LOADING

Type to search

Avva Petroniu Prodromitul (IV): Nu grăiți cu ereticii!

Avva Petroniu Prodromitul (IV): Nu grăiți cu ereticii!

Share

Încheiem în acest număr publicarea sfaturilor avvei Petroniu Tănase, stareţul şi povăţuitorul monahilor de la Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos, care a trecut la Domnul în urmă cu şapte ani. (C.C.)

Chiar Sfinții Părinți spun: „Nu grăiţi cu ereticii!” Nu discuta cu ei pentru că te murdărești! Te murdăresc! Lași să intre în urechi vorbe de rău despre Evanghelie, sau chiar despre Iisus – or eu sunt obișnuit ca pentru Hristos să am respect și evlavie și când aud numele Lui să mă închin. Și acum el îmi vorbește urât, îmi obișnuiește urechea să audă și altfel de cuvinte despre Hristos. Și atuncea mă vatăm, mă păgubesc sufletește ascultând lucrurile acestea.

De aceea când ei vă spun: „Să discutăm, să știm şi cum zice și ăla și ăla”, aduceţi-vă aminte că Sfinții Părinții ne îndeamnă: „Nu discutați cu ereticii!” Nu vă băgați în astfel de treburi pentru că, fără să ne dăm seama, ne păgubim sufletește, fie și numai auzind discuţii din acestea. „Ascultă, măi, omule, şi vezi-ți de treabă! Aici e țara noastră, iar tu ai venit din altă parte. Dacă-s bune ale tale, țineți-le pentru matale! Noi avem bune ale noastre aicea acasă, n-avem nevoie să importăm scornelile voastre!”

Biserica Ortodoxă şi prozelitismul protestant

Da, părinte, dar uitați-vă, de exemplu Statul român, ați spus, și ăsta-i adevărul, neamul românesc e neam creștin și se naște ortodox și cu toate acestea, Statul român, Guvernul român recunoaște existența în România în mod oficial a baptiștilor și a altor secte. N-ar trebui, știu eu, Biserica sau comunitatea credincioșilor, comunitatea ortodoxă să intervină și să spună: nu țin de neamul românesc, nu sunt ale noastre, nu sunt specifice – n-ar trebui să fie aici!
Nu! Au fost toleraţi pentru că Biserica a fost îngăduitoare. Vasăzică nu i-a persecutat, nu a făcut așa ceva celor care erau de altă credință, și atunci ei au venit și s-au așezat în țara noastră. Dar eu țin credința mea cea bună, adevărată și nu mă amestec în treburile lor. Însă şi Biserica trebuie să aibă grijă să nu-i lase să se bage peste mine. Vasăzică: „Te îngădui să trăiești la mine în țară, dar așa cum eu te respect pe matale, credința mea respect-o și dumneata. Să nu umbli cu prozelitism şi cumpărături – să cumperi sufletele altora.” Pentru că, de obicei, cam totdeauna prozelitismul ăsta a fost interesat. Interesat istoric, interesat de pământuri, interesat de bani şi câștiguri, de socoteli din astea. Întotdeauna! Și acuma-i tot așa! Nu-i credință creștină, că el știe că ceea ce aduce – învățătura lui despre Hristos – este alta decât cea dreaptă.

Biserica nu poate lua măsuri (în privinţa asta). Singurul lucru pe care poate să-l facă este să întărească pe creștini în credinţă. Pentru că dacă oamenii sunt buni creștini, atuncea nu se prind eresurile. Dacă ogorul e bine lucrat, nu cresc dudăile. Şi cum a ieșit buruiana, ai smuls-o imediat și ea nu mai creşte. Dar dacă ogorul nu-i lucrat, de ce te mai miri că ai buruieni?

Televizorul şi… coliva

Uite un exemplu despre ce ar putea face Biserica, în vremurile de astăzi, cu… televizorul. Televizorul este folosit drept unealtă pentru murdărirea oamenilor, nu pentru folosul lor sufletesc. Și îl folosesc ostentativ și obraznic străinii, care vin la tine acasă și-ți aruncă lături în obraz, fără rușine și fără de respect. Dacă creștinii noștri ar fi întăriți în credință, ar putea lua o măsură în privinţa asta, fără a apela la represalii.

Uite, era în perioada de început a creștinismului un împărat roman, pe nume Iulian Apostatul. O vreme acesta a fost creștin, dar mai pe urmă a revenit la păgânism. Și încuraja păgânismul și căuta în toate chipurile să îndemne pe creștini să se lase de credinţa lor și să revină şi ei la păgânism. Dar cum aceştia își țineau dreapta credință, Iulian a trecut și la represalii. Şi s-a gândit el la un moment dat că dacă nu poate să-i facă pe creștini să se închine la idoli, atuncea alimentele care erau puse la vânzare în pieţe să fie stropite cu sângele animalelor jertfite zeilor lor. Măcar așa să-i spurce pe creștini, fără voia lor. Și ce s-o întâmplat atuncea? Tot în acea vreme trăia și un arhiereu, un om foarte sfânt, căruia i s-a arătat un mucenic, care i-a zis: „Spune repede poporului să nu mai cumpere de mâine alimente din piață.” „Şi ce să mănânce poporul?” „Colivă!” Vasăzică: „Fierbeți grâu și mâncați!” De aceea a rămas de la Sfântul Teodor Tiron să se facă colivă sâmbăta de post. De lucrurile acestea amintește coliva. N-a mai cumpărat nimeni merinde atunci din piață și bucatele s-au stricat. Au trebuit să le arunce pentru că lumea nu le-a mai cumpărat.

Ş-acuma dacă, de exemplu, la cei 20 de milioane de creștini (sau câți credincioși or mai fi la noi, 18 milioane), Biserica le-ar zice la un moment dat: „Măi, fraților, la cum este folosit astăzi televizorul este spre paguba și spre jignirea conștiinței voastre de creștini! Mai bine ar fi să nu le aveţi!” Și dacă cei 18 milioane de oameni ar arunca televizoarele, oare producătorilor le-ar fi indiferent? Nu s-ar simți lucrul acesta? Eu cred că ar fi obligați să-şi schimbe metodele de manipulare. „Iar dacă vreți să vă cumpărăm televizoarele, apoi emisiunile să fie pentru sufletele și pentru viața noastră, pentru educarea și pentru formarea noastră de creștini și de români! Nu pentru murdărirea și pierderea noastră sufletească. Dacă însă o țineți tot așa, atunci nu ne mai trebuie televizoare!”

Necunoaşterea învățăturilor de credință ortodoxă

Trebuie să fie oamenii lămuriți. În toate domeniile. Și în domeniul cultural, și în domeniul social.

Auzim că sunt o mulțime de copii aruncați ori ai nimănui, care umblă pe străzi ca animalele. Trebuie să-i strângă alții?! Într-o societate cu adevărat creștină, n-ar mai exista așa ceva – dacă oamenii ar fi educați creștinește, să ducă o viață morală, așa… în primul rând pentru binele lor! Căci omul, prin fapta bună pe care o face, iese în câștig: câștigul cel mare este în primul rând al aceluia care face binele. La fel cum şi răul pe care-l săvârşeşte omul este paguba cea mare, pe care singur și-o face.

Dar dacă oamenii ar fi lămuriți, ei n-ar mai vedea constrângere în rânduiala cea bună pusă pentru viața virtuoasă și n-ar vedea libertate în a face tot ceea ce vor! N-ar face treaba asta, adică să-și dea cu piatra în cap, să se arunce cu capul în râpă şi să-și rupă gâtul numai ca să zică că-i liber să facă asta, nu? N-ar mai face aşa ceva, pentru că însemnează că-și face rău singur. Atuncea omul ar face ceea ce trebuie și ar fugi de cele ce nu trebuiesc făptuite. De aceea spun că una dintre greșelile cele mai mari este necunoștința adevărată a învățăturilor Sfintei Biserici, a învățăturilor creștinești!

Puterea harică a Sfântului Duh

Vreau să vă mai întreb ceva. Ce se întâmplă acum și se vede foarte des lucrul acesta în rândul tinerilor și nu numai, în rândul generației care a fost educată în perioada sistemului comunist – sunt oameni care nu înțeleg rolul Bisericii, care, mai mult decât atâta, neagă autoritatea Bisericii de a vorbi în chestiunile de credință și vin și spun că nu au nevoie de un intermediar între ei și Dumnezeu, că n-au nevoie de preot. Ce trebuie răspuns aicea?

Aceasta o spun îndeosebi sectanții, care-s lipsiți de o dimensiune mare a creștinătății: nu au puterea harică a Duhului Sfânt. Ei nu au sfinți, nu realizează sfințenia. Au pierdut perspectiva sfințeniei: „Fiți sfinți.” Nu au sfinți şi nu cred în existenţa lor, n-o cinstesc pe Maica Domnului, în schimb cred (ei despre ei) că au o misiune specială pentru viața tuturor creștinilor și atunci ei vorbesc tot așa din această mare şi monumentală ignoranță a neștiinței lor.

Noi însă știm că în Biserică Dumnezeu a fost Cel care a rânduit lucrurile de la început. Au fost mai întâi Apostolii, cărora li s-a lăsat o putere specială de la Dumnezeu: „Mergând, învățați, botezați, scoateți diavoli, vindecați bolnavi.” Nu putea să facă toată lumea treaba asta. Ei o făceau în virtutea unei puteri, a unei delegații, a unei puteri speciale primite de la Dumnezeu, un dar de la Dumnezeu. La noi, Biserica Ortodoxă recunoaște că există această lucrare rânduită de Dumnezeu. Protestanții însă au anulat-o și s-au lepădat de ea, n-o mai au. Dar există o putere pe care Dumnezeu o dă omului s-o folosească, peste posibilitățile lui strict umane, în anumite condiții.

În Biserica Mântuitorului Hristos, Apostolii au rânduit şi ei urmași cărora le-au încredințat acea putere deosebită: Episcopii și preoții, care merg până la sfârșitul veacurilor cu acest dar deosebit primit de la Dumnezeu. Și atuncea nu este vorba de nici un intermediar, ci de faptul că, în virtutea puterii care le-a dat-o Dumnezeu, puterea omenească este împlinită, este înmulțită cu acea contribuție specială a puterii dumnezeiești prin Sfintele Taine care se săvârșesc.

Prin botez omul primește un har special de la Duhul Sfânt. La hirotonie la fel, la cununie la fel, în toate cele șapte Taine. Apoi Biserica, prin Sfânta Liturghie, încununează Sfintele Taine cu Sfânta Împărtășanie. Peste tot omul, sub forma aceasta văzută, materială primește un dar special de la Dumnezeu, o putere care îi înmulțește, îi amplifică – am zice – puterile lui naturale sau întărește mai mult puterile celelalte. Este un dar special acordat unor persoane rânduite de Biserică, pentru ca ele, la rândul lor, cu acest dar să-i ajute pe oameni: pe de o parte să se curețe de slăbiciunile aduse de păcat și de stricăciune, pe de altă parte să se întărească, să poată săvârși și mai bine virtuțile pe care trebuie să le facă.

Nu este vorba de intermediar, n-are nevoie nimeni de vreun intermediar. Asta o spune doar el (protestantul), fiindcă nu are această putere și nici nu recunoaște că afirmă ceva greșit – de aceea nici nu mă iau după el. De la începutul creștinismului s-a rânduit treaba aceasta, n-a adus-o cineva pe lume. Din Sfânta Evanghelie e rânduiala aceasta, instituită chiar de Mântuitorul Hristos!

Biserici şi catedrale

A mai fost o polemică acum, de curând, de fapt e mai veche, de când s-a reluat ideea construirii Catedralei Neamului. Și au fost voci care au zis că Bucureștiul, de exemplu, nu are suficiente biserici și noi ne apucăm acum să construim o Catedrală a Neamului. Care ar fi răspunsul, cum ar trebui să abordăm problema aceasta?

Acuma, sunt lucruri în care nu trebuie să se implice toată lumea. E treaba conducerii Bisericii. Așa! De când există lumea a fost astfel, adică în centrele mari ale creștinismului s-a înălţat câte o clădire mai reprezentativă.

Românii nu și-au făcut însă în decursul istoriei catedrale, ca dovadă că au avut un creștinism smerit. Au făcut lucruri frumoase, dar modeste, nu mari, nu catedrale. Românii vedeau catedralele din Occident, le vedeau pe cele din Bizanț, dar ei nu și-au făcut. De obicei, aceste lucrări monumentale sunt legate și de oleacă de slavă deșartă, de mândrie, de orgoliu, de nu știu ce… Or, părinții noştri țineau linia Ortodoxiei! Trăsătura care trebuie să existe este așa cum a spus Mântuitorul: „învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit.” (Matei 11, 29) Deci trăsătura definitorie a acestui popor a fost smerenia, simplitatea. N-a făcut lucruri care să impresioneze prin măreţie. O făcut Roma Catedrala Sfântul Petru, iaca Sfânta Sofia – pe care a făcut-o Bizanțul cel strălucit, dar care acuma nu mai slujeşte Ortodoxiei.

Acuma fiindcă s-au făcut încolo-încoace (catedrale), e treaba Bisericii, nu ne băgăm noi, oricare. Cei care sunt îndrituiţi or să aibă și răspunderea pentru lucrul pe care l-au făcut. Eu, cel mai mic și ceilalți simpli creștini nu ne băgăm. Dacă mă întreabă cineva – sau dacă mi se cere părerea în privinţa aceasta –, răspunsul meu este că nu e treaba mea asta, nu e treaba mea! De asta se ocupă Patriarhia, Sinodul Bisericii – doar sunt atâția ierarhi, atâția oameni învățați acolo.

Steaua şi Crucea

Ce ne spuneți de încheiere?

Știți care-i simbolul stelei? Steaua are un vârf ascuțit în sus, încă două pe laturi și alte două așa, în jos. Dacă omul ar sta cu picioarele răsfirate și cu mâinile întinse, şi dacă unești capul cu vârfurile mâinilor și al picioarelor, ies cinci puncte, iese steaua – simbolul omului înfipt în materie. S-o sprijinit bine în pământ ca să cuprindă toată materia, toată lumea s-o țină. Se vrea un simbol al omului care cuprinde totul, omul materialist, omul care-i stăpânul pământului și al lumii, asta se voieşte a fi. Adică omul care s-a așezat în locul lui Dumnezeu.

Spre deosebire de Cruce, pe care Omul este tot cu mâinile întinse, dar cu picioarele strânse. Și există o mare deosebire: dincolo omul e liber, pe când dincoace îi cu mâinile și cu picioarele pironite. Deci așa cum omul răstignit nu se mai poate mișca, nu poate face nici cea mai mică mișcare, așa și omul întărit în virtute nu mai este atras de nimic. Nu-l mai atrag amăgirile. Nici o ispitire din afară n-are putere asupra lui. De aceea și Apostolul Pavel zice: „eu m-am răstignit lumii, și lumea s-a răstignit pentru mine.” (Galateni 2, 20; 6, 14) Pe cruce eu nu am nici o putere asupra lumii, dar nici lumea nu mă mai poate influența cu ceva. E semnul omului perfect desăvârșit în viața cea virtuoasă. Să vă ajute Dumnezeu să biruiți lumea!