Revista:

Un dialog cu GHERONDISSA TEODOSIA, stareţa mânăstirii Sfântului Nectarie din Eghina

gherondissa

Mânăstirea Sfânta Treime de pe Insula Eghina din Grecia atrage în fiecare an mii de pelerini, în ciuda crizei economice şi duhovniceşti, care, după părerea vieţuitoarelor aşezământului, există acum în Grecia. Oamenii merg la unul dintre cei mai cinstiţi sfinţi greci ai vremurilor recente – Sfântul Nectarie din Eghina. Pelerinilor care ajung în mânăstire li se întâmplă felurite minuni văzute sau nevăzute.
Mânăstirea Sfânta Treime nu este numai un centru de pelerinaj, ci şi casă pentru 16 monahii, care, prin munca şi rugăciunile lor, susţin viaţa duhovnicească a aşezământului.
Egumena Teodosia aproape că nu se arată în văzul lumii, oferă rar interviuri, fotografiile ei nu sunt pe internet. De aceea, discuţia noastră din aceste pagini este – nu ne temem de aceste cuvinte – o exclusivitate şi o mare binecuvântare.

Dragă măicuță, la mânăstirea dumneavoastră vin oameni din întreaga lume pentru a se închina la moaștele Sfântului Nectarie, cunoscut ca mare făcător de minuni. În varianta rusească a Acatistului găsim următoarele cuvinte: „Bucură-te, cel ce ai dobândit slava Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni.” Cu siguranță, toate acestea nu pot să nu se răsfrângă asupra vieții mânăstirii.

Desigur! Minuni se petrec tot timpul. Și chiar în acest moment sunt sigură că Sfântul Nectarie săvârșește undeva o minune. Primesc o mulțime de scrisori în care oamenii descriu ce s-a întâmplat cu ei după pelerinajul în Eghina. Noi păstrăm toate scrisorile și dacă le-am tipări ar ieși multe volume groase.

Uneori minunile se întâmplă chiar aici, în mânăstire. Iată, cu două săptămâni în urmă a fost adus un om în scaunul cu rotile, nu putea să meargă. Omul s-a rugat în chilia sfântului, a stat și s-a închinat lângă patul lui, s-a ridicat și a mers…

Să vorbim despre viața mânăstirii noastre fără să amintim de numele Sfântului Nectarie este imposibil. Cele mai importante pentru noi sunt exemplul vieții și învățăturile sale. Noi trebuie să ne străduim să fim asemenea lui în toate.

Fluxul mare de pelerini influențează cumva rânduiala zilnică din mânăstire?

Știți, nici un om nu va ajunge aici dacă însuși Sfântul Nectarie nu va dori asta. Pentru noi acest fapt înseamnă și că trebuie să ne trudim pentru oamenii care ne vizitează. De aceea, spre deosebire de aproape toate mânăstirile grecești, noi nu avem rânduiala odihnei de după masa de prânz. Porțile noastre sunt deschise de la răsăritul până la apusul soarelui. Pelerinilor le este foarte comod așa.

În fiecare zi la ora 11 se slujește molitva pentru Sfântul Nectarie, la care vine întotdeauna foarte multă lume. Monahiile, dacă e nevoie, le prezintă pelerinilor mânăstirea, le acordă atenție. Câteodată chiar și ascultarea zilnică trebuie amânată pentru aceasta. Doar după slujba de seară, monahiile pot să se ocupe de treburile lor.

Condițiile de viață sunt bune la noi și monahiile nici nu trebuie să iasă din chilii, pot să se concentreze pe pravila lor de rugăciune. Iarna se întunecă repede și atunci viețuim mai retras.

Biserica este deschisă tot astfel, toată ziua, cât este lumină?

Da, biserica este deschisă, accesul este liber întotdeauna la moaștele sfântului, la chilia sa, la locul unde a fost înmormântat. Întreaga zi este deschis pangarul, unde se vând icoane, ilustrate, cărți, ulei sfințit, pentru ca pelerinii să poată cumpăra ceva ca amintire despre Sfântul Nectarie. Mai avem și un hotel în regim gratuit, unde pelerinii se pot opri pentru o noapte. Se pot opri și pentru o perioadă mai lungă, asta se hotărăște pentru fiecare caz în parte. La hotel avem și o trapeză.

Ați spus că în fiecare zi se face molitva. Dar Liturghia se slujește?

