Revista:

Minuni contemporane ale Sfintei Parascheva

macarie

Cuvânt de învăţătură al PS Macarie Drăgoi,
episcopul românilor ortodocşi din Europa de Nord

Predică la Parabola Semănătorului, rostită în biserica
românească din Göteborg, Suedia, duminică, 15 octombrie 2017

 

În numele Tatalui și al Fiului și al Sfântului Duh.
„Vouă vă este dat să cunoaşteți tainele împărăției lui Dumnezeu…” (Luca 8, 10)

 

Iubiți frați și surori împreună-rugători,

În aceasta duminică s-a citit la Sfânta Liturghie, din Evanghelia după Luca, Parabola Semănătorului.

Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că „Semănătorul a ieșit să semene sămânța sa. Și semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată cu picioarele și păsările cerului au mâncat-o.” (Luca 8, 5) Această  sămânță, de lângă drum, „sunt cei care aud, apoi vine diavolul și ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască”. (Luca 8, 12)

O altă sămânță „a căzut pe piatră, și, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală”. (Luca 8, 7) „Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcina; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapadă.” (Luca 8, 13) Și altă sămânță „a căzut între spini și spinii, crescând cu ea, au înăbușit-o”. (Luca 8, 7) Sămânța „căzută între spini” – ne spune Mântuitorul Iisus Hristos – „sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile și cu bogația și cu plăcerile vieții, se înăbușă și nu rodesc”. (Luca 8, 14) „Și alta a căzut pe pământul cel bun și, crescând, a facut rod însutit.” (Luca 8, 8) Aceasta „de pe pamânt bun sunt cei ce, cu inima curata și bună, aud cuvântul, îl păstrează și rodesc întru rabdare”. (Luca 8, 15)

Preaiubiții mei,
Semănătorul Își aruncă semințele cu mare râvna și generozitate. Noi suntem cei care hotărâm, cei care decidem ce facem cu aceste semințe de viață veșnică sădite în inimile noastre. Le lăsăm furate de grijile vieții, le îngrijim doar superficial, ducând o viață creștină la suprafață, fără a ne schimba viața adânc, radical? Sau aceste semințe le facem roditoare? Aceste semințe noi le putem face roditoare cu adevărat, ducând o viață deplin duhovnicească, o viața integral dedicată lui Dumnezeu.

Să luam aminte, căci Semănătorul cel bun este Unul Singur. Mulți semănători au ieșit, mai ales în aceste vremuri, să arunce semințele învățăturilor lor în inimile oamenilor și să le ducă la robia cea sufletească. Mediul în care trăim este cu adevărat propice pentru semințele cele rele, și nu pentru semințele Adevărului dumnezeiesc. Însă, cu ajutorul harului Preamilostivului Dumnezeu, cu care ne împartășim în Biserică, la Sfânta Liturghie și la toate Tainele care se săvârșesc aici, putem să smulgem din inimile noastre neghinele acestei lumi și să facem să dea rod semințele cele bune ale Marelui Semănător, ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Fiilor sufletești, mai cu seamă la scaunul Spovedaniei, le dau îndemnul să citească un fragment din Sfânta Scriptură în fiecare zi, cu precădere din Sfintele Evanghelii. Și unii dintre frații și surorile noastre îmi spun: „Bine, bine, Părinte Episcop, citim în fiecare zi din Sfânta Evanghelie, însa nu reușim să punem în practică învățăturile pe care le primim din Sfintele Scripturi.” Însă, așa cum ne îndeamnă Sfinții Părinți ai Bisericii, îi îndemn și eu să stăruiasca în lucrarea cea bună și să se ridice la viața cea nouă. Fiindcă astăzi, sau mâine, sau în alta zi, samânța cea bună, chiar dacă uneori cade pe drumul bătătorit și plin de buruieni, uneori ajunge pe minusculul petec de sol fertil al inimii noastre și poate să dea rod spre mântuire. Deci, să nu ne deznădăjduim și să ne împărtășim neîncetat din cuvântul Evangheliei, fiindcă acest cuvânt poate să cadă în cele din urmă și pe acest minuscul petec de sol fertil al inimii noastre. O avem în sensul acesta, ca pildă, pe Sfânta Parascheva, pe care am sărbatorit-o ieri. Era o copilă, era o copilișă și se afla la biserică și auzea în Evanghelie citindu-se îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos:

„Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.” (Marcu 8, 34)

Și, cu o dragoste adâncă față de Mirele Bisericii, a lasat cele trecătoare pentru cele netrecătoare și s-a dedicat integral Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Urmând-o pe Maica Domnului, care este floarea feciorei și care este asemenea lunii între stele, Cuvioasa Parascheva a devenit una dintre stelele strălucitoare de pe bolta cerească. Ea se află în ceata fecioarelor înțelepte, care, în frunte cu Maica Domnului, Îl urmează pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. A strălucit și strălucește în Domnul Sfânta Cuvioasă Parascheva, arătându-ne că, iată, Cuvântul poate să cadă pe pământul cel bun și să dea rod spre viața veșnică.

Am amintit și ieri (de praznicul Cuvioasei Parascheva, în biserica parohiei românești din orașul suedez Borås), în cuvântul de învățătură, despre cele doua fetițe care s-au născut în chip minunat în ajunul sărbătorii Sfintei Parascheva, fiind salvate de Cuvioasa de la boală și moarte.

În urmă cu nouă ani, fiind la începutul slujirii mele arhierești, m-am alăturat și eu pelerinilor de sărbătoarea Cuvioasei Parascheva, fiind însoțit de unul dintre ucenici. În ajunul prăznuirii, lângă racla Sfintei Cuvioase, ucenicul meu a primit cu mare bucurie vestea nașterii primului său copilaș. Nu se așteptau ca primul copilaș, o fetiță, să se nască chiar în ajun de sărbătoarea Sfintei Parascheva. Cu multă bucurie m-a îmbrățișat, aducându-mi vestea cea bună a nașterii primului lor copilaș. După câteva ore, a venit foarte abătut, atât de abătut încât n-a putut să mai spună nici un cuvânt. M-a îmbrățișat iarași și a început să plângă cu suspine. Mi-am dat seama ca fetița era în primejdie. Am întrebat și mi-a răspuns că da. Medicii erau neîncrezatori, fiind convinși că fetița nu va supraviețui fiindcă i-au depistat o boala foarte gravă. Am trimis de urgență un preot să o boteze și i-am spus: „Fiule, haide să nu deznădăjduim, să ne punem toată  nădejdea în Domnul, fiind lângă Domnul, în biserica Lui și mai cu seamă în aceasta ambianță duhovnicească. La această mare sărbătoare, să îngenunchem împreună lângă racla Cuvioasei și să-i cerem ajutorul.” El și-a luat un legamânt atunci: „Fetița va purta numele Cuvioasei Parascheva.” Și i-am spus: „Dacă fetița va purta numele Cuvioasei, ea va mijloci stăruitor înaintea Domnului și fetița va supraviețui. Ceea ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu.” (Luca 18, 27)

Și, într-adevăr, fetița a supraviețuit. Acum are nouă anișori și aduce laudă neîncetat Cuvioasei, binefăcătoarei ei, căreia îi poartă numele și îi urmează viața. Iar anul trecut s-a întâmplat să fiu tot lângă racla Sfintei Cuvioase în ajun de sărbătoarea ei. Mi-a venit o veste tristă tocmai de la Stockholm. S-a născut prematur primul copilaș într-o familie tânară, binecredincioasă, din comunitatea noastră românească din capitala Suediei. Tatal m-a înștiințat că s-a născut prematur, însă și cu niște probleme de sănătate de așa natură încât medicii erau convinși ca fetița nu va supraviețui. Am întrebat, fiind în ajun de sărbătoarea Cuvioasei Parascheva: „Oare ce nume îi veți da?” Și ei au răspuns: „Cu siguranță, numele Cuvioasei, fetița se va numi Parascheva!” Desigur, a fost botezată de urgență, am înmulțit rugăciunea, însă medicii care o aveau în grijă erau tot neîncrezători. M-am întors și eu de la Iași la Stockholm și am vizitat-o pe fetița la spital și vă spun că trupșorul ei era aproape în totalitate străpuns de fire și de branule, fiind conectat la aparate. Însa fetița se lupta să supraviețuiască, simțind rugăciunea noastră, fiind acum și botezată. Părinții și-au înălțat ochii spre ceruri, cerând ajutor de la Domnul, prin mijlocirile Maicii Domnului și ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale tuturor sfinților, care se roagă neîncetat pentru noi. Și a făcut Domnul și de această dată o minune prin rugăciunile Cuvioasei Parascheva. Unul dintre medicii secției a plecat pentru o săptămână, zicând că atunci când se va întoarce nu va mai găsi fetița în viață. S-a întors după o săptămână și fetița era mai bine, și tot mai bine, în așa fel încât i-am completat Botezul de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, iar acum sărbătorește un an de viață. E frumoasă și veselă și primește Sfânta Împărtășanie în fiecare duminică și sărbătoare la Sfânta Liturghie.

