Revista:

Farmacia Sofiei

Untitled

Maica Sofia este farmacistă în Vatra Dornei şi îmbină teologia cu medicina în viaţa de zi cu zi, la cote considerabile. Doctorand în anul II la Şcoala Doctorală de Medicină a Universităţii „Ovidius” din Constanţa, maica Sofia Popovici este un exemplu despre cum se îmbină, în program de lucru full time, profesia medicală cu rugăciunea, jertfelnicia, credinţa, nădejdea şi dragostea.

Studiază pentru a‑şi ajuta semenii

De ce aţi ales să faceţi cercetare ştiinţifică?

Din pasiune, dar şi din dorinţa de a cunoaşte cât mai mult şi de a eficientiza cunoştinţele obţinute. Sunt, de asemenea, interesată de medicina viitorului. Sunt absolventă a Facultăţii de Farmacie din cadrul UM F „Carol Davila” din Bucureşti, promoţia 1994. Am urmat un an de serviciu într‑o farmacie cu circuit deschis, în Bucureşti. Apoi, în toamna anului următor, în 1995, am dat examenul de admitere la rezidenţiat, optând pentru specialitatea de Farmacie clinică, erau atunci zece locuri pe ţară la această specialitate, din care şase în Bucureşti. Durata studiilor a fost de trei ani, iar în 1998 am susţinut examenul de farmacist specialist. Rezultatul la acest examen m‑a situat pe locul 1 în grupul absolvenţilor aceleiaşi specializări. Am rămas în continuare în Bucureşti, efectuând studii aprofundate în Farmacologie, sub conducerea d‑lui academician profesor dr. docent Dumitru Dobrescu, o mare personalitate a facultăţii noastre.

Cum de aţi ales Farmacia clinică?

Practic, am crescut în Spitalul Judeţean Suceava, mama mea fiind, la rându‑i, cadru medical. Sunt asistent medical la bază, absolventă de Liceu Sanitar. În perioada liceului, dintre toate materiile de studiu din programa şcolară, eram fascinată de disciplinele clinice, aplicative şi îmi plăceau mult stagiile de practică în spital. Aş fi stat zile întregi la patul bolnavului sau în serviciul de primiri urgenţe, alături de medicii care, în acelaşi timp, îmi erau şi profesori. Am ales Farmacia clinică deoarece farmacistul clinician este specialistul pregătit să stea la patul bolnavului, contribuind la stabilirea tratamentului acestuia împreună cu medicul. Şi îmi place nespus de mult ceea ce fac.

Se vindecă pacientul cu adevărat în urma unui tratament?

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a propus în 1946 definiţia următoare: „Sănătatea este o stare pe deplin favorabilă atât fizic, mintal, cât şi social, şi nu doar absenţa bolilor sau a infirmităţilor.” După DEX, „vindecarea” este echivalentul termenului de „însănătoşire”. Având în vedere sensul profund al noţiunii de sănătate, vindecarea în urma unui tratament medicamentos semnifică doar remisiunea completă a afecţiunii pentru care s‑a prezentat pacientul bolnav la medic. Starea de sănătate „adevărată” implică mult mai mult decât „absenţa bolii sau a infirmităţii” tratate; astfel, tratamentul medicamentos al pacientului, care se adresează unei disfuncţii organice, nu poate conduce la „însănătoşirea” (sau vindecarea) completă a întregului organism, trup şi suflet.

În cercetare se văd efectele imediat?

Dacă vă referiţi la cercetarea în domeniul medicamentului, pot să afirm că este necesară o perioadă de ordinul zecilor de ani de la luarea în studiu a unui produschimic, natural sau de sinteză, până la elaborarea  unui medicament care să‑l conţină şi care să se poată administra omului bolnav.

Viitorul medicinii

Când suntem bolnavi, suntem obişnuiţi să primim o reţetă şi să luăm anumite medicamente la diferite intervale de timp. Viitorul medicinii credeţi că va schimba oarecum ceva în acest sens?