Liturghia se slujește la fel, în fiecare zi. Este foarte important. Fiecare monahie trebuie să fie prezentă la Liturghie, după putință. Dacă ați fost în alte mânăstiri grecești, ați văzut că Liturghia nu se săvârșește zilnic peste tot. În cel mai rău caz se slujește o dată pe săptămână și în zilele de mare praznic, pentru că nu sunt preoți. Noi avem, slavă Domnului, un preot statornic, este preot de mir și locuiește în oraș.

Din amintirile primilor monahi despre Sfântul Nectarie știm că el slujea Liturghia în așa fel încât toți simțeau dorința ca aceasta să nu se termine niciodată. Și uneori, când mergea în timpul slujbei, părea că nu atinge pământul. În căsuța sfântului este o fotografie care îl înfățișează în timpul ultimei sale Liturghii. Să o vedeți neapărat.

Pot confirma că și acum Liturghia se săvârșește aici dintr-o răsuflare, noi am simțit aceasta. Sfântul Nectarie încă nu este atât de cunoscut în Rusia cum este în Grecia, Serbia, România. Adeseori oamenii află despre acest sfânt când se abate asupra lor vreo boală. Dumneavoastră, probabil, ați auzit de el încă din copilărie?

Da. Când eram în clasa a V-a mi-a căzut în mână o cărticică despre sfânt – nici nu-mi mai amintesc cine mi-a dat-o. Citind-o, am hotărât că voi merge neapărat la mânăstirea Sfântului Nectarie.

Și cât de repede ați ajuns?

Nu atât de repede. Eu sunt născută în orașul Mesolonghion, care e situat pe țărmul opus al Greciei față de Insula Eghina. Sigur, după standardele Rusiei nu e o distanță mare, dar pentru noi în acei ani era departe. Am reușit să vizitez Mânăstirea Sfânta Treime doar când am ajuns în Atena pentru a studia Dreptul. De atunci am venit aici în fiecare an. Dar am rămas la mânăstire când am ieșit la pensie, până atunci am lucrat la bancă.

Cum ați devenit egumenă și de cât timp sunteți în această funcție?

Vai, nici nu mai țin minte. (Râde.) Vorbind serios, sunt deja de 14 ani. Mânăstirea noastră este condusă de egumenă și de sfatul mânăstiresc. Sfântul Nectarie a rânduit ca mânăstirea să fie un isihastirion (loc pentru liniștire). Aceasta înseamnă că Episcopul locului nu se amestecă în viața mânăstirii. El nu numește egumena, nu poate să ia o monahie de aici, nici nu poate să trimită o monahie nouă. O mânăstire isihastirion este mai autonomă decât una obișnuită. Egumena este aleasă de sfatul mânăstiresc, care e alcătuit din schimonahii. Iată așa m-au ales și pe mine.

Reiese că aici poate veni un om din orice parte a lumii pentru a cere să rămână în mânăstire?

Da, eu și sfatul mânăstiresc hotărâm dacă poate să rămână sau nu.

La ce se acordă atenție în primul rând atunci când cineva își exprimă dorința de a rămâne?

Este greu să numești niște parametri concreți în funcție de care luăm o hotărâre. Primim surori noi care corespund duhului mânăstirii. Așa cum omul alege mânăstirea, așa și mânăstirea își alege omul. Acum avem 16 monahii, una din ele este din Rusia, două sunt din România, celelalte sunt din Grecia. Vârsta este cuprinsă între 20 și 80 de ani.

16 monahii sunt destul de puține pentru un loc atât de vizitat. De ce este așa? Nu doriți să măriți numărul viețuitoarelor sau, în general, în Grecia sunt puțini doritori de a primi taina călugăriei?

Nu există un singur răspuns. Pe de o parte, eu cred că nu trebuie să ne grăbim să luăm multe surori noi. Închipuiți-vă o apă care clocotește și care, dacă turnăm în ea prea multă apă rece, se răcește. La fel este și în viața duhovnicească. Pe de altă parte, la noi este un flux imens de pelerini și nu oricui îi place să viețuiască permanent în văzul lumii. Mulți caută mai multă izolare, și în Grecia sunt destule locuri pentru asta.

Mânăstirea Sfânta Treime are schituri unde monahiile se pot retrage? De pe terasa mânăstirii se vede un munte pe care sunt o mare mulțime de biserici mici. Nu sunt schiturile dumneavoastră?

