fiecare credincios adevărat, care împlineşte poruncile lui Hristos, fiecare păcătos care se căieşte cu adevărat are înlăuntrul său pacea lui Hristos, pe care nici o frământare din afară a acestei lumi nu o poate tulbura, numai dacă el însuşi, cu voia sa, nu va păşi din nou pe calea nelegiuirii şi păcatului.

De aceea, dacă împărăţiile pământeşti şi îndeobşte societăţile civile doresc să dobândească şi să instaureze pacea, adusă pe pământ de Împăratul adevărului, păcii şi iubirii, Domnul Iisus Hristos, atunci ele trebuie să fie într‑o uniune strânsă cu împărăţia Domnului sau cu sfânta Lui Biserică pe pământ, trebuie să se supună poruncilor lui Iisus Hristos şi rânduielilor Bisericii Lui. Iar în cazul încălcării acestora trebuie îndată să se îndrepte, după recunoaşterea sinceră a greşelilor şi fărădelegilor făcute. Membrii statului care sunt creştini trebuie să fie buni, cinstiţi şi membri devotaţi cu sinceritate ai Bisericii. Încălcarea acestei uniuni între Biserică şi stat sau cetăţeni, sau neglijarea credinţei, a poruncilor şi Evangheliei dau naştere necredinţei şi atunci toate tulburările din societate, toate neajunsurile prăbuşesc societatea într‑o neputinţă morală sau politică, o lipsesc de binecuvântarea cerească.

Domnul Hristos să domnească în inimile noastre, şi împreună cu El pacea şi binecuvântarea! Amin.

Traducere din limba rusă de Angela Voicilă
(sursa: www.pravoslavie.ru)