Eu am fost în țară în aceste zile, participând la lucrările Sfântului Sinod, și am pregătit o icoană pictată cu chipul Sfintei Parascheva (pe care i-am oferit-o micuței), pentru a sărbători și a aduce mulțumire Preabunului Dumnezeu pentru că ne-a dăruit-o pe Cuvioasa Parascheva, pe care noi o numim și Sfânta Vineri – deoarece Paraschevi, în limba greacă, înseamnă vineri.

Noi, românii, o numim pe românește: Sfânta Vineri, fiind una dintre sfintele atât de dragi nouă, românilor, și pentru faptul că moaștele sale au fost aduse în anul 1641, de evlaviosul domnitor Vasile Lupu, în cetatea Iașilor, Sfânta devenind nu doar ocrotitoarea Iașilor și a Moldovei, ci protectoarea tuturor românilor și a tuturor ortodocșilor de pretutindeni. Știm aici, din diaspora, ca toți ortodocșii au mare evlavie la Sfânta Cuvioasa Parascheva, și se organizează chiar de aici, din Scandinavia, pelerinaje din comunitățile românești, grecești și sârbești la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.

Mulți dintre noi, chiar și bărbați, poarta numele Sfintei Cuvioase Parascheva. S-a născut un copilaș, tot în apropierea sărbătorii Cuvioasei, și părinții au hotărât să-l numească Paraschiv, acest nume fiind întâlnit frecvent în onomastică românească.

Și bunica mea s-a numit Parascheva. Avea mare evlavie la Cuvioasa, căreia îi purta numele. Bunica mea sau tâna, cum se zice la noi, tâna – de la bătrâna – nu știa carte, așa cum nu știau multe mame și bunici și bunice carte, din vechiul sat românesc. Nu știa carte buna mea, dar era plina de credincioșie și smerenie, fiind înaintată în cultura cea adevărată a Duhului Sfânt. Îl cauta pe Dumnezeu, pe Maica Domnului și pe toți sfinții cu propriile sale cuvinte. V-am mai împărtășit, cu prilejul altor slujiri, rugăciunea Crucii și alte rugăciuni în versuri pe care le-am învățat în copilaria mea, din satul meu natal de la poalele Munților Țibleș.

Să știți cam învățat de la tâna Parascheva și o rugăciune închinată Sfintei Parascheva sau Sfintei Vineri. Am să vă rostesc doar un fragment din această rugăciune, care este mai lungă:

Vineri, vinerea,
Doamnă tinerea,
La inimă frumuşea,
Sfântă Vineri,
Cădelniță lui Hristos,
Să-mi fi mie de folos!
Rogu-mă cu rugă, rugată,
Cu inima plecată,
Către Sfânta Vineri
Şi Maica Preacurată,
Doamne, ajută
Şi mă iartă!

Ce frumos o numeau bătrânii, în cuvintele lor simple, pe Sfânta Vineri, Doamna tinerea, fiindcă ea de copiliță s-a închinat Mântuitorului Iisus Hristos, Mirele Bisericii. Și mai spunea că avea inimă frumușea, fiindca L-a primit în inima ei și L-a zăvorât acolo pentru totdeauna pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, alăturându-se fecioarelor înțelepte ale Bisericii.

Și noi, asemenea bătrânilor din vechiul sat românesc, ar trebui să avem mai multă simplitate a inimii și să căutăm cu mai multă ardoare la fața Domnului, cerând ocrotirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a tuturor sfinților.

Cu această nădejde mergem înainte, ne deschidem inima noastră, primind pe pământul cel bun și fertil Cuvântul dumnezeiesc întru bucuria mântuirii. Amin!