Desigur. Ne vom lua în continuare tratamentul cu medicamente care se administrează la diferite intervale de timp. Dar se va pune accentul tot mai mult pe atitudinea preventivă şi pe schimbarea stilului de viaţă, atât în caz de boală, cât şi pentru prevenirea îmbolnăvirilor; pe asocierea dintre tratamentele clasice şi cele aparţinând medicinii complementare; pe analiza omului bolnav ca pe o unitate, trup şi suflet. În acest fel, integrând tratamentul medicamentos şi/sau chirurgical cu asigurarea unei stări de bine din punct de vedere spiritual, s‑au pus astfel, în ţara noastră, bazele medicinii creştine, şi aceasta va lua amploare în viitor.

Care ar fi trăsătura indispensabilă pentru un farmacist? Dar pentru un monah farmacist?

În ambele cazuri, orientarea către pacient, cu tot ce implică acest lucru: iubire de oameni, compasiune, înţelegere, dorinţa de a fi de folos celui în suferinţă, atenţie, meticulozitate, pregătire profesională temeinică şi continuă. Pentru un monah farmacist, e necesară, în plus, capacitatea de a răspunde nevoilor spirituale ale oamenilor – atât ale celor bolnavi, cât şi ale celor apropiaţi lor; de fi alături de ei, de a încerca să‑i apropie mai mult de Dumnezeu, în înţelegerea noţiunilor de boală, de tratament şi de vindecare, ca semnificaţie spirituală; de a semăna în sufletele lor nădejdea şi credinţa în marea milă a lui Dumnezeu, indiferent de deznodământul bolii.

Există condiţii prielnice pentru cercetare? Ce anume vă lipseşte şi care ar fi locul ideal pentru o asemenea activitate?

În cazul meu, da. Timpul – acesta e principalul factor absolut necesar, dar care nu este niciodată suficient. Locul ideal? Nu mi‑am pus această întrebare pentru că la facultate am tot ce e necesar pentru desfăşurarea studiilor. Acolo e pentru mine, în momentul de faţă, locul ideal.

Ce descoperiri aţi realizat în domeniu şi pe care ni le‑aţi putea împărtăşi şi nouă?

Deocamdată studiez în domeniu, din primăvara anului trecut, odată cu realizarea şi susţinerea Proiectului de cercetare. Încă nu s‑au materializat aceste studii în rezultate notabile, deoarece abia am început activitatea de studiu practic în laborator.

Modele vii

Există o persoană anume care v‑a influenţat în cariera ştiinţifică? Dar în cea monahală?

Desigur, pe ambele planuri a îngăduit Dumnezeu să am parte de maeştri de elită în domeniu. Profesional îi datorez ceea ce sunt dlui profesor Dumitru Dobrescu – un dascăl şi un cercetător de elită –, unul din „monştrii sacri” ai facultăţii noastre, un om de o înaltă ţinută profesională şi spirituală, cel care a luptat pentru implementarea Farmaciei clinice ca specialitate în cadrul rezidenţiatului la farmacişti. În plan duhovnicesc, un alt îndrumător erudit mi‑a fost dăruit de Dumnezeu: este vorba despre părintele Sofian Boghiu, stareţul Mânăstirii Sfântul Antim din Bucureşti. De la el am deprins „dreapta socoteală”, atitudinea sinceră, echilibrată, deschisă, realistă faţă de semenii mei şi obiceiul de a caută în orice împrejurare pacea, chiar dacă dreptatea e de partea mea.

Ce loc ocupă tratamentele naturiste în ierarhia celor pe care le aduceţi la cunoştinţa pacienţilor?

Primul loc. Încerc să aduc la cunoştinţa pacientului faptul că varianta naturistă este mai uşor de tolerat de către sistemul digestiv şi cu mult mai puţine reacţii adverse. Acesta, în funcţie de tipul afecţiunii de bază, de comorbidităţile existente, poate fi administrat singur sau cu medicaţia alopată, ca adjuvant.

Care e programul zilnic al unei maici farmaciste?

Sfântul Pavel zice: „Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus.” (Coloseni 3, 17) Ca urmare, subliniază părintele Cleopa, „cine face orice lucru bun spre slava lui Dumnezeu, sau vorbeşte cele spre folosul altora pentru Dumnezeu şi spre slava Lui, unul ca acela are rugăciune prin fapte”. De aceea şi Sfântul Teodor Studitul, sfătuind pe ucenicii săi, le spunea că „cel ce face fapte bune şi ascultare cu smerenie şi fără de cârtire, Liturghie şi preoţie săvârşeşte”. În ce mă priveşte, activitatea pe care o desfăşor în fiecare zi ca farmacist şi cadru didactic este ascultare. Programul meu este acela al unui om care lucrează în domeniul sănătăţii şi se implică în această direcţie cu toată inima, pasionat fiind de ceea ce face, în beneficiul celor suferinzi – aceste trei aspecte, cumulate, determină ca, de cele mai multe ori, programul de lucru să cuprindă întreaga zi. Deseori, orele de studiu avansează până târziu, depăşind mijlocul nopţii; iar în următoarea zi, o iau de la capăt…

Aveţi modele din această breaslă?

Da, dacă luăm în considerare întregul domeniu medical: mulţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii au fost medici: Sfântul Vasile cel Mare, Sfinţii Mucenici şi Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, Sfântul Arhiepiscop Luca al Crimeii, Sfânta Muceniţă Sofia doctoriţa. Contemporani cu mine sunt, în ţară, câţiva medici şi farmacişti monahi care îşi exercită profesia în unităţi medicale, având ca model pe aceiaşi Sfinţi Părinţi.

Natură sau chimie? V‑au convins sau v‑au condus studiile pe care le faceţi către ideea de Dumnezeu?

Nu întâmplător, titanii ştiinţei, de‑a lungul anilor, au fost mari credincioşi: Johannes Kepler (1571‑1630), Robert Boyle (1627‑1691), Sir Isaac Newton (1642‑1727), Michael Faraday (1791‑1867), Samuel Morse (1791‑1872), Matthew Maury (1806‑1873), James Joule (1818‑1889), Louis Pasteur (1822‑1895), William Thomson, Lord Kelvin (1824‑1907), James Clerk Maxwell (1831‑1879). Profesorii mei din facultate ne mărturiseau că prodigioasa lor carieră ştiinţifică şi didactică era darul lui Dumnezeu pentru ei şi erau convinşi că „fără Dumnezeu ei nu ar fi nimic”… Am căutat un sens fundamental al vieţii încă de când eram copil şi eram convinsă de existenţa lui Dumnezeu încă din perioada studiilor liceale. În timpul anilor de studenţie L‑am căutat, dorind să‑L înţeleg, să pătrund rostul meu în faţa veşniciei…

Cum să se trateze eficient omul contemporan, după opinia dvs.? Pentru bolile sufleteşti există medicamente pe rafturile farmaciilor?

Există doi termeni apropiaţi ca înţeles, deseori fiind utilizaţi că sinonime: suferinţă (disease) şi boală (illness); suferinţa este considerată afectare restrânsă, organică, în timp ce boala are răsunet vast, cuprinzând atât partea somatică, cât şi cea psihică. Medicina actuală trebuie să‑l ajute pe bolnav să‑şi asume suferinţa somatică fără a o transforma în boală; să‑l facă să creadă că starea sa şi destinul său se află cu totul în mâinile lui Dumnezeu şi că tehnicile medicale foarte mult avansate nu rămân decât mijloace prin care poate lucra dumnezeirea, pentru că Domnul a dat inteligenţă şi ştiinţă oamenilor. În concluzie, bolnavul trebuie, prin colaborarea dintre ştiinţă şi credinţă, să treacă de la un mod pasiv de a‑şi trăi boala, aşteptând vindecarea şi uşurarea numai de la medicină, la un mod activ, printr‑un elan personal, cerând Creatorului harul vindecării. În Psihiatria pentru duhovnici, prof. dr. Dmitri Avdeev lămureşte clar problema bolilor sufleteşti – citez:

„Ierarhul Luca (Voino‑Iasenetki), în legătură cu bolile sufleteşti, spunea: «Cauzele multor boli sufleteşti nu sunt cunoscute nici de cei mai savanţi dintre psihiatri. Spre exemplu, nu ştim cauzele nebuniei furioase, dar mi se pare neîndoielnic faptul că dintre cei afectaţi de ea un anumit procent sunt îndrăciţi sadea.»

În majoritatea cazurilor de tulburare psihică există şi un «diagnostic» duhovnicesc. Există cazuri de oameni bolnavi psihic de multă vreme la care, cu mila lui Dumnezeu, pe măsura îmbisericirii, au dispărut diferite manifestări greu de vindecat sau nevindecabile ale bolii. Rugăciunea, Sfintele Taine le‑au modificat radical starea psihică.

Prima sarcina a duhovnicului, ca şi a psihiatrului credincios, este aceea de a pune «diagnosticul duhovnicesc», adică să stabilească care componentă a suferinţei omului are o cauză duhovnicească reală şi se poate supune tratamentului duhovnicesc.

Trebuie stabilit totodată ce anume din suferinţele lui reprezintă manifestare a unei boli sufleteşti care îşi are cauza în tulburări ale activităţii cerebrale sau a întregului organism, şi ca atare cere competenţă medicală.

În unele cazuri, bolnavul are tulburări psihofizice ce reprezintă urmări indirecte ale păcatelor personale sau familiale, şi atunci are nevoie de combinarea metodelor duhovniceşti de tratament cu cele psihiatrice. În asemenea cazuri, însănătoşirea duhovnicească poate duce la însănătoşire psihiatrică şi fizică.”

„Ca să ajuți mai mult, trebuie să ştii tot mai multe”

Nu vă temeţi de propria epuizare? Sfânta Cuvioasă Parascheva s‑a nevoit la maxim şi a sfârşit de tânără.

„Fă ceea ce‑ţi place cu adevărat şi nu vei mai munci nici o zi din viaţa ta!”, spunea Confucius, cu mii de ani în urmă… Afirmaţia este perfect valabilă în cazul meu. Vă spuneam că am crescut, realmente, în Spitalul Judeţean Suceava şi am ales de la o vârstă fragedă profesia medicală pentru care mă perfecţionez şi acum, în continuare… Iniţial am urmat Liceul Sanitar; puteam să mă opresc la finalizarea lui, dar am preferat să merg mai departe. Au urmat cinci ani de facultate şi, la început, credeam că studiul se va încheia la finalizarea lor. S‑a ivit o nouă oportunitate, însă, rezidenţiatul. Apoi, ulterior, s‑au deschis rând pe rând şi alte uşi… Şi s‑au acumulat, până acum, peste 20 de ani de studiu în domeniul medical… E un perpetuum mobile în această profesie: ca să ajuţi mai mult, trebuie să ştii tot mai multe şi, până la urmă, să înveţi în continuare, toată viaţa… Iar eu am ritmul acesta de lucru de mai bine de 20 de ani… Sfârşitul fiecăruia dintre noi Dumnezeu îl hotărăşte, mai devreme sau mai târziu, independent de gradul de epuizare… Un exemplu ar fi marii noştri duhovnici, care au suferit ani grei de temniţă în închisorile comuniste; o parte dintre ei, printre care se numără şi părintele Sofian Boghiu, cu mila Celui de Sus, au plecat la ceruri la vârste înaintate, la peste 80 ani…

Am văzut în jurământul farmacistului că v‑aţi propus să rezistaţi la jigniri ale bolnavului, familiei. Cum duceţi această sarcină?

Enunţul acestei fraze din Jurământul farmacistului este legat de întregul context. Să ne reamintim: „Voi fi răbdător şi înţelegător fată de cel care, datorită bolii, nu‑mi acordă respectul cuvenit. Jur pe onoare, în mod solemn şi liber!” În farmacie omul intră cu sufletul plin de problemele proprii de sănătate, supraadăugate celorlalte cu care fiecare dintre noi se confruntă de obicei… Iar expresia „a nu acorda respectul cuvenit” nu implică neapărat a jigni pe cineva. Şi chiar dacă lucrurile ar evolua până acolo, lucrul zi de zi cu oamenii, mai ales cu cei bolnavi, semnifică, de fapt, o responsabilitate asumată de fiecare profesionist în parte. E o normă de conduită, până la urmă, fără de care nu poate fi realizată această sarcină în parametrii optimi. Aceasta este însă uşor de dus, dacă principiile evanghelice sunt clare în sufletele noastre. Mântuitorul spune: „Iar Eu zic vouă: […] binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi‑vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” (Matei 5, 44‑45) Iar în farmacie avem de‑a face cu omul bolnav şi, după caz, cu familia lui, îngrijorată şi deseori neputincioasă în fata evoluţiei implacabile a bolii. Ei sunt cei care trebuie să fie în centrul atenţiei, ei au nevoie de un cuvânt bun, de dragoste şi de încurajare. „Purtaţi‑vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos”, ne spune şi Sfântul Apostol Pavel. (Galateni 6, 2) Ce înseamnă aceste cuvinte, în cazul de faţă, decât să ne punem în locul celor în suferinţă, conştienţi fiind de faptul că, mai devreme sau mai târziu, ne va veni şi nouă rândul – nu‑i aşa?! Pentru că nimeni nu e scutit de boală şi de durere; cu toţii ne confruntăm cu aceasta la un moment dat. Şi, atât cât putem, să‑i ajutăm necondiţionat cu ceea ce ştim şi fiindu‑le alături cu toată inima noastră.

Practic, dacă rămâneaţi în lume, tot 20 de ore pe zi munceaţi. Care este diferenţa?

Aveţi dreptate în ceea ce afirmaţi. La prima vedere, e aproape acelaşi lucru. Cu aproximativ 15 ani în urmă, drumul meu spre viaţa monahală era deja decis, împreună cu părintele Sofian: ştiam precis că voi veni aici, la Dorna‑Arini, iar obştea de atunci, pe care o cunoscusem cu un an înainte şi pe care o vizitasem de câteva ori, mă aştepta deja. Mai erau câteva detalii de pus la punct înainte de plecare, care mă mai reţineau în Bucureşti. În acest interval scurt de timp pe care‑l mai aveam la dispoziţie, purtam discuţii lungi cu părintele, despre ce va fi cu mine mai departe acolo, în munţi. Contrar aşteptărilor mele de atunci, el îmi spunea: „Vei fi foarte mult de folos celorlalţi”… Dezamăgită oarecum de acest răspuns, gândeam: „Fac chiar acum, în Bucureşti, acest lucru, prin profesia pe care o am; de ce şi acolo să fie la fel, când eu îmi imaginez această cale ca pe o schimbare importantă din toate punctele de vedere?” Părintele Sofian a avut, ca de obicei, dreptate… Cu trecerea anilor, am ajuns să pătrund esenţa a ceea ce înseamnă să fii de folos celorlalţi cu toată fiinţa ta – şi mă bucur nespus că am ocazia să fac acest lucru zi de zi; iar această activitate nu se rezumă doar la profesia de farmacist. În percepţia profundă, spirituală a acestui lucru constă, cred, diferenţa. Şi voi completa această idee cu vorbele părintelui Sofian: „În fiecare dintre noi este un centru tainic prin care să se îndrepte toate relaţiile noastre cu aproapele: dragostea, bunătatea, mila, smerenia, buna‑cuviinţă. Toate sunt legate de centrul mistic al fiinţei noastre, în care locuieşte Dumnezeu prin harul Duhului Sfânt. Mântuitorul ne spune să căutăm «mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui» (Matei 6, 33)” Aşa încât nu cred că este o piedică în viaţa socială dacă în acelaşi timp ai un izvor nesecat de viaţă prezenţa lui Dumnezeu în tine însuţi. Viaţa călugărească, am putea spune, pune accentul pe lumina de când apune soarele; cel care vine la mânăstire mai ales pentru acest ţel special, legătura cu Dumnezeu, poate interveni spre a atrage atenţia şi a lumina mintea şi credinţa oamenilor, spunându‑le că mai este un rest de viaţă, nesfârşit însă, şi dincolo de viaţă de aici, să gândească deci dincolo de mormânt.

Din ce surse vă informaţi pentru tratamentele naturale? Profesorii dvs. credeau în acest tip de tratamente? Cum aţi ajuns să credeţi în tratamentele naturale – ştim că învăţământul nu se bazează
pe acestea?

Sursele de informaţie privitoare la acest subiect sunt multiple şi sunt constituite din lucrări ştiinţifice, tipărite sau accesate pe diferite site‑uri profesionale pe internet. Sunt reţele profesionale la care ai acces doar dacă dovedeşti că ai un anumit statut din punct de vedere al activităţii de cercetare pe care o desfăşori personal într‑un anumit domeniu. Prin intermediul lor se pot accesa sau solicita multe materiale informaţionale valoroase. În perioada studiilor mele universitare, noi, viitorii absolvenţi, eram formaţi ca farmacişti alopaţi. Dar, odată cu trecerea anilor, mulţi dintre profesorii mei au aderat cu toată convingerea, susţinută cu argumente ştiinţifice riguroase, la sfera tratamentelor naturiste. Există, pentru medici şi farmacişti, cursuri postuniversitare de fitoterapie, apiterapie, gemoterapie, homeopatie, cromoterapie, aromaterapie, dietoterapie; astfel încât pot afirma, cu bucurie, faptul că actualmente învăţământul superior medical promovează aceste direcţii de tratament complementar, mult mai bine tolerate de către organismul uman.

Ce vă doriţi cel mai mult în viaţă? Aveţi idealuri duhovniceşti sau profesionale mai intense?

Nu cred că un om poate fi împlinit doar cu un singur tip de ideal din cele două menţionate de dvs. Un om complet trebuie să aibă în vedere ambele obiective. Revenind la profesia mea, relaţia eficientă cu omul în suferinţă necesită un grad de implicare personală ridicat. Iar acest lucru nu e posibil când nu există echilibru sufletesc, primit în dar de la Dumnezeu. Părintele Sofian îmi spunea: „Cere‑i lui Dumnezeu sănătate, înţelepciune, putere de muncă… Dumnezeu ştie ce avem noi nevoie.” Şi atunci, în „editarea” dorinţelor, prefer să merg cu paşi foarte mici, doar atunci când văd o cale deschisă spre o anumită direcţie… Şi, pentru că niciodată nu sunt sigură dacă voia lui Dumnezeu coincide cu ceea ce‑mi doresc eu, prefer să spun, în finalul rugăciunii, ceea ce tot el m‑a învăţat: „Doamne, Care ştii toate, ajută‑ne ca rugăciunea pe care o facem înaintea Ta să se împlinească după voia Ta cea sfântă. Doamne, facă‑se voia Ta în viaţa noastră.”

Interviu realizat de Laura Aivăncesei