Lumea Monahilor nr. 126, decembrie 2017

cover LM 126

EDITORIAL – MONARHIA ȘI BISERICA

Există astăzi, chiar şi în aceste zile de doliu, români care acuză monarhia şi pe Regele Mihai pentru actul de la 23 august. Cei care îl critică ar trebui, din punctul meu de vedere, să pună mereu în balanţă şi alternativa republicană. Pentru că oricâte păcate ar avea un rege, el este totuşi uns de Biserică, iar asta înseamnă şi că Biserica îl poate canonisi, cu un impact direct asupra felului în care el este perceput de popor.

În cazul unui conducător profan, ales democratic, el nu trebuie să dea socoteală decât în faţa electoratului. Or, electoratul nu poate fi o garanţie a moralităţii. Pâinea poate fi mai de preţ decât sufletul. Sau minciunile despre pâine, împachetate abil…

Aşadar monarhia rămâne, cu toate imperfecţiunile ei, inerente oricărei stăpâniri de aici, de pe pământ, legată de cer cu un fir care poate fi mai firav sau mai trainic, în funcţie de fiecare monarh. De cealaltă parte, republica este prin excelenţă sistemul pământului, unul care nu are a se îngriji decât de lut şi care lutului îi şi răspunde. Nu poţi să le aşezi pe aceeaşi treaptă decât dacă eşti ateu…

Cristian CURTE

Articole asociate: