LOADING

Type to search

Lumea Monahilor nr. 128, februarie 2018

Lumea Monahilor nr. 128, februarie 2018

Share

EDITORIAL  – FARISEUL DIN NOI

Dacă am învăţat ceva de la sfinţi e că fiecare dintre noi poate să cadă oricât de jos, după cum poate să urce oricât de mult în sus. Şi că, pe cât de onorabili ne simţim, buni creştini ori buni cetăţeni, pe atât de răi putem să devenim. Da, cu fariseul ne putem identifica, ca el de rău ne gândim că putem să ajungem. Şi cu gândul acesta „smerit” plecăm acasă de la biserică şi ne culcăm pe o ureche. uităm că întotdeauna există pe grila noastră existenţială sute de anti-modele, oameni pe care îi dispreţuim din adâncul sufletului şi cu care – suntem absolut siguri! – nu ne-am putea asemăna în veac şi nici măcar compara. Pe „fariseii” aceştia îi trecem cu vederea din pocăinţa noastră, sunt mult prea jos pentru noi – criminali precum Stalin, bestii precum Ţurcanu, prigonitori ai Bisericii precum Diocleţian, ucigaşi de copii de ieri, precum Irod, pedofilii, violatorii şi teroriştii de astăzi, iar lista poate continua cu exemple mult mai benigne, precum politicienii corupţi de după 1989. Undeva, în adâncul sufletului, ne spunem ca fariseul din Evanghelie: „Doamne, eu sigur nu sunt şi Îţi mulţumesc că nici nu pot să ajung vreodată ca unul dintre aceste animale, că oameni nu le pot spune!” În realitate, oricât de bine ne-am purta, ruga, posti, ajuta aproapele, nu facem, de fapt, nimic de la noi. harul dumnezeiesc este cel care ne ţine, iar fără el, în anumite condiţii extreme, da, putem coborî oricât în jos. Deşi ne place să privim la rai, purtăm cu noi şi jăratecul gheenei. Ne place sau nu, în sine, fără Dumnezeu, nu suntem nimic. Chiar în clipa când ne socotim mai presus decât cei mai josnici oameni, mai altfel, mai buni, mai cumsecade, în secunda aceea de încredere în pojghiţa subţire de umanitate care ne îmbracă nesigur instinctele de fiară, căscăm în noi o mică portiţă luciferică şi începem să ne asemănăm lor. Nu vă amăgiţi – dacă împărăţia cerurilor este doar la un gând distanţă, tot aşa este şi iadul…

Cristian CURTE