Revista:

Despărțirea de un stareț legendar – Părintele Neonil Ştefan (1922-2016)

Untitled

A plecat ieri (13 martie 2016 – n. red.) după răsplată cerească unul dintre cei mai mari ctitori de biserici şi mânăstiri ai neamului nostru: Părintele Neonil, egumenul Frăsineiului. Cel mai vechi stareţ din România a purtat de grija mântuirii obştii Sfântului Calinic vreme de aproape 55 de ani (1961-2016).

Părintele Neonil Ştefan a petrecut într-o mare smerenie 94 de ani pământeşti (1922-2016). Bolnav fiind, în ultima vreme nu a mai ieşit din chilie, lăsând multe din trebile mânăstirii în seama Părintelui Ioanichie Popescu. Cât a fost însă în putere, a ţinut cu sfinţenie la vechile rânduieli athonite ale obştii, el fiind un râvnitor al pravilei şi rugăciunii. Mare iubitor de neavere, şi-a adunat multă comoară în cer, căci mâinile sale nu au fost întinse niciodată spre a lua, ci totdeauna spre a da. Cu mult timp în urmă, el îi dăduse poruncă Părintelui Agatanghel să nu ţină în vistieria Frăsineiului mai mult decât „preţul unei Dacii”.

Ca să-i fac câteva fotografii, acum câţiva ani, l-am aşteptat lângă trapeza mânăstirii, căci îi ştiam obiceiul: în fiecare dimineaţă se aşeza pe una dintre cele două bănci aflate într-o firidă, la ieşirea din mânăstire dinspre grădină, şi verifica actele vreunui preot care venise după ajutor bănesc pentru a-şi isprăvi lucrările la câte o biserică. Şi aşa, de la depărtare mare, ca să nu-l tulbur cumva, i-am făcut câteva instantanee.

Scump la vorbă, nu a fost intim cu noi, cei din lume, ca să nu-şi piardă aşezarea şi rugăciunea. Avea o rânduială la care ţinea morţiş: nu lăsa mirenii mai mult de o noapte în mânăstire. Pentru că nu căta la faţa omului, orice rugăminte sau „intervenţie” era de prisos. (E bine ştiută întâmplarea studenţilor teologi care veniseră cu „hârtie” de la Patriarh ca să poată şedea o săptămână la Frăsinei şi cărora Părintele Neonil – după ce a citit scrisoarea patriarhală – le-a răspuns că pot să stea „până dimineaţă, cum e rânduiala”!)

Părintele Neonil a preţuit tare mult simplitatea şi neascunzişul firii şi, mai mult decât de înţelepciunea lumească, s-a folosit de cea a Duhului, Care i-a purtat de grijă pentru curăţia vieţii lui. (De la el am învăţat că Duhul nu va sălăşlui întru mine dacă nu voi învăţa să redevin simplu şi „curat cu inima”…)

Şi pentru că nu ştiu cum să închei cele câteva cuvinte la adormirea Părintelui Neonil, am să le transcriu pe cele scrise de prietenul şi teologul Radu Preda: „Dumnezeu să îl ierte şi pe noi să ne lumineze! Rămânem orfani…”

George Crasnean