Revista:

AVVA PETRONIU PRODROMITUL (II) – „Trebuie să realizăm și noi ceea ce Hristos a realizat în Sine: idealul desăvârșirii”

avva petroniu

Când avva Petroniu a plecat la Domnul în urmă cu şapte ani l-au plâns nu numai românii, ci şi grecii, ruşii, sârbii sau bulgarii, pentru că de cinstit l-au cinstit toţi, socotindu-l om cu viaţă sfântă. Cuvintele sale, cercate prin nevoinţă, sunt un leac pentru toate patimile care îl chinuie pe om. Continuăm aici publicarea interviului început în numărul trecut, obţinut prin bunăvoinţa părintelui Gherasim Prodromitul, care l-a transcris după o înregistrare difuzată cu ani în urmă la Radio România Cultural. (C.C.)

Noi trebuie să realizăm ceva cu ființa noastră în această viaţă. De exemplu, să zicem că dumneavoastră v-ați înscris la o facultate. Vreau să fiu doctor! Mă înscriu la facultatea de medicină și mă pregătesc în toate, citesc, fac experiențe, studiez, practice și teoretice, toate lucrurile necesare pentru ca după ce termin facultatea să pot să profesez medicina. Eu vreau să fiu inginer sau electronist. În domeniul ales mă informez, practic, fac experiențe, citesc ca după ce am terminat eu să fiu electronist, să fiu inginer, să profesez lucrul pe care doresc să fiu.

Dar creștinismul nu e o învățătură profesională, pământească, ci ea este legată de însăși existența noastră. Învățătura care ne-a dat-o Însuși Dumnezeu, Hristos. De aceea și poartă numele Lui: noi suntem numiţi după numele lui Hristos – christianismos vine de la Hristos, purtăm chiar numele lui Dumnezeu.

Și dacă-I purtăm numele, pentru ce i-L purtăm? Însemnează că trebuie să realizăm și noi ceea ce Hristos a realizat în Sine, în Ființa Lui pe pământ: idealul desăvârșirii. Acesta trebuie să fie idealul pe care trebuie să-l şi realizăm noi. A avut trup – așa spun Sfinții Părinți: „Dumnezeu S-a făcut om ca să facă pe om dumnezeu.” Adică a luat trup omenesc, afară de păcat. A dormit, a mâncat, a obosit, a însetat exact ca și noi, oamenii. N-a avut însă păcate. Da’ încolo a fost exact ca orice ființă omenească. Și în trupul acesta pământesc era pipăibil, avea nevoie de mâncare, avea nevoie de somn; va să zică, nu era un trup hieratic pe care încerci să pui mâna și nu prinzi nimica. Exact în acest trup al nostru – afară de păcat – El a realizat persoana pe care trebuie să o plăsmuim şi noi. Și trebuie să o realizăm și noi!

Și atunci – cum am mai spus –, ca să ne împlinim rostul nostru pământesc, trebuie să ne uităm permanent la Hristos. Ne uităm la model, la icoană! Așa cum, ca să devin specialist într-o disciplină oarecare, mă uit mereu la personalitățile care au avut performanțe maxime în acel domeniu, la savanții şi specialiștii acelei profesii. Tot așa și noi, creştinii, ne uităm la Cel care a realizat pe deplin lucrul acesta, la Mântuitorul Hristos. Iar El ne-a arătat cu ființa Lui, cu fapta Lui de toate zilele și cu învățătura Sa ce trebuie să facă, care va să zică, un creștin oarecare.

Omul nu trebuie să uite niciodată că-i creștin! Un Sfânt Părinte al Bisericii, Sfântul Grigorie de Nyssa, zice: „Dacă purtăm numele de creștini de la Hristos, trebuie să ne asemănăm cu Cel căruia Îi purtăm numele!” Dacă aș vrea să cumpăr o bucată de aur, o piesă de aur, iar cineva îmi oferă o bucată de metal lucitor – alamă, aramă, orice altceva – și zice că-i aur, iar eu îi plătesc ca şi cum ar fi aur, dar în realitate nu e, e doar material strălucitor; ori dacă cineva îmi arată o sticlă colorată care sclipește frumos şi zice că-i o piatră scumpă, un mărgăritar, diamant sau rubin ori mai știu eu ce, și-l cumpăr ca pe o piatră de mult preţ, iar el e sticlă – cum oare îi voi socoti eu pe oamenii aceia care mi-au vândut acele lucruri? Ca pe înșelători, ca pe mincinoşi, nu? M-au înșelat cu nişte obiecte „de rând” şi m-au făcut să cred că sunt lucruri „de mare preţ”.

De cele mai multe ori tot așa suntem și noi, creștinii, căci purtăm numele lui Hristos – numele Dumnezeului Cel Sfânt! –, dar în realitate suntem doar nişte biete surogate. Căci nu arătăm cu viața noastră; nu arătăm pe Cel căruia Îi purtăm numele. „Așa să fie purtarea voastră – spune Mântuitorul –, ca văzând oamenii faptele voastre să proslăvească pe Dumnezeu.” (Matei 5, 16)

Iar Părinții ziceau: „Ai văzut un om, ai văzut pe Dumnezeu.” Dacă omul – fiecare om – e chipul lui Dumnezeu, atunci el trebuie să oglindească în ființa lui însușirile Dumnezeu-Omului, Omul care a fost pe pământ. Şi care au fost acestea? Dragostea între oameni, iertarea, păzirea de păcate: de desfrânare, de minciună, de furt… Toate învățăturile, poruncile care se găsesc în Sfânta Evanghelie.

Creștinul care vrea cu adevărat să știe ce să facă trebuie să ia în serios ideea aceasta: faptul că e creștin. Măi omule: dacă eu sunt creștin, și-s botezat, și mă numesc creștin, și-s ortodox, apoi trebuie să iau în serios lucrul acesta. Nu pot să fiu creştin doar cu numele, căci atunci sunt fățarnic, sunt mincinos: zic că sunt creștin, dar nu fac fapte ale creștinului.

Și ce trebuie să facă creștinul?

Să pună mâna și să citească! Că ignoranța este obstacolul cel mare care duce la greșelile noastre. Că nu știm ce să facem. Dar pune mâna pe Noul Testament și citesc frumos acolo ce zice Mântuitorul Hristos: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, rugațivă pentru cei care vă vatămă și vă prigonesc.” (Matei 5, 44) Nu vă legați de cele pământești, de trup și de materie, ci aveți credință în Mine că vă port grijă. Eu Mă gândesc şi la buruieni și păsări și dacă Mă îngrijesc de ele, cu cât mai mult grijesc de voi, ființe alese, care sunteți oameni. Să avem deci încredere în Dumnezeu, că El ne poartă de grijă.

Va urma