LOADING

Type to search

Lumea Monahilor nr. 133, iulie 2018

Lumea Monahilor nr. 133, iulie 2018

Share

EDITORIAL – O MARE DILEMĂ

Lucrez de două decenii în presă și parcă astăzi, mai mult decât oricând, îmi simt libertatea luată cu asalt. Faptele se desfășoară mai rapid decât oricând, în pofida unor evidențe care sugerează contrariul. Și de aici vine și nedumerirea mea. Să mă explic. Elita noastră intelectuală este, în marea ei majoritate, orice, dar nu progresistă. Fie că se revendică de la liberalismul clasic, fie că, într-o mai mică măsură, se declară fățiș conservatori, intelectualii noștri de mâna întâi nu sunt deloc progresiști. Apoi, partidele mari, PNL și PSD, dincolo de vechea sau noua lor goană după banul public, au o orientare liberală sau conservatoare. Progresiștii sunt cantonați fie exclusiv în zona micului, dar zgomotosului USR (deși chiar și acolo există voci conservatoare), fie, caz rar, există în partidele mari ca niște păsări exotice, privite mai degrabă cu dispreț decât cu simpatie. Cât despre români, cred că e simplu să îi cataloghezi oricum, numai progresiști nu. Par, din mai toate sondajele, conservatori.

Cu toate acestea, de ani buni, dar mai ales de când am intrat în Uniunea Europeană, peste capul nostru planează des proiecte de legi care par desprinse când din Orwell, când din Huxley. Nu poți să îți duci copilul la ora de Religie, că trebuie să dai cu subsemnatul, dacă ar fi după capul progresiștilor, în fiecare an sau – și mai bine! – trimestrial. Ideal ar fi deloc, trăiască Istoria Religiilor varianta pentru grădiniţă, dar se pare că mai au de lucru. Apoi, dacă cineva – nu statul! – pune o icoană într-o sală de clasă, se trezește un ONG că e lezat. Nu e el problema, cică… sunt copiii, care se trezesc violentați de faptul că Maica Domnului are capul acoperit… Recent ni s-a spus de-a dreptul, fără de ocol, că trebuie să fim reeducați, părinți și copii laolaltă, pentru că avem valori conservatoare. Nici măcar comuniștii nu au emanat un document public într-un minister al educației în care să propună fățiș reeducarea părinților. Iar ei chiar s-au ocupat cu sârg cu reeducarea, folosind bâta și pistolul, dar au făcut-o în temnițe, nu în școli, în ascuns, nu la lumină. Iar dacă au făcut-o la lumină, au folosit termeni mai ascunși decât cei pe care i-am citit recent în „Strategia naţională de educare parentală”. Iată deci ideologia în marș, de care nu mai ai scăpare. Statul știe, statul face, statul e bun, iar tu nu ai decât să i te supui. Cum am ajuns aici, având în vedere condițiile de mai sus? Nu am un răspuns limpede, ci o mare dilemă.

Am însă o bănuială. Noi am luat libertatea de după 1989 drept un dat. Au murit pe stradă tinerii strigând „Cu noi este Dumnezeu!”, de bună seamă că nu mai avea cine să ne oprească de la a ne manifesta public credinţa. Puteam merge oricând la slujbe, fără să fim înregistraţi, puteam să cerem educarea copiilor noștri la școală în acord cu valorile creștine, puteam, în fine, să ne afișăm, fără teamă, ortodoxia în instituţiile publice.. Ne-am înșelat. Deși avem sute de ONG-uri, foarte puţine au produs și propus în cele aproape trei decenii de tranziţie proiecte legislative prin care să ne apere libertatea de conștiinţă. Iar din cele care au produs proiecte de acest fel și mai puţine le-au putut susţine, pentru că nu e ușor să faci lobby într-un parlament cu ochii la pungă, nu la inimă și valori. Din indiferenţa noastră și vigilenţa foarte activă a unei mâini de ONG-uri progresiste, plătite bine cu bani de afară, s-a născut această toamnă a libertăţii noastre. Și, dacă nu ne vom trezi, cu siguranţă vom adormi definitiv sub zăpezile care vor năvăli peste noi. Când? Nu știu, dar un părinte îmi spunea că atunci când e foarte frig trebuie să te aștepţi să ningă…

Cristian CURTE