Dumneavoastră vorbiți despre muntele sfânt Paleochora. Timp de mii de ani Paleochora a fost capitala insulei. Muntele este unic prin faptul că pe un teritoriu atât de mic se aflau mai mult de 300 de biserici și capele de familie. De asemenea, acesta este un loc de mucenicie: turcii au ucis mulți oameni aici, inclusiv preoți. Bisericile Paleochorei erau locurile preferate pentru rugăciune ale Sfântului Nectarie. S-au păstrat 34 dintre ele, multe sunt în ruină. Mai demult mergeam să slujim acolo. După ce muntele a fost dat în administrarea nu știu cărei organizații arheologice nu mai avem voie să săvârșim slujbe acolo. Totuși, vă sfătuiesc să mergeți și să intrați în acele biserici străvechi. Paleochora este un loc foarte duhovnicesc, un loc minunat. Munții, vântul adiind prin frunzele copacilor, soare, cântecul păsărilor, bisericile pe povârniș – și nimeni în jur. Merită să vedeți și să simțiți toate acestea.

Schituri ca atare nu avem. În ceea ce privește problema însingurării, avem biserici în apropierea mânăstirii. Imediat după mânăstire se află Biserica Acoperământului Maicii Domnului, unde monahiile pot merge să se roage în liniște. Acum se construiește acolo o căsuță în care se va putea sta.

Maică, spuneți-ne, vă rog, ce este cel mai important în viața monahală, după părerea dumneavoastră?

Pentru a veni la mânăstire, omul trebuie să aibă un început, o determinare înăuntrul său. Eu numesc aceasta înstrăinarea de lume. Adică omul trebuie să lase totul: mamă, tată, studii, serviciu, casă. Iar când va veni în mânăstire, el trebuie să aibă aici o ascultare oarbă. Fără ascultare nu este posibilă viața duhovnicească în mânăstire.

Ascultarea nu poate fi învățată dintr- o dată, de aceea există diferite trepte ale monahismului. Prima este noviciatul. Surorile sunt puse la încercare, sunt sub observație o anumită perioadă (pentru cineva e nevoie de mai mult timp, pentru altcineva de mai puțin). Apoi, împreună cu sfatul mânăstiresc, chibzuim dacă se trece la treapta de rasoforă. Mai târziu se hotărăște și problema schimei mari – cea mai înaltă treaptă monahală. În general, cea mai importantă în mânăstire este ascultarea.

Asta este pentru monahii. Dar pentru egumenă?

Pentru egumenă de bază sunt iubirea și răbdarea. Sora care vine în mânăstire lasă totul – de aceea egumena, primind-o, trebuie să-i fie o adevărată mamă. Nu prea severă și aspră, ci blândă, ca o adevărată mamă bună.

Dar cum se poate îmbina aceasta cu ascultarea fără cârtire despre care ați vorbit? Dacă stareţa este moale, oare-l vor asculta?

Nu, nu este așa. Înțelegeți, omul care vine din lume, chiar dacă năzuiește spre mânăstire, în fapt nu înțelege nimic din viața monahală. De aceea nu trebuie să ceri mult dintr-o dată. Trebuie să înțelegi omul, să bagi de seamă ce capacități are. Cu răbdare toate se așază la locul lor.

Nu trebuie să faci observații într-un mod grosolan. Brutalitatea și asprimea peste măsură, mai ales în mânăstirile de maici, duc la mâhnire. De la egumenă se cere multă răbdare și dragoste pentru ca monahiile să o perceapă ca pe o mamă, să nu ascundă de ea gândurile lor. De fapt, eu sunt aspră doar la exterior. Prețuiesc foarte mult libertatea oamenilor și nu fac presiuni asupra nimănui. Doar cu ochii conduc și sunt numită egumenă, dar în esență sunt o democrată. (Zâmbește.) Femeile sunt create pentru a iubi, iar bărbații pentru a conduce.

Care credeți că sunt îndrumările Sfântului Nectarie pe care trebuie să le urmeze monahiile în mânăstirea dumneavoastră?

Noi trebuie să ne călăuzim după tot ce a spus Sfântul Nectarie. Dar vorbind mai concret, de exemplu, el le învăța în felul următor pe maici: „Pe o mână scrieți «ascultare », iar pe cealaltă «luare-aminte».”

Ce se înțelege prin luare-aminte?

În primul rând luarea-aminte față de sine. Trebuie să bagi de seamă la fiecare cuvânt și la fiecare faptă. Să te uiți înăuntrul inimii tale: Oare nu te mustră conștiința pentru încălcarea poruncilor? Oare nu au umplut răul și patimile inima ta? Oare nu ți-ai pierdut îndrăzneala înaintea Domnului?

În al doilea rând, trebuie să iei aminte la monahiile care te înconjoară. Sfântul Nectarie atrăgea atenția că fiecare monahie trebuie să dea altei monahii cu sinceritate și simplitate tot ce aceasta îi va cere. Chiar spunea în scrisorile sale către maici: „Să aveți dragoste, să fie întotdeauna rugăciune și pace între voi. Fiți ca niște copii, străduiți-vă să vă asemănați cu Domnul.”

Aveți unele reguli exterioare pe care Sfântul Nectarie le-a stabilit pentru mânăstire?

După ce închidem seara porțile, nici un bărbat nu trebuie să rămână pe teritoriul mânăstirii. Iar în timpul slujbelor, bărbații (în afară de preoți, bineînțeles) nu au voie să stea în acea parte a bisericii unde se află altarul suplimentar.

Sfântul Nectarie a dus în inima sa o imensă iubire și pace. Omului contemporan îi este greu să-și imagineze cum a fost posibil să îndure atâta defăimare și prigoană și cu toate acestea să nu se înrăiască împotriva lumii. Încercările doar l-au ridicat și l-au preschimbat. Puteți să ne dați un sfat: cum ar trebui să răbdăm neadevărul?

Gândiți-vă numai: Patriarhul Alexandriei, Sofronie, avea mai mult de 90 de ani când l-a alungat pe Vlădica Nectarie de la catedră, văzând în el un concurent! Patriarhul Alexandriei, Petru, a adus în 1998 la mânăstirea noastră un papirus mare, în care Patriarhia își cerea oficial iertare de la Sfântul Nectarie pentru ceea ce s-a întâmplat cu 107 ani în urmă, când a fost calomniat. Papirusul este expus în chilia sfântului.

El a fost prigonit, practic, toată viața. Și aici, în Eghina, tot l-au calomniat. Însă nu a cârtit niciodată, a rămas bun cu oamenii în orice situație. Dar în smerenia dreptului lui Dumnezeu pizmașii au văzut fățărnicie. A fost umilit chiar și după moarte. Când au deschis moaștele neputrezite în anii 1930, Arhiepiscopul Atenei, necrezând în sfințenia Sfântului Nectarie, a poruncit ca trupul sfântului să fie lăsat la aer pentru ca acesta să putrezească. Dar asta nu s-a întâmplat.

Știți, în lumea de astăzi e multă defăimare și minciună. Dacă cineva va ajunge în această situație, să se adreseze în rugăciune Sfântului Nectarie din Eghina și el îl va ajuta, îl va mângâia.

Cine îndeplinește astăzi îndrumarea duhovnicească a mânăstirii?

Duhovnicul nostru locuiește pe Athos, la Mânăstirea Grigoriu. Vine la noi pentru a spovedi și a da povețe, pentru discuții duhovnicești. Cu Mânăstirea Grigoriu colaborează foarte strâns una din monahiile noastre. Grigoriu are filiala sa în Congo și duhovnicul a binecuvântat-o pe maică să meargă acolo. Ea se află de aproape un an în misiune în Africa, a deschis în Congo câteva școli de catehizare.

În Rusia se acordă multă atenție activității sociale a parohiilor și mânăstirilor. În Grecia se întâmplă la fel?

Tradiția spune că odată cu ivirea Sfântului Nectarie pe Eghina, s-a schimbat chiar și clima insulei. La fel ca toți sfinții, el iubea natura și a adus aici în jur de 5.000 de pini. Acum insula e verde, cu un aer vindecător cu mireasmă de pin și cu un climat blând. În plus, Sfântul Nectarie a adus pe Eghina arborele de fistic. Aici crește cel mai bun fistic din Grecia, chiar există un festival al fisticului.

Datorită Sfântului Nectarie, mânăstirea noastră se poate spune că înflorește. De aceea avem posibilitatea să-i susținem pe cei nevoiași, care sunt foarte mulți pe insulă. Spitalul orășenesc local este întreținut în mare parte din mijloacele mânăstirii. De asemenea, mânăstirea susține studenții și familiile sărace.

Acum sunt vremuri grele și mulți locuitori (pescari, muncitori) nu au de lucru sau nu au vânzare. Mânăstirea îi ajută: cumpără pește de la pescari și îl duce la un centru special unde se gătește mâncare pentru oamenii bătrâni săraci, sau îl ducem la alte mânăstiri.

Noi, monahiile, nu avem lipsuri materiale și putem să-i ajutăm pe oameni, dar Sfântul Nectarie dădea uneori tot ce avea. Dacă nu avea bani, își dădea hainele și încălțămintea. Trăia foarte modest, până în ultimele luni ale vieții sale nu a avut nici așternuturi. Patul pe care l-ați văzut în chilia sa este patul bunicii Sfântului Nectarie, pe care nepotul sfântului l-a adus cu puțin timp înainte de binecuvântatul său sfârșit.

Ați amintit de un centru unde se pregătește hrană pentru bătrâni și cei sărmani. Povestiți-ne mai detaliat cum funcționează acesta.

La marginea orașului Eghina, într-o clădire care a fost pusă la dispoziție de două binefăcătoare, este amenajată o bucătărie. Acolo se gătește mâncare pentru bătrânii care nu au pensie, sau nu au copii, sau sunt țintuiți la pat, adică din anumite motive nu-și pot asigura singuri hrana.

O data pe zi, la ora 12, se pregătește mâncarea, care apoi este transportată la cei ce au nevoie (doi oameni gătesc, iar alți doi o transportă). Un voluntar de la centru distribuie mâncarea pe teritoriul orașului, iar la cei din satele mai îndepărtate mâncarea este dusă de unii dintre voluntarii locali.

Centrul există atât datorită resurselor mânăstirii noastre, cât și mulțumită donațiilor particulare. De exemplu, brutăriile pot aduce pâinea pe care nu au vândut-o în ziua respectivă, un magazin de legume aduce legume, un supermarket local asigură transportul și așa mai departe. Centrul există de mai bine de 20 de ani, sub ocrotirea lui se află peste 70 de oameni. Centrul este condus de un preot.

Dar oamenii care muncesc la construcțiile mânăstirii dumneavoastră – fac curățenie în biserică sau pregătesc mâncarea la hotelul mânăstirii – sunt muncitori tocmiți?

Monahiile noastre au, desigur, ascultări la trapeză, în biserică, la hotel, în grădină, dar totuși suntem puține și nu ne descurcăm cu un volum atât de mare de muncă. De aceea tocmim lucrători. Sunt cazuri când angajăm un om la lucru doar pentru că vedem că are mare nevoie și se mâhnește foarte mult că nu are de lucru.

Din nou, aceasta este un fel de poruncă lăsată de Sfântul Nectarie. El mergea deseori în port și dacă vedea un om care, din deznădejde, stătea în cafenea și bea, îl invita la mânăstire sub pretextul de a câștiga bani. De obicei, îl invita să vină duminica dimineața. Omul venea, iar sfântul îi spunea: „Haideți să mergem acum în biserică, fiindcă este Liturghia de duminică.” Apoi: „Ei, dacă deja este amiază, haideți să luăm prânzul.” Și abia după aceea îi dădea de lucru: să ducă dintr-un loc în altul ghivece cu flori sau alte sarcini ușoare – și îl plătea cu destui bani, așa încât să nu supere omul. Astfel oamenii făceau ceva și făceau asta în mânăstire, unde se și rugau. Viața lor se aranja încet-încet.

Acum sunt localnici foarte lumești, care nu au nici o legătură cu Biserica. Ei vin la mânăstire din necesitate, pentru a primi de lucru. În mânăstire ascultă cuvântul lui Dumnezeu, iar pelerinii le povestesc despre minunile Sfântului Nectarie și astfel aceștia își schimbă viața.

Catedrala mare de lângă mânăstire aparține așezământului dumneavoastră? Cine a construit-o?

Catedrala ridicată în cinstea Sfântului Nectarie se construiește deja de câteva decenii. Da, aparține de mânăstire și noi finanțăm construcția. Acum se realizează pictura ei. Pentru această catedrală am adus cei mai buni specialiști. Înăuntru este un mozaic minunat – „Maica Domnului Cuprinderea Celui Necuprins” (Platytera). Eu cred că este cel mai bun exemplu de artă a mozaicului din întreaga Grecie.

În traducerea rusească a imnului Agni Parthene se spune: „Fecioară, acoperământ a lumii întregi Stăpână/ Ești mângâierea tuturor ce ție ți se închină.” Apropo, astăzi la Liturghie s-a cântat acest imn înaintea împărtășaniei. Îndeobște, în mânăstirea dumneavoastră se cântă foarte frumos.

În Grecia, probabil orice credincios cunoaște Agni Parthene. Iar în privința corului, noi ne străduim să continuăm lucrarea Sfântului Nectarie. Când a deschis mânăstirea, l-a invitat aici pe părintele Sava de pe Insula Kalymnos (la rândul său un sfânt canonizat – Sava cel Nou), pentru ca acesta să le învețe pe monahii pictura icoanelor și cântarea bizantină. Și acum monahiile se ocupă mult de cântare. Dar nu toate, ci doar acelea care au aptitudini pentru asta.

Dacă am pomenit de părintele Sava, trebuie să menționez că el a trăit încă șase ani după Sfântul Nectarie și cred că a fost primul care a vorbit în public despre sfințenia lui. După câteva luni de la moartea Sfântului Nectarie, părintele Sava s-a zăvorât în chilia sa pentru 40 de zile. După ce a trecut această perioadă, a ieșit ținând în mâini icoana Sfântului Nectarie și a poruncit să fie așezată în biserică, pe analog. Egumena l-a contrazis, spunându-i că Vlădica nu este canonizat încă și pentru aceasta ar putea fi pedepsiți. La aceste cuvinte, părintele Sava a spus că ea ar trebui să facă ascultare și să nu se opună urmării voii lui Dumnezeu.

Da, proslăvirea bisericească uneori trebuie așteptată mult. În Rusia, de exemplu, mulți credincioși așteaptă canonizarea a trei monahi din Pustia Optina, uciși de Paște în 1993. Și nu numai a lor. La noi este o carte, Nesfinții sfinți, despre oameni cu viață sfântă, dar necanonizați oficial.

Am citit această carte, mi-a plăcut foarte mult! Dacă veți publica interviul cu mine, să scrieți că îl invit personal pe Vlădica Tihon Șevkunov la noi în mânăstire, să vină să slujească o Liturghie. Neapărat să-i transmiteți!

Ne vom strădui să-i transmitem invitația. Dar dumneavoastră ați fost în Rusia?

Deocamdată nu am avut ocazia. Dar iubesc mult poporul rus, pentru că suntem de aceeași credință. În Rusia, după 70 de ani de guvernare atee, în care s-a distrus rânduiala, probabil este greu de refăcut viața monahală. Oamenilor le este foarte greu să respecte făgăduința ascultării. Dar treptat toate se vor aranja.

Grecia a avut și ea comunismul ei, în sensul de ateism. În anul 1848 au venit la putere niște oameni care au distrus viața monahală în toate mânăstirile. În consiliul împărătesc erau unii activiști care i-au obligat pe monahi să se căsătorească. Când a venit la cârmă adevărata conducere grecească, totul a revenit treptat la normal.

Acum atârnă asupra noastră pericolul din partea Turciei. Dar eu cred că Sfântul Nectarie ne va ocroti în orice situație. În timpul războiului cu nemții, Eghina nu a suferit deloc. Insula are o poziție importantă pe mare, este cea mai apropiată insulă de lângă Atena, și dușmanul, bineînțeles, trebuia să bombardeze totul aici. Surorile începuseră deja să sape un adăpost de bombardament, când Sfântul Nectarie li s-a ivit și le-a spus: „Nu vă temeți, voi deschide umbrela mea deasupra Eghinei.” Fasciștii zburau și nu vedeau insula. Și chiar vapoarele care veneau spre Eghina erau nevăzute pentru nemți.

Măicuță, aveți vreun vis?

Eu vreau foarte mult ca rușii să ia Constantinopolul, așa cum a prezis Sfântul Paisie Aghioritul. Și după aceasta, noi împreună, rușii și grecii, să construim o mânăstire a Sfântului Nectarie în patria sa, în Silivria.

Vă mulțumim mult pentru că ne-ați primit cu căldură. Nădăjduim să mai venim la mânăstirea dumneavoastră.

Veniți și aduceți cu dumneavoastră un jurnal!

Este interesant să veniți la praznicul Sfântului Nectarie, în noiembrie, să vedeți iubirea poporului pentru sfânt. Mergem cu cinstitul său cap pe drumul crucii în oraș, iar acolo oamenii așază covoare pe străzi și atârnă la balcoane portrete și icoane ale sfântului, este o sărbătoare foarte frumoasă.

Sunteți niște copii foarte buni. Domnul să vă binecuvânteze! Lăsați-ne adresa; dacă vom ajunge în Moscova, o să vă căutăm neapărat.

Elena Galkina

Traducere din limba rusă de Angela Munteanu
Sursa: www.pravoslavie